Câmpulungeanul, reţinut la începutul lunii august, după ce a folosit mai multe conturi false pe o reţea de socializare sub denumirea unui cunoscut actor, a fost trimis în judecată, alături de el fiind inculpată şi ultima victimă, care şi-a agresat sexual bebeluşul de numai câteva luni. În acelaşi timp, instanţa a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de bărbat.
Câmpulungneaul va fi judecat pentru instigare la pornografie infantilă, instigare la viol, pornografie infantilă şi şantaj
Pe 7 noiembrie, Tribunalul Brăila a acceptat Rechizitoriul nr. 123/D/P/2019, din data de 9 octombrie 2019 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Brăila şi a dispus începerea judecăţii. Astfel. Ionuţ Laurenţiu Aluaş va fi judecat pentru instigare la pornografie infantilă, instigare la viol şi pornografie infantilă în formă continuată, parte vătămată fiind Gabriela Adelina Muntele, dar şi pentru şantaj, persoane vătămate fiind Ruxandra Abercei şi Mihaela Veronica Baicu. Tânăra din Brăila, inculpată în acelaşi dosar, alături de Ionuţ Alexandru Aluaş, Florentina Canală, fostă Perianu, va fi judecată, fiind suspectă de pornografie infantilă şi viol. Cu două zile înainte, pe 5 noiembrie, Tribunalul Brăila a menţinut măsura arestării preventive sun care este judecat Ionuţ Laurenţiu Aluaş, constatând legalitatea şi temeinicia ei. Tânărul a contestat această ultimă decizie, urmând ca decizia finală să fie luată în următoarele zile de Curtea de Apel Galaţi.
Bărbatul le ademenea pe fete, promiţându-le roluri secundare într-un seriat tv
Anchetatorii au stabilit că bărbatul de 36 de ani, ar fi conversat pe un site de socializare cu diferite fete, prezentându-se ca fiind Mihai Bendeac, şi le-ar fi solicitat fotografii în ipostaze sexuale explicite. Potrivit presei brăilene, Ionuţ Laurenţiu Aulaş a creat două conturi de utilizator pe o reţea de socializare, folosind identitatea lui Mihai Bendeac, dar şi un cont pe o aplicaţie de mesagerie. Prin intermediul acestora, individul a racolat mai multe tinere, în special adolescente, cărora le transmitea că este cunoscutul actor şi le poate face peste noapte vedete, oferindu-le roluri secundare într-un serial tv. În acest scop, le solicita şi fotografii şi înregistrări video cu tentă sexuală. Cele care cădeau în plasa sa erau ademenite apoi într-un hotel din Câmpulung unde, sub pretextul că este regizorul respectivului actor şi cu promisiunea că urma să le pregătească pentru a fi distribuite în filme, întreţinea relaţii intime cu acestea. Dacă victimele refuzau, acestea erau şantajate cu divulgarea fotografiilor şi înregistrărilor. În plus, câmpulungeanul cerea şi sume de bani pentru materialele video sau foto. Tinerele erau în special adolescente. „Bărbatul ar fi conversat cu diferite fete, prezentându-se ca fiind actorul respectiv şi le-ar fi solicitat fotografii în ipostaze sexuale explicite. Ulterior, persoanele în cauză s-ar fi deplasat în municipiul Câmpulung, unde s-ar fi întâlnit într-o cameră de hotel cu cel în cauză. Bărbatul s-ar fi prezentat ca fiind regizorul unui serialul de televiziune şi ar fi fost trimis de actor să o pregătească pe victimă, în aşa fel încât când acesta va ajunge în cameră să poată întreţine relaţii sexuale cu aceasta. Astfel, cel în cauză, în urma unor presiuni, ar fi întreţinut relaţii sexuale cu fetele. Dacă victimele nu se prezentau în municipiul Câmpulung, ar fi fost şantajate cu distribuirea unor fotografii indecente pe reţelele de socializare.”, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei.
Ionuţ Laurenţiu Aluaş a fost reţinut de poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila, care au organizat pe 9 august două percheziţii domiciliare la Câmpulung. În urma acţiunii, oamenii legii au ridicat două telefoane mobile, două laptopuri, 9 cartele telefonice SIM, un memory stick şi cinci cartele prepaid sigilate. Aşa cum am amintit, procurorul de caz l-a reţinut pe bărbat, pentru săvârşirea infracţiunilor de pornografie infantilă, instigare la pornografie infantilă, instigare la viol şi la şantaj.
După expirarea reţinerii preventive, instanţa de la Brăila l-a plasat în arest la domiciliu, în Câmpulung, pe strada George Topârceanu, nr. 10, dar Curtea de Apel Galaţi, la apelul celor de la Criminalitate Organizată, a dispus arestarea lui preventivă, măsură sub care se află şi în prezent.
Brăileanca i-a trimis „actorului Mihai Bendeac” imagini şi înregistrări cu un act sexual oral exercitat asupra bebeluşului
Şi alte detalii îngrozitoare au ieşit la iveală în urma anchetei privind suspectul de pornografie infantilă din Câmpulung. Acesta ar fi instigat-o pe mama unui sugar de 3 luni din Brăila, Florentina Canală, să se filmeze în ipostaze sexuale explicite alături de fiul ei. Mai mult decât atât, Ionuţ Laurenţiu Aluaş ar fi şantajat o minoră că o spune părinţilor dacă nu îi mai trimite fotografii cu ea dezbrăcată. El ar fi cerut astfel de imagini şi unei paciente internate la psihiatrie. Florentina Canală, care şi-a abuzat bebeluşul de 3 luni a fost plasată sub control judiciar, ea fiind cercetată pentru pornografie infantilă şi viol. Protecţia Copilului Brăila i-a luat însă copiii, bebeluşul de 3 luni şi pe frăţiorul lui, de 6 ani, şi i-a plasat la un asistent maternal profesionist. Florentina Canală a explicat judecătorilor că îl admira pe artist şi dorea ca acesta să participe la botezul fiului său cel mic. În această situaţie, femeia ar fi acceptat solicitarea „actorului Mihai Bendeac” de a-i trimite imagini şi înregistrări cu un act sexual oral exercitat asupra minorului, precum şi câteva fotografii selfie ale ei, în ipostaze nud. Nu ştia că în spatele profilului fals de pe Facebook este Ionuţ Laurenţiu Aluaş. Potrivit acuzaţiilor DIICOT, individul ar fi şantajat-o pe Florentina Canală cu publicarea acestor imagini, în schimbul întreţinerii de relaţii sexuale. Atunci când femeia a refuzat, el a trimis înregistrarea video la Direcţia Copilului Brăila. Adrian TĂNASE