La nicio lună distanţă de ultimele pagube pricinuite, gospodăria fostului preşedinte al Clubului Lions “Negru Vodă”, Carmen Bârloiu, a fost „vizitată” din nou de urs. Şi acum, ca şi data trecută, animalul înfometat a vizat stupii.
Nu mai este un secret că urşilor le place mierea, însă modul în care şi-o procură, câteodată, nu este tocmai cel mai civilizat. A păţit-o, de două ori, şi Carmen Bârloiu, fost cadru MApN şi jurnalist, în prezent deţinătoarea unei activităţi cu profil turistic la Dâmbovicoara, unde, de altfel, şi locuieşte. Preşedintele Clubului Lions „Negru Vodă” a împărtăşit prietenilor virtuali imaginile dezastrului făcut de „Moş Martin”, în spatele casei sale. „E drept că am primit ieri (n.r. 22 iulie) trei alerte că este un urs în zonă (ROALERT chiar funcţionează), dar era pentru valea cealaltă… Văd că lui, sau altuia, îi place la mine, de ne tot vizitează… Nepoliticos total!”, e mesajul postat de Carmen Bârloiu pe pagina de socializare. Comentariile nu au încetat să apară: „Poate ar trebui să li se dea şi lor hrană, cum se dă căprioarelor pe timp de iarnă; s-a întrebat cineva dacă au suficientă hrană!?”; „Vin numai „relocaţii”! Ursul adevărat se descurcă în munţi!”; „Şi pe vremea copilăriei mele venea ursul de trei – patru ori, pe vară – toamnă. Mânca prune din grădina lui Viorel şi Carmen, mai mânca câte un miel la Sever Pantea, mai dădea “bună seara” mamei mele, lui tanti Viorina, lui nenea Gică. El avea o căţeluşă mică, care pişca, şi ursul nu mai îndrăznea să treacă a doua seară pe acolo. Lumea era obişnuită cu ursul. Îl mai deranjau câinii. Erau momente frumoase de povestit, a doua zi, la şcoală.” „Prin defrişările masive le distrugem căsuţa. Încearcă şi ei, ca orice suflet, să supravieţuiască. Le este dragă şi lor viaţa. Păcat că omul are impresia că valoare au doar viaţa şi banii noştri. Zic că suntem pe drumul cel bun: singuri, pe o planetă bogată în plastic şi bani.”, sunt câteva dintre comentariile apărute pe Facebook. Alex BARBU