26/04/2025

AS Lereşti, victorie cu emoţii pe Municipal

=Lereştenii s-au impus, 3-2, în faţa formaţiei Partizanul Vlădeşti

AS Lereşti s-a impus în jocul de duminică, de pe Municipalul din Câmpulung, 3-2, în faţa formaţiei, Partizanul Vlădeşti, şi a urcat până pe poziţia a treia în clasamentul Ligii a cincea, seria Nord. Lereştenii au trăit periculos pe finalul jocului, Suseanu a fost eliminat pentru proteste aduse centralului piteştean, Ionuţ Enache, iar gazdele au fost nevoite să evolueze ultimele cinci minute cu un om mai puţin pe teren.                                                         

Lereştenii aveau de luat o revanşă, după ce în partida tur din play-off, partizanii din Vlădeşti le-au dat o lecţie de fotbal, câştigând cu scorul de 4-0. Astfel stând lucrurile, AS Lereşti a început în forţă partida de pe Municipal şi, în minutul 6, a reuşit să deschidă scorul, graţie reuşitei lui Brănescu. În minutul 35, pe fondul unei uşoare relaxări a apărătorilor lereşteni, oaspeţii profită şi restabilesc egalitatea prin Bărboi, care trimite în poartă, din cădere, pe lângă portarul Răucea, ieşit în întâmpinare. Doar două minute s-au bucurat partizanii din Vlădeşti. Cataramă, plecat de la limita ofsaidului înscrie din interiorul careului de 16 metri, cu toată opoziţia portrarului Vălimăreanu, stabilind, totodată, şi scorul la pauză. La revenirea de la cabine, tot lereştenii sunt cei care conduc ostilităţile în teren. După mai multe ratări ale lui Cataramă, Pătraşcu, în minutul 55, duce scorul la 3-1, cu un şut din afara careului de 16 metri. Spre finalul jocului, în minutul 87, Suseanu are o intervenţie întârziată asupra lui Neacşu, iar centralul piteştean Ionuţ Enache a acordat fără ezitare lovitură de la 11 metri. Neaţă a transformat impecabil de la punctul cu var şi Partizanul Vlădeşti spera la un rezultat de egalitate. Suseanu a continuat să vocifereze la adresa arbitrului de centru, iar piteşteanul Enache i-a arătat direct cartonaşul roşu. Astfel, lereştenii au trăit periculos pe final de meci, Partizanul Vlădeşti a forţat şi golul egalizator, însă apărarea lereştenilor a fost la înălţime. S-a terminat 3-2, în favoarea lereştenilor care au urcat până pe poziţia a treia în clasamentul play-off-ului Ligii a cincea, seria Nord. Într-o altă partidă din play-off, CS Rucăr s-a impus cu 5-1 în faţa echipei AS Godeni, iar meciul dintre Cimentul Valea Mare Pravăţ şi AS Dragoslavele s-a amânat. 

 

Rezultatele Ligii a V-a, Play-Off şi Play-out 

Play-Off, Etapa 7

AS Dragoslavele-AS Cimentul Valea Mare Pravăţ: amânat

CS Rucăr-AS Godeni: 5-1

AS Lreşti-AS Partizanul Vlădeşti: 3-2

 

Etapa 8

AS Cimentul Valea Mare Pravăţ-CS Rucăr

AS Lereşti-AS Dragoslavele

AS Godeni-AS Partizanul Vlădeşti

 

1.CS Rucăr: 48p

2.AS Dragoslavele: 36p

3.AS Lereşti: 30p

4.AS Cimentul Valea Mare Pravăţ: 30p

5.AS Partizanul Vlădeşti: 21p

6.AS Godeni: 18p

 

Play-Aut, Etapa 7

AS Vulturii Vultureşti-AS Flacăra Boteni: 7-1

AS petrolul Hârtieşti-AS Unirea Bughea de Jos: 3-3

AS Cetăţeni-AS Schitu Goleşti: 4-0

 

Etapa 8

AS Schitu Goleşti-AS Vulturii Vultureşti

AS Petrolul Hârtieşti-AS Cetăţeni

AS Flacăra Boteni-AS Unirea Bughea de Jos

 

1.AS Vulturii Vultureşti: 36p

2.AS Cetăţeni: 28p

3.AS Petrolul Hârtieşti: 22p

4.AS Unirea Bughea de Jos: 15p

5.AS Schitu Goleşti: 13p

6.AS Flacăra Boteni: 11p

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!