02/07/2026

Suspecţii de trafic de droguri şi persoane rămân în arest

 

În urmă cu o lună, pe 5 septembrie, oamenii legii au făcut mai multe percheziţii domiciliare, vizate fiind opt persoane bănuite de trafic de minori şi trafic de droguri de risc. Acţiunea a avut loc, se pare, după ce mama uneia dintre victime, în vârstă de 15 ani, s-a dus la Caracal să se plângă că fata ei a dispărut de şapte ori într-un an, de acasă, iar autorităţile nu au făcut nimic pentru a o găsi şi a-i pedepsi pe cei care o exploatau. După ce părinţii adolescentei au făcut public cazul, adolescenta a fost internată, pentru consiliere şi tratament, într-o unitate a sistemului de protecţie a copilului. Potrivit unui comunicat remis redacţiei, „în această dimineaţă (nr. joi, 5 septembrie), poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti, sub coordonarea unui procuror din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Piteşti, efectuează nouă percheziţii domiciliare, pe raza municipiului Câmpulung, la domiciliile a opt persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de trafic de minori şi trafic de droguri de risc. Din cercetări, poliţiştii au stabilit că, din 2018, până în prezent, cei în cauză ar fi determinat două minore să practice prostituţia. Totodată, aceştia ar fi oferit minorelor diferite tipuri şi cantităţi de droguri, atât în schimbul unor sume de bani, cât şi în schimbul oferirii de servicii sexuale. De asemenea, poliţiştii au stabilit că persoanele vizate ar fi comercializat droguri şi altor persoane din municipiul Câmpulung.”

În urma descinderilor, 33 de suspecţi sau martori au fost duşi la audieri. Doar trei persoane au fost, însă, reţinute pentru 24 de ore, după care două dintre ele au primit mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile, fiind acuzate de trafic de minori şi droguri de mare risc. Daniela Cristina Ţîru şi Mihai Ionuţ Chira, zis „Mameacă”, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, din 6 septembrie şi până în 5 octombrie 2019. Şi pentru că le expira perioada, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DIICOT – Serviciul Teritorial Piteşti, a propus instanţei prelungirea acestei măsuri, iar Tribunalul Argeş a fost de acord, hotărând ca cei doi câmpulungeni să rămână în arestul IPJ Argeş încă 30 de zile, până pe 4 noiembrie 2019, inclusiv. 

Alţi doi indivizi, Gabriel Ş. şi Viorel M., sunt cercetaţi sub control judiciar pentru aceleaşi acuzaţii, de trafic de minori şi trafic de droguri de mare risc. 

Părinţii Dariei au povestit pentru televiziunile naţionale drama prin care trece şi acum copila, după ce a fost eliberată din iadul în care a trăit. „Din cauza amintirilor, cum a fost violată, bătută, în nenumărate rânduri, şi a sevrajului, e dificil să treacă de acest moment. A fost racolată prin metoda „Loverboy”. O luau, le prosteau să întreţină relaţii sexuale cu mai mulţi indivizi, apoi o violau, o băteau. Drogurile sunt cea mai mare problemă în Câmpulung. Sunt de la 5 la 20 de persoane în fiecare liceu care se ocupă cu trafic de droguri.”, a declarat pentru Pro TVA tatăl fetei.

Astfel, la o lună de la semnalul de alarmă tras de familia Dariei, ofiţerii de la Combaterea Crimei Organizate i-au reţinut pe suspecţi. Adrian TĂNASE

 

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!