23/04/2025

Cătunul de rudari din Valea Bădenilor, în continuare pe un butoi cu pulbere „Crima care a fost din cauza ei a fost!”

Ecourile scandalului care a avut loc pe 25 august 2019, în comunitatea de romi din Valea Bădenilor – Stoeneşti, încă nu s-au stins. Cele două familii implicate, Şerban şi Prundaru, continuă să se acuze reciproc, fiecare susţinându-şi nevinovăţia, şi e posibil ca, în viitorul apropiat, să izbucnească o nouă  încăierare, poate, mult mai sângeroasă. Într-o ediţie trecută a ziarului v-am prezentat punctul de vedere al celor din neamul Şerban, care susţin că trăiesc un adevărat calvar, fiindu-le teamă pentru viaţa lor, din cauza celor din clanul Prundaru, care i-ar fi atacat în ziua amintită anterior. Aceştia din urmă, însă, spun că ei sunt nevinovaţi, ba, mai mult decât atât, pozează la rândul lor în victime.

„Mi-a nenorocit copilul!”

Reamintim că membrii celor două familii s-au luat la harţă, pe fondul unor neînţelegeri mai vechi, iar până la bătaie nu a mai fost decât un pas. Protagoniştii şi-au împărţit pumni şi picioare, s-au lovit cu bâte şi bolovani, fiind nevoie de intervenţia forţelor de ordine în zonă. Nu mai puţin de opt persoane au ajuns la spital, pentru a primi îngrijiri medicale, una fiind în stare gravă. Poliţia a deschis în acest caz un dosar penal, iar trei bărbaţi, cu vârste de 20, 41 şi 48 de ani, au fost reţinuţi în urma administrării probatoriului. Ulterior, s-a decis ca indivizii să fie cercetaţi în continuare sub control judiciar, pentru comiterea infracţiunilor de violare de domiciliu, încăierare şi tulburarea liniştii şi ordinii publice. Chiar dacă în acest caz s-au luat măsurile legale ce se impuneau, starea conflictuală continuă să existe între cele două familii, Prundaru şi Ştefan, din cătunul de rudari din Valea Bădenilor. După ce Antonica Şerban a adus tot felul de acuzaţii la adresa rivalilor, în această săptămână, a fost rândul taberei adverse să-şi verse focul. „Mi-a nenorocit copilul, nu poate să se mai ducă la şcoală! Ne-a omorât şi în spital, ne-a alergat, e cea mai rea femeie, o ştie şi primarul nostru, îi este frică de ea. Ne păzeşte la poartă cu parul şi ne omoară, nici acum nu putem să trăim, nu putem să ne ducem să luăm o pâine! Ea este fata lui Durleci cel bătrân şi s-a dat după numele bărbatului, Şerban Antonica. Pe băiat l-a bătut pe 25 august, copilul are 16 ani şi nu poate să se mai ducă la şcoală, ameţeşte. L-au bătut cu parul, i-au dat cu toporul în cap, ei nu au niciun semn… Are soţul ei, pentru că tot ea îl bate, ca să fie la judecată. Omora lumea cu bătaia, apoi se ducea şi lua martorii, îi bătea şi pe ei şi îi punea să jure pe Biblie că nu spun nimic! A murit băiatul ei care i-a fost cel mai drag. Cu gură de moarte i-a spus băiatul: „Mamă, nu mai te lua de ţigani, nu mai omorî lumea, să mor şi eu liniştit în pace. A spus că Şerban Ion a fost mort în curte, l-a dus cu targa, dar el a ieşit afară. Toţi patru am fost bătuţi: Prundaru Puşa, Prundaru Gabriel Alex (16 ani), Prundaru Costel (21 ani) şi Prundaru Gavril. Mă rugam de ei să nu mai dea în copii, că suntem rude îi spuneam, e naşa mea. Au venit peste noi Ravil Constantin, Şerban Antonica, Şerban Bogdan, Şerban Răzvan, Şerban Ion, Şerban Mirabela, Şerban Firomela şi Şerban Maria.”, ne-a declarat la redacţie Puşa Prundaru.

A cerut ordin de protecţie

Femeia susţine că Antonica Şerban n-ar fi străină de crima din aprilie 2016 şi a cerut împotriva acesteia şi a familiei sale un ordin de protecţie, mai ales că ar fi ameninţat cu moartea şi prin vecini! „Crima care a fost din cauza ei a fost. Noi am făcut ordin de protecţie, ne-a dat primarul, că a văzut că noi nu suntem de vină. Cum a văzut că ne-a dat ordin, m-a bătut, l-a lovit pe băiat cu pumnul şi a picat inconştient. M-am dus cu el la spital, la Câmpulung, a venit Poliţia şi i-a luat declaraţie. S-a lăudat la toate vecinele că le omoară, să nu mai vorbească. Poliţia de la Stoeneşti ştie că noi nu avem dosare, copiii mei şi familia mea, nu avem şi noi o foaie scrisă că am bătut pe cineva. Acum, ea (n.r. Antonica Şerban) plânge, se îmbracă în doliu, se face că e amărâtă, dacă o vezi îi plângi de milă. La toată lumea îi este frică de ea. Tot cătunul de la rudari ştie ce-i poate pielea. Vorbesc de frică cu ea, că, dacă nu vorbesc, spune că are duşmănie pe ea, puteţi să întrebaţi primarul, Poliţia, o ştiu toţi.”, a mai precizat Puşa Prundaru. 

Există o anchetă în acest caz şi, deşi acuzaţiile sunt aruncate de-o parte şi de alta, cu certitudine, Justiţia va face, până la urmă, lumină. Până atunci, însă, comunitatea de rudari din Valea Bădenilor stă pe un butoi cu pulbere şi e suficientă o singură scânteie, pentru ca scandalul să reizbucnească între cele două familii, poate, cu o intensitate mai mare. Să sperăm că nu, pentru binele ambelor tabere. Ama IVAN

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!