Poliţiştii de imigrări din Argeş au depistat un cetăţean din China, care desfăşura activităţi lucrative fără forme legale. Acesta a fost obligat, prin decizie de returnare, să părăsească teritoriul României în termen de 30 zile, iar angajatorul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 lei. Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări, Serviciul pentru Imigrări al judeţului Argeş au desfăşurat, la data de 11 iulie, o acţiune în scopul prevenirii şi combaterii muncii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă. În cadrul activităţilor întreprinse, poliţiştii au depistat un bărbat, în vârstă de 55 de ani, din China, care desfăşura activităţi lucrative fără forme legale, respectiv fără a deţine aviz de muncă şi fără a avea încheiat contract de muncă în formă scrisă, conform prevederilor OG 25/2014, privind încadrarea în muncă a străinilor pe teritoriul României şi Legea 53/2003 (Codul Muncii). De asemenea, din verificările efectuate a rezultat faptul că străinul a intrat legal în ţara noastră, în baza unei vize de lungă şedere, în scop de muncă, pentru a desfăşura activităţi lucrative la un alt angajator. Întrucât, cetăţeanul străin nu a respectat scopul declarat, iar noul angajator nu a solicitat un aviz de muncă, poliţiştii de imigrări au revocat dreptul de şedere al chinezului şi au emis pe numele său decizie de returnare de pe teritoriului României, prin care este obligat să părăsească ţara în 30 zile. Totodată, angajatorul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 lei. Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Argeş continuă acţiunile pentru prevenirea şi combaterea muncii ilegale a străinilor, utilizând toate resursele proprii de care dispune şi cooperând cu toate instituţiile cu atribuţi în domeniu, în scopul menţinerii unui climat de ordine şi linişte publică în rândul comunităţii noastre.