Chiar dacă nu străluceşte în campionat, echipa AS Contabilitate Stoeneşti se face remarcată la capitolul „momente speciale” dedicate suporterilor, pe care-i vrea în număr cât mai mare alături de jucători, în speranţa unor evoluţii viitoare la un nivel cât mai sus. Astfel, pentru etapa de duminică, când va înfrunta Cimentul Valea Mare Pravăţ, conducerea clubului a pregătit o nouă surpriză, învitându-l pe terenul „Parc”, din Stoeneşti pe pilotul Aurelian Dode Andronache!
„Dode” va veni şi cu maşina de curse
Sportivul muscelean va da lovitura de start a meciului şi îşi va etala maşina de curse cu care a participat anul acesta la competiţii. Spectatorii sunt aşteptaţi pe teren începând cu ora 9.30. De asemenea, aşa după cum şi-a obişnuit fanii din mediul on-line la fiecare meci disputat acasă, conducerea clubului va dărui şi de această dată o minge de fotbal, personalizată cu emblema echipei, primului participant la această „loterie” care va ghici rezultatul final al partidei. Reamintim că, în startul partidei dintre AS Contabilitate Stoeneşti şi Partizanul Vlădeşti, contând pentru etapa a IX-a a Campionatului Judeţean – Seria Nord, căpitanul gazdelor i-a oferit multiplei campioane de atletism Andreea Panţuroiu un tricou cu numărul 1, în semn de preţuire şi respect pentru rezultatele obţinute în carieră de tânăra sportivă originară din comuna Stoeneşti. Totodată, managerul clubului, Florin Oancea, i-a înmânat acesteia un trofeu şi o minge, iar Andreea a dat lovitura de start a meciului.
Alex BARBU