22 C
Campulung Muscel
17/04/2025

Moda demiterii viceprimarilor la Vlădeşti a început cu Hristu Dică. Însă Leonard Şerban este primul cu două încercări de destituire

Hotărârea primarului de la Vlădeşti de a se descotorosi de secundul Leonard Şerban, pe care a decis să nu-l mai înlocuiască cu altcineva, scutind astfel indemnizaţia viceprimarului, a stârnit curiozitatea consătenilor, interesaţi să afle motivele. Cele declarate le aflăm din referatul lui Cristian Hristu Dică, prin care acesta îşi justifică propunerea de demitere a coechipierului, înaintată consilierilor locali. Dică explică şi de ce l-a săltat, şi de ce l-a dat jos. „(…) Cu majoritate de voturi a fost ales în funcţia de viceprimar domnul Leonard Iustinian Şerban, crezând că va fi o speranţă pentru viitorul comunei Vlădeşti. L-am propus şi susţinut, dar a reuşit să mă dezamăgească prin activitatea prestată în cadrul Primăriei Vlădeşti.”, îşi începe expozeul pregătit pentru aleşi primarul, care detaliază în ce a constat dezamăgirea simţită în anul în care au făcut echipă. Nu ţine cont de propunerile sale, nu înţelege realitatea problemelor de la Vlădeşti, nu are simţ de gospodar, nu organizează cum trebuie principala forţă de muncă a localităţii, constituită din beneficiarii de ajutor social, nu-şi îndeplineşte sarcinile ce-i revin prin fişa postului, pe care le pasează altor angajaţi ai Primăriei, dezinformează cetăţenii în scopul denigrării primarului şi, deasupra tuturor relelor, are o ţinută arogantă faţă de cei care l-au propulsat politic şi în administraţia publică. 

Hristu Dică a avut ajutorul opoziţiei ca să-l dea jos pe viceprimar  

Conflictul, din câte înţelegem din confesiunile scrise ale primarului, prin care îşi argumentează cerinţa adresată consilierilor de a-l scăpa de viceprimar, a apărut după ce primarul s-a întors la serviciu, după cele 16 luni de pauză. Aproape jumătate din cei trei ani, câţi s-au scurs din mandatul 2016-2020, lui Cristinel Hristu Dică i-a fost suspendate prerogativele de primar, pe fondul problemelor cu ANI şi instanţele de judecată, care l-au repus în funcţie. În afara motivelor prezentate aleşilor locali, ca să fie edificaţi de ce vrea Hristu Dică oficializarea rupturii de Leonard Şerban, primarul de la Vlădeşti a avut o listă de nemulţumiri şi pentru redactorii noştri, insistând să-i fie prezentate public, ca să afle toată lumea că localitatea a stagnat cu Leonard Şerban la conducere. 

În primul rând, edilul social-democrat vrea să se ştie că nu consilierii PSD l-au dat jos, căci în Consiliul Local au reprezentanţi şase partide: şase consilieri sunt PSD, trei PNL, trei PAM, unul PMP, unul de la Partida Romilor şi unul de la ALDE. La întrunirea din 12 iunie 2019, când s-a pecetluit „mazilirea” vicelui, un PSD-ist a lipsit, iar Leonard Şerban n-a votat. Aşadar, au rămas patru social-democraţi, iar restul până la nouă, câţi au fost de acord cu propunerea primarului, erau de la celelalte formaţiuni politice. „Doi-trei dintre ceilalţi sunt contracandidaţii mei, în general. Nu cred că mi-au făcut mie prea mult pe plac.”, îşi scuză partidul şi culoarea politică şeful Executivului, care are dreptate pe jumătate. Aleşii de la Partida Romilor şi ALDE sunt, clar, de partea PSD, conform trendului naţional. În acest caz, era limpede că opoziţia, formată din PNL – prima dragoste a primarului Hristu Dică, migrat la PSD odată cu legea care a permis mutarea primarului dintr-un partid într-altul fără să-şi piardă funcţia -, PAM şi PMP, va vota împotriva vicelui PSD. Că doar nu erau să voteze pentru menţinerea la conducerea comunei a unui social-democrat! Aşa s-a ajuns la un total de nouă opţiuni pro destituire, din 11 posibile, într-o acţiune ai cărei „tartori” rămân, orice ar spune Cristian Hristu Dică, primarul şi consilierii săi de la PSD. Asta pentru că, repetăm, opoziţia a votat aşa cum era normal să voteze, ca partide aflate în tabăra adversă puterii.

