25.2 C
Campulung Muscel
16/04/2024

De Zilele Municipiului, meci demonstrativ ARO Câmpulung – Academia Muscelul 5-3 (1-3)

Au marcat: 1-0 (Safta), 1-1 (I. Ion), 1-2 (Patrik), 1-3 (Luca), 2-3 (Obreaşcu), 3-3 (Toader), 4-3 (Safta), 5-3 (Zamfir)

În programul sportiv al Zilelor Municipiului Câmpulung a fost prins şi în acest an un meci demonstrativ dedicat microbiştilor musceleni. De fiecare dată, numitorul comun al acestor întâlniri este selecţionata fostei echipe ARO Câmpulung, formaţie care timp de nouă ani, între 1995 şi 2004, a reprezentat cu succes municipiul nostru în Divizia B, al doilea eşalon fotbalistic. Proiectul a început în anul 2016, cu un meci între două selecţionate ale echipei ARO. În 2017, la Câmpulung a fost prezentă naţionala României cu „vârfurile” a patru generaţii, anul trecut FC Argeş, iar în acest an, adversară a fost Academia de Fotbal Muscelul Câmpulung, echipă pregătită de fostul internaţional Gheorghe Mihali, care va evolua în Divizia D. De această dată, ARO Câmpulung s-a bazat pe jucători locali, însă prezenţi au fost şi şase „stranieri” care, la vremea când evoluau pe „Municipal”, încântau asistenţa! Şi dacă tot a venit vorba de asistenţă, să spunem că, de această dată, numărul spectatorilor a fost unul redus. În jur de 200 de persoane au urcat în tribuna stadionului doi din Complexul CS Muscel pentru a urmări acest joc, dar şi o mică şi inimoasă galerie care, pe întreg parcursul meciului, şi-a făcut simţită prezenţa în tribună.

Înaintea startului partidei, la centrul terenului au fost prezenţi, alături de fotbalişti, primarul Liviu Ţâroiu, senatorul Gheorghe Marin, Gica Dobrin, soţia marelui fotbalist Nicolae Dobrin şi Ion Fulga, fost jucător al echipei Muscelul în anii ’60, cel care avea să dea şi lovitura de începere a partidei. Înainte de startul meciului, după declaraţiile celor două oficialităţi, primarul Liviu Ţâroiu i-a oferit Gicăi Dobrin un tricou personalizat, o plachetă omagială şi un buchet de flori.

Obreaşcu, Toader, Safta şi Zamfir au întors rezultatul

Pe teren a fost spectacol! Fotbaliştii de la ARO, cu experienţa, cei de la Academie, cu tinereţea. Asta cel puţin în prima repriză! ARO a deschis scorul prin Safta, dar elevii lui Gică Mihali au zburdat pe teren şi, în decurs de numai câteva minute, Ionuţ Ion, brazilianul Patrick şi Luca au înscris la „foc automat”, întorcând rezultatul până la pauză! În partea a doua, Gică Mihali a schimbat radical echipa, trimiţând pe teren jucători şi mai tineri, dar care nu au reuşit să facă faţă adversarilor experimentaţi! Astfel, intrat pe teren, Mugurel Obreaşcu a redus din handicap, iar „ŢeŢe” Toader a restabilit egalitatea. Safta nu şi-a pierdut simţul de marcator şi a făcut „dubla”, aducându-şi pentru a doua oară echipa în avantaj. „Piticul” Zamfir a stabilit scorul final, după ce înaintea golului a avut o foarfecă ce a stârnit aplauze atât în tribune, cât şi pe terenul de joc. Coman şi Ioniţă au încântat prin driblinguri fine şi dăruie, iar în final a rezultat un meci-spectacol cu două reprize diametral opuse, arbitrat la centru de Cristina Dorcioman şi care, la final, a avut un câştigător, poate, surprinzător. Păcat de numărul mic de spectatori! La ARO Câmpulung au evoluat: Moldoveanu, Tameş, Badiu, Costache, Durdun, Ceapraz, Safta, Pescaru, Ioniţă, Blidaru, Zamfir, Creţu, Ştefănică, Toader, Craioveanu, Coman, Obreaşcu, Neculăescu. Pentru Academia Muscelul au jucat: Dumitrache, Bînă, Luca, I.Ion, Dulgheru, Măcriş, Iordan, Oancea, Brigan, Patrick, dar şi mulţi jucători tineri.

Expoziţie cu tricouri ale echipei naţionale

Pe întreaga durată a meciului, la marginea stadionului, chiar în faţa spectatorilor, a avut loc o expoziţie cu tricouri ale echipei naţionale a României, purtate de-a lungul anilor de unii dintre cei mai importanţi fotbalişti ai ţării noastre. La invitaţia promoter-ului Adrian Troscenco, doi dintre cei mai mari colecţionari de tricouri din ţară, Alexandru Anghel şi Răzvan Stoian, au venit la Câmpulung cu o parte din impresionanta lor colecţie şi au avut, astfel, prima expoziţie în aer liber! Spectatorii au putut admira tricouri purtate de Ilie Balaci, Cornel Dinu, Gică Hagi, Cosmin Contra, Miodrag Belodedici, Ionel Augustin, Dan Petrescu, Adrian Mutu, Viorel Moldovan, Dănuţ Lupu, Răzvan Raţ, Dragoş Grigore, Liviu Ciobotariu, Ştefan Radu, Marius Nicolae, Costel Gâlcă şi Rodion Cămătaru. Cel mai vechi tricou, cu numărul patru, data din perioada 1970-1975. (sursa: www.sportinmuscel.ro)

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!