Asociaţia Judeţeană de Fotbal Argeş şi-a premiat, la Mioveni, câştigătorii competiţiilor judeţene, atât la seniori, cât şi la juniori, într-un cadru festiv, imediat după disputarea finalei Cupei României, faza pe judeţ. CS Rucăr a primit cupa şi medaliile pentru locul al doilea din finală, dar şi pentru câştigarea campionatului Ligii a V-a, seria Nord.
Rucărenii au fost recompensaţi cu diplome, mingi şi echipament sportiv complet. Tot vinerea trecută, au mai fost premiate echipele clasate pe locurile doi şi trei în fiecare serie din Liga a cincia. În Nord, AS Dragoslavele şi Cimentul Valea Mare Pravăţ. Gabriel Jenaru a fost premiat de AJF Argeş cu titlul oficial de cel mai prolific marcator al ligii a V-a, seria Nord, al stagiunii recent încheiate. Atacantul din Rucăr a reuşit să puncteze de 45 de ori, fiind de departe cel mai percutant jucător din campionat. Gabriel Jenaru, cel mai bun jucător al finalei Cupei României la Fotbal, faza pe judeţ, pierdută în faţa celor din Bradu, cu scorul de 2-3, părea epuizat la finalul jocului de efortul depus, dar şi puţin supărat de ratarea câştigării marelui trofeu. A mai avut puterea să zâmbească atunci când mai marii Asociaţiei Judeţene de Fotbal Argeş i-au înmânat premiul pentru cele 45 de goluri marcate. Alex BARBU