02/07/2026

A început trasarea şi numerotarea parcărilor de pe Alexandru cel Bun

La începutul săptămânii, noua maşină a ADP-ului, de curând achiziţionată, a fost pusă la muncă. Adică s-a început delimitarea şi numerotarea locurilor de parcare, amenajate în alveolele situate la fiecare scară de bloc, de-a lungul străzii Alexandru cel Bun, de la Carrefour, la Podul lui Gobej.

Anunţaţi din timp de acţiunea ADP-ului, mulţi proprietari de maşini au întârziat să le mute, ba chiar au fost cazuri când liniile au fost trasate chiar cu autovehiculul în parcare. Dar n-a fost rău, căci au avut lucrătorii reper de lărgime a parcelei ocupate nu numai de autoturisme mici, ci şi de SUV-uri şi dube. Degeaba se supără cei de la ADP că-i facem „Dorei”, dar, de data aceasta, au comis-o din nou, adică au încurcat numerotarea locurilor de parcare. Nu că au sărit vreun număr sau l-au dublat, ci nu au respectat regula ca, în dreptul fiecărei scări de la blocurile „D”, locurile să fie limitate. Adică să înceapă cu „1” şi să termine cu numărul care revine ultimului loc de parcare arondat scării. Noroc că au sesizat, au acoperit cu vopsea neagră „greşeala” şi au scris corect.

Pe lângă asta, faptul că lucrează ca găina, nu e nimic. Încep treaba în mai multe locuri şi nu termină niciunde. S-au apucat de asfaltarea şi numerotarea parcărilor din Grui, au mai amenajat în Vişoi, după care au sărit la zona din spatele blocului social 10, unde se ajunge din Bulevardul I.C. Brătianu, acum sunt iarăşi în Vişoi. La ora actuală, nu este taxat nimeni pentru contractarea unui loc de parcare şi, cel mai sigur, nu va fi anul acesta, chiar dacă regulamentul de atribuire este întocmit şi aprobat de Consiliul Local de un an şi jumătate. Au fost repartizate, cu contract, aproximativ 100 de locuri, în jurul blocurilor „S”, din Grui, dar o parte dintre cei care le-au solicitat nu au venit să semneze şi să ridice actele pentru a putea fi introduse la plată. “E.M.”     

 

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!