Hristu Dică s-a enervat pe Şerban, după ce au expirat toate avizele pentru cele patru mari proiecte ale Primăriei  

În dialogul purtat cu acesta, primarul Hristu Dică a recunoscut că de la el a pornit întreaga tărăşenie. „Într-adevăr, eu am propus să-l demitem, pentru că activitatea lui a fost foarte slabă. Cel puţin de când am revenit ca primar, nu şi-a mai dat interesul, din cauză că a considerat că este primar. Ales al comunei. Eu i-am spus aşa: „Măi băiatule, în orice localitate din ţara asta nu există posibilitatea să existe doi primari în acelaşi timp.” Nu ştiu dacă a înţeles ceva din ce i-am spus.” După cum vrea să ne convingă primarul, înlocuitorul său n-a înţeles nimic din ce era de făcut ca localitatea să se dezvolte. 

„Înainte să mă suspende, eu am făcut patru proiecte pentru Vlădeşti: apă şi canalizare în satul Coteasca, canalizare în satul Vlădeşti, pod între Coteasca şi Vlădeşti şi asfaltare de drumuri, 5,5 kilometri, plus 1,7 kilometri. Acele proiecte, pentru care am făcut studii de fezabilitate şi am luat toate avizele la timpul respectiv, le-am depus la Ministerul Dezvoltării, în luna martie 2017. Din aceste patru mari proiecte, în 2017 – eram încă primar -, am fost şi am făcut toate diligenţele, în urma cărora s-au alocat 2 milioane de lei pentru apă în satul Coteasca. Urma să se semneze contractul şi să mă ocup ca să continuăm şi canalizarea în acelaşi sat. Între timp, pe mine m-au suspendat şi domnul viceprimar, care a preluat atribuţiile de primar, a trebuit să dea autorizaţia de construire pentru apă şi canalizare la Coteasca. Datorită locului forajului şi amplasamentului staţiei de canalizare, în extravilanul comunei, trebuia să se întocmească un plan de urbanism zonal, ca să devină din extravilan intravilan. Acel plan l-am depus la Apele Române în iulie 2017 şi tot eu l-am scos în ianuarie 2019. Primul lucru pe care i l-am spus domnului viceprimar, care este foarte acid în discuţii, în noiembrie 2018, când am venit înapoi, a fost următorul: „În această localitate, ca să putem face ceva, trebuie să gândim pe termen mediu şi lung. Dacă n-ai continuat acele proiecte, pentru care trebuia să te duci, să te zbaţi, să obţii finanţare… toate avizele au căzut, nu mai sunt valabile la ora actuală. Nu se face aşa ceva, nu este bine ce ai făcut. Aş vrea să-ţi schimbi comportamentul, ca să putem continua. Ai făcut exact ce ai vrut tu să faci, unde era mai uşor de făcut.” Şi-a bătut joc de apa pe Coteasca, a făcut străzile “varză”. A trebuit să muncesc cu cei de la Ape, dar cu utilajele Primăriei, ca să-i rezolv, că nu se putea circula. Două luni am muncit acolo.”, este discuţia pe care primarul ar fi avut-o cu fostul viceprimar, aşa cum ne-a fost redată de Cristian Hristu Dică.

„Am reuşit să iau avizul, după mari certuri cu Apele Române, din cauza faptului că a stat un an şi jumătate acolo, că nu s-a interesat nimeni de el. Dacă se interesa, îl lua. Degeaba spune că s-a interesat, atâta timp cât nu s-a ridicat… Eu am date certe. Am intrat în posesia PUZ-ului de la minister. Mi s-a dat aprobarea să trec terenul din extravilan în intravilan. Urmează să-l duc la Comisia Judeţeană, să pună şi dânşii o viză acolo, să pot să dau drumul la lucrare.”, a adăugat acesta. 

Însă canalizarea este un proiect eşuat, susţine Hristu Dică. „Canalizarea pe Coteasca s-a pierdut, pentru că, în 2018, nu s-a făcut nimic. Sunt foarte dezamăgit! Apă, podul pe Coteasca, pentru care am luat toate avizele… s-au pierdut şi acolo toate avizele, trebuie să le fac din nou. Pentru canalizarea în Vlădeşti, avizul pe care l-am luat de la Drumurile Judeţene şi care a costat la timpul respectiv 15-17.000 lei trebuie făcut din nou. Acesta este adevărul. I-am spus: „Domnul vice, ce-ai făcut cât ai fost în locul meu, un an şi jumătate? N-ai continuat niciun proiect.” Ştiţi ce-a răspuns? A început să ţipe. „Eu nu sunt de acord să mă comandaţi dumneavoastră cum vreţi. Eu sunt viceprimar ales şi fac ceea ce consider eu că e bine pentru mine.” Acesta a fost răspunsul dânsului. Sunt dezgustat de ce aruncă în spaţiul virtual.”, a mai precizat primarul de la Vlădeşti, care vineri, în ziua discuţiei purtate cu noi, scosese din nou documentaţia pentru avizele podului Coteasca – Vlădeşti, care au expirat. „Mă rog de ăştia de la Drumuri Judeţene, poate există posibilitatea să plătim mai puţin.”, trăgea nădejde edilul. 

