Ca să se asigure că va avea o comună luminată impecabil de sărbători – şi nu ne referim la iluminatul ornamental, care a fost rezolvat, ci la serviciul obişnuit -, primarul de la Valea Mare Pravăţ a întreprins o cheltuială de 11.907,90 lei. Comanda de remedieri la iluminatul public stradal a fost lansată către firma câmpulungeană Pet Electric Global SP SRL, pe 19 decembrie 2019. Contractul include deplasare cu autotelescopul + servant, pe o distanţă sub zece kilometri, furnizarea şi înlocuirea becurilor şi a instalaţiilor defecte, verificarea legăturilor şi punerea în funcţiune a instalaţiei. Mai precis, Boncoi a solicitat înlocuirea a 104 becuri LED 20 W la corpuri montate pe stâlpi, a 7 becuri cu vapori de sodiu de 70 W, a unui bec cu vapori de sodiu de 150 W şi a unei bobine pentru lampă cu vapori de sodiu.
Fără legătură cu bezna, care, la Boncoi, nu este, la cât investeşte în iluminat peste an, şeful administraţiei publice vecine a înnoit contractul cu firma de pază cu care a colaborat până acum. Şi cu care a colaborat şi fiul său, Petre Boncoi, directorul Şcolii Gimnaziale Valea Mare Pravăţ. Primarul îi plăteşte managerului Valentin Nucu, pentru cele 8.760 ore de pază, prestate în 2020, 156.782,97 lei. Prelungirea parteneriatului cu Daryan Servicii de Securitate SRL s-a produs pe 19 decembrie 2019. E.M.