Într-o instituţie de învăţământ, cu rezultate bune ale elevilor, îşi face veacul un profesor, care nu face altceva decât aşteaptă să treacă vremea, pentru a ajunge mai repede acasă. Aici îl aşteaptă multă treabă, că omul e de la ţară. De fapt, omul venea la serviciu ca să odihnească după trebăluiala de acasă. Văzându-l apatic, iniţial colegii au crezut că este bolnav şi chiar îşi făceau probleme din cauza lui. S-au gândit să-i recomande un medic bun, unde să se „caute”. Profesorul, cu mult „bun simţ”, i-a refuzat de fiecare dată şi i-a asigurat că starea de lehamite este trecătoare. Aşa că l-au lăsat în pace şi au încercat să-l ajute la muncă, ba chiar să-l sară la acest capitol. Acest lucru n-a ţinut o lună, două, ci ani buni, în care domnul profesor şi-a luat salariul pe stat degeaba.
Cum lucrurile nu puteau ţine la infinit, colegii şi-au dat seama că au fost traşi în piept şi au sărit la gâtul lui. Speriat de consecinţe, omul nostru a început să mişte câte ceva, până într-o zi când şeful lui i-a dat o sarcină de îndeplinit, dar şi-a dat seama că n-o poate duce la bun sfârşit. Aşa că în mintea lui a încolţit iar gândul unei boli, cu care să-şi păcălească superiorul. S-a gândit să se dea… amnezic. Ajuns la serviciu, a doua zi, a fost chemat de şef la raport. Uimit de faptul că-l cheamă conducătorul unităţii, a luat o mină de curios şi s-a prezentat în faţa lui. Luat la întrebări, profesorul a rămas mască, pentru că nu-şi amintea de sarcinile primite cu o zi înainte, nimic. Enervat, şeful i-a dat un ultimatum, cu iz de ameninţare, care a avut darul să-l trezească la realitate pe bolnavul închipuit. Musceleanul de pe bulevard