23.5 C
Campulung Muscel
13/09/2024

Măţăul, magnet pentru politicieni

Cu siguranţă, Măţăul atrage. Atrage prin simplitatea şi acurateţea oamenilor de zi cu zi, oameni deosebiţi, muncitori, nu falşi, ci doar, pur şi simplu, oameni de la ţară care ştiu ce vor şi ştiu ce fac. Şi măţăuanii ştiu ce vor şi ştiu ce fac. Dincolo de munca de toate zilele, ei ştiu să-şi „ascundă” şi, în acelaşi timp, să scoată la iveală bogăţii nepreţuite: tradiţii, cântec, joc şi port popular. Un sat extrem de productiv, raportat la numărul de locuitori, în ceea ce priveşte numărul oamenilor de cultură. Toate acestea nu au trecut neobservate de invitaţii manifestării „Fiii satului”.

Vorbe alese pentru locuitorii din Mioarele

A recunoscut acest lucru şi ministrul propus pentru preluarea portofoliului Educaţiei, Şerban Valeca. „Sunt două lucruri pe care le găsesc aici cu plăcere. În primul rând, pe dumneavoastră, pe care vă găsesc în fiecare an… Sunt lucruri pe care nu le găsesc în celelalte localităţi, e vorba de costumul popular şi de carte. Aici, la Măţău, de mulţi ani, găsesc aceste două lucruri împreună şi asta mă emoţionează. Nu mai vorbesc de copiii care, în fiecare an, au un program deosebit şi de tradiţiile care vor merge mai departe. Vă felicit pentru organizare şi vă asigur că, noi, tot timpul, venim în echipă şi vă arătăm respectul nostru.”, a declarat fostul ministru al Cercetării. 

Deputatul Simona Bucura Oprescu a ştiut, ca de obicei, să-şi aleagă cuvintele, la ceas de mare sărbătoare pentru măţăuani: „Vreau să vă mulţumesc pentru faptul că ne-aţi primit în familia dumneavoastră şi ne primiţi de fiecare dată, la zi de mare sărbătoare pentru Mioarele, la ziua localităţii dumneavoastră. Este o bucurie şi onoare pentru noi să fim în familia de la Mioarele. Ceea ce faceţi dumneavoastră nu este o simplă zi de localitate, are valoare de simbol pentru fiecare român, fiindcă dumneavoastră ne arătaţi rădăcinile puternice pe care Măţăul le are, dar şi aripile pe care le are prin generaţiile care vin. Am avut aici întruchiparea umană a ceea ce se spune că reprezintă educaţia, fiindcă un copil născut şi crescut la ţară, dar modelat de dascăli care au ştiut să-i aducă lumină prin flacăra învăţăturii pe care i-au transmis-o, a reuşit să devină unul dintre copiii români cu prestanţă la nivel mondial, cunoscut şi recunoscut, fiu al dumneavoastră, al Măţăului. Fiecare dintre noi avem o identitate de sânge, de neam, identitate dată de ştiinţa noastră creştină ortodoxă şi mă bucur că aţi venit de la biserică la ziua localităţii, identitate dată de istoria şi de tradiţiile noastre, şi mă bucur că o duceţi mai departe, prin costumul nostru muscelean. Ca şi dumneavoastră, de fiecare dată în momente importante ale vieţii noastre, aşa cum au făcut moşii şi strămoşii noştri, port cu mândrie costumul nostru popular care a reprezentat costumul de înaltă ceremonie al Reginei Maria, considerat de aceasta cel mai frumos costum popular românesc. Prin urmare, aici, la Măţău, pe fiecare dintre noi, nu uneşte o rădăcină, ne uneşte prezentul şi prin educaţia pe care o daţi copiilor, sper să ducem mai departe valorile extraordinare pe care le avem şi fiecare dintre noi să construim un viitor şi mai bun ţării în care noi trăim şi să ne revedem în România sănătoasă, cu Argeşul pe primul loc.”

Senatorul Gheorghe Marin şi-aduce aminte de veterani!

Senatorul Gheorghe Marin, reprezentantul muscelenilor în Parlament, a surprins prin sinceritatea vorbelor sale, de o acurateţe deosebită, bazată pe experienţa atâtor mandate în Muscel: „Mă bucur că s-a menţinut această tradiţie şi că dragostea pentru „Fiii Măţăului” a rămas aceeaşi, ba, mai mult, a crescut de fiecare dată. Îmi pare bine că particip de fiecare dată la acest eveniment, îmi aduc aminte de ultimii veterani de război pe care i-am sărbătorit aici. Atâta timp cât ei mai există încă mai avem lucruri de valoare, încă mai sunt urmaşii veteranilor şi trebuie să-i sprijinim în continuare şi încă o dată vreau să vă spun că vin de fiecare dată cu emoţie. Îmi place aici, la Măţău, pentru că în această atmosferă restrânsă trăiesc nişte sentimente deosebite care te fac să te gândeşti că, totuşi, suntem uniţi şi că împreună putem să facem multe. Îmi exprim speranţa că, în viitor, Zilele Măţăului vor fi tot atât de luminoase şi că o să putem participa în continuare să sărbătorim această zi minunată.”

Pe lângă reprezentanţii PSD, la festivitatea de la Mioarele au mai fost prezenţi şi reprezentanţi ai altor partide politice. Consilierii judeţeni Manuel Nae şi Valerian Jinga, fostul edil al Ştefăneştiului, Dorin Bărbuceanu, au reprezentat PNL, iar Dan Enescu, preşedinte al Organizaţiei Câmpulung, a venit ca emisar al ALDE. 

Ama IVAN

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!