Universitatea din Piteşti va avea un nou cămin studenţesc. Este vorba despre o lucrare de peste 13,5 milioane lei. Proiectul „Construire cămin studenţesc” se va realiza în campusul din Târgul din Vale din Piteşti, în imediata apropiere a Universităşii, în spatele Rectoratului. Finanţarea va fi asigurată prin Compania Naţională de Investiţii. De fapt, CNI a şi deschis procedura de licitaţie pentru proiectare, asistenţă tehnică din partea proiectantului şi execuţie lucrări pentru obiectivul de investiţii „Construire cămin studenţesc – Universitatea din Piteşti, strada Târgul din Vale, nr. 1, Piteşti, judeţul Argeş”. Valoarea estimată a lucrării este de 13.519.123,99 lei. Terenul pe care se realizează investiţia este în suprafaţa de 31.340 mp, conform Certificatului de Urbanism emis în octombrie 2018. Se propune construirea unui imobil cu regim de înălţime de P+4+5E retras, cu funcţiune de clădiri civile publice de locuit colective, cămine studenţeşti. Căminul va fi destinat cazării studenţilor Universităţii, în camera cu două locuri, dotată cu grup sanitar propriu, mobilier şi balcon. Acesta va avea peste 200 de locuri de cazare.