11.2 C
Campulung Muscel
20/09/2024

S-a pus în mişcare judecarea tânărului care şi-a violat mama

La mijlocul săptămânii trecute, chiar dacă este în vacanţă, Judecătoria Câmpulung a dezbătut dosarul în care tânărul din Godeni, acuzat că şi-a batjocorit mama, a fost trimis în judecată pentru viol, dar s-a prelungit şi măsura preventivă sub care este judecat în continuare. În afară de mama agresată, în cauză este şi Spitalul Câmpulung, care s-a constituit parte civilă, pentru recuperarea contravalorii serviciilor de îngrijire a femeii.

Prin încheierea din 28 august 2019, a Camerei preliminare a Judecătoriei Câmpulung, Vasile Stelian Pripici va fi judecat în continuare, pentru viol, sub măsura controlului judiciar. Cu aceeaşi ocazie, s-a pus în mişcare şi acţiunea penală împotriva bărbatului, pentru infracţiunea menţionată, de viol. Pe timpul controlului judiciar, bărbatul din Godeni are de respectat mai multe obligaţii, stabilite de judecător. Trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung ori la instanţa de judecată, de câte ori este chemat; să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau de câte ori este chemat; să nu depăşească limita teritorială a localităţii Câmpulung, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar sau a instanţei de judecată; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme; să nu se apropie de persoana vătămată şi să nu comunice cu aceasta, direct sau indirect, pe nicio cale. De supravegherea respectării obligaţiilor impuse inculpatului pe durata controlului judiciar se va ocupa Poliţia Municipiului Câmpulung.

Tânărului i s-a pus în vedere faptul că, dacă pe durata controlului judiciar încalcă obligaţiile impuse sau există suspiciunea rezonabilă că a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, la cererea procurorului ori din oficiu, se poate dispune înlocuirea acestei măsuri cu cea a arestului la domiciliu sau a arestării preventive. Dosarul penal de viol, în care mama musceleanului, Steluţa Angela Matei, este parte vătămată, şi Spitalul Municipal Câmpulung, parte civilă, va avea următorul termen pe 8 octombrie 2019.

Vasile Stelian Pripici, de 33 de ani, din satul Coteşti, este acuzat că, pe 26 ianuarie, pe fondul consumului de alcool, şi-a bătut şi violat mama. Potrivit anchetatorilor, incidentul s-ar fi petrecut într-un imobil nelocuit, care a aparţinut fostului soţ al femeii. A doua zi după agresiune, femeia a alertat autorităţile, iar fiul a fost reţinut prima dată 24 de ore. La propunerea Parchetului, a fost arestat preventiv. A stat în arestul IPJ Argeş până pe 29 martie , când i-a fost aplicată măsura controlului judiciar sub care va sta până la pronunţarea verdictului. Adrian TĂNASE

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!