„Eu eram ud la picioare şi el stătea, la cravată, în birou!” 

Dacă proiectele enumerate de Hristu Dică l-au depăşit pe Şerban, nici lucrările mărunte nu-l recomandă pentru funcţia de conducere, zice primarul. „Comuna Vlădeşti arată jalnic. E necurăţat parcul, e neîngrijit. Becurile despre care spune că nu le schimb eu, deşi a făcut referate, nu erau problema primarului, ci a viceprimarului. În ianuarie, când am venit, am schimbat 70 de becuri. Nu eu… am chemat firma din Câmpulung să le schimbe. Întreb: se ardeau 70 de becuri într-o lună, de când am venit eu? Când au fost inundaţii la Vlădeşti, m-am dus pe teren, oamenii sunt martori. Eu eram ud la picioare şi el stătea, la cravată, în birou. Vrem doar salariu?! Mi-a reproşat că el a muncit. A avut salariu pentru ce a muncit. Spune că mă acţionează pe mine în instanţă pentru abuz în serviciu. E problema dânsului!”, continuă tirada acuzaţiilor primarului la adresa colegului, în al cărui raport de activitate, aferent perioadei cât a ţinut locul primarului, găsim câteva menţiuni referitoare la proiectele de utilităţi, de care n-ar fi chiar atât de străin, cum îl învinovăţeşte Hristu Dică. 

„Pentru îmbunătăţirea infrastructurii în comuna Vlădeşti, în anul 2018, am înregistrat cererile de finanţare la P.N.D.L. şi s-au finalizat procedurile de licitaţie pentru obiectivele aflate în derulare. Am făcut demersurile necesare şi am primit finanţare pentru sistemul de alimentare cu apă în satele Coteasca, Drăghescu şi Putina. În luna martie 2018, s-a încheiat contractul cu Ministerul Dezvoltării.”, spicuim din raport care, este adevărat, nu pomeneşte nimic de canalizarea ratată. 

Istoria se repetă, aşadar, la Vlădeşti, unde povestea demiterii viceprimarului n-a început cu Leonard Şerban, ci chiar cu Cristian Hristu Dică. „Şi pe mine, când eram vice, m-a dat jos fostul primar. Mi-am văzut de ale mele, n-am reclamat pe nimeni, n-am zis de nimeni nimic. Cu toate că era o diferenţă mare între ce făceam eu ca viceprimar şi ce face el. Eu mă suiam pe utilaje şi făceam treabă. Credeţi că mie îmi e uşor să fac şi pe primarul, şi pe viceprimarul?!” Şi cu toate că nu-i este uşor, Dică nici nu vrea alt secund în acest rest de mandat. „Am propus Consiliului Local: dacă vreţi să înţelegeţi, nu mi-aş dori alt viceprimar. Consiliul Local a fost de acord în unanimitate că nu mai punem alt viceprimar. Cu toate că ei au fost de acord, pentru că ştiu cât este de greu şi zic: dă-l dracului, că poate nu se descurcă. Îmi asum acest risc.”, mai spune primarul. 

Chiar dacă nu e primul demis, Leonard Şerban este, totuşi, deţinătorul a două încercări de înlăturare din funcţie: una eşuată, cealaltă reuşită. Dar, insistă Hristu Dică, prima oară el l-a susţinut şi i-a determinat pe colegii de partid să nu voteze îndepărtarea tovarăşului din funcţie. „Nici nu i-a venit să creadă când l-am propus viceprimar. Iar acum vrea neapărat să ajungă în funcţia de primar. Nu e nicio problemă. Eu n-am fost primar şi nici prin cap nu-mi trece că sunt primar ca să mă îmbogăţesc. Are tot dreptul din lumea asta să candideze. Nu doar el, toţi. Cetăţenii comunei Vlădeşti vor decide. Să iasă cine-o vrea primar, dar vai de capul comunei Vlădeşti! Ce-am muncit în cei cinci ani şi două luni de mandat s-au dus pe Apa Sâmbetei, pentru că nu s-au continuat acele proiecte care erau vitale pentru Vlădeşti. Şi pe care eu trebuie să le iau de la zero. Un an, aceste proiecte au stagnat.”, s-a plâns, la final, Cristian Hristu Dică, ale cărui procente vor fi, cu siguranţă, afectate de stagnarea reclamată.

Magda BĂNCESCU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!