Un bărbat de 34 de ani, din localitatea Domneşti, este cercetat penal, în stare de libertate, pentru tentativă de lipsire de libertate, dar şi loviri şi alte violenţe, după ce a încercat să-şi răpească fosta iubită, pe care o şi bătea constant. Individul a răpit-o pe eleva de 18 ani în drumul ei spre şcoală, a obligat-o să se urce într-o dubă în care avea pregătite arme albe, dar şi biletele de adio pentru familiile lor. Fata s-a luptat să supravieţuiască, iar strigătele de ajutor au fost auzite de martori. A avut mare noroc cu camerele de supraveghere. „A zis că mă omoară, şi pe mine, şi pe el”, a spus fata.
Totul s-a întâmplat la ora 8.40, în centrul comunei Domneşti. Imaginile surprinse de camerele de supraveghere arată cum tânăra este băgată cu forţa într-o dubă, după ce cei doi poartă o discuţie, deloc amicală. „A zis că dacă nu mă sui la el în maşină, mă bagă cu forţa. Am început să strig. I-am zis să mă lase, că nu am ce să vorbesc cu el. A înfipt mâinile în mine, m-a împins în spate, în carlinga dubei, a început să dea cu mâinile şi cu picioarele în mine, în cap.”, povesteşte fata. Nu a fost doar asta. Bărbatul, printre lovituri, i-a spus că după ce o va omorî, se va sinucide. Anchetatorii susţin că avea pregătite până şi biletele de adio. „Că am fost nişte oameni deosebiţi, că nu-i vine să creadă ce se întâmplă, că el nu se mai simte bine, că el trebuie să plece după lumea asta ca să-mi fie mie bine”, a mai declarat fata. Aceasta a avut mare noroc cu un localnic, care a văzut tot şi a alertat Poliţia. Victima a fost filmată când se urcă pe bancheta din autoturismul agenţilor, în timp ce duba în care a fost sechestrată demarează.
Abia după 10 kilometri, în localitatea Berevoeşti, suspectul a fost oprit de un alt echipaj. Criminaliştii au găsit în dubă un topor şi un cuţit. Fata de 18 ani şi răpitorul ei au avut o scurtă relaţie în urmă cu un an. Tânăra susţine că bărbatul a bătut-o şi a decis să-l părăsească, a depus chiar şi o plângere la Poliţie, dar bărbatul a reuşit s-o convingă să şi-o retragă. Când a aflat că fata are o altă relaţie, ar fi început să o urmărească în drum spre şcoală.
Deşi a fost reţinut pentru 24 de ore, iar procurorii au cerut arestarea lui preventivă, instanţa a decis ca suspectul să fie cercetat în arest la domiciliu pentru tentativă de lipsire de libertate, dar şi loviri şi alte violenţe. Ama IVAN