Sâmbătă, la ceasul prânzului, la cel mai frecventat supermarket din Vişoi, unde vin să-şi facă aprovizionarea şi orăşenii din centru, şi muscelenii de la ţară, şi turiştii sau TIR-iştii, români şi străini, aflaţi în tranzit, a oprit un VAN gri, din interiorul căruia s-a deşertat pe spaţiul verde puzderie de ursărime. Aflată în trecere prin oraş, ceata de femei, bărbaţi şi copii, într-un număr peste capacitatea dubiţei, a fost încăierată de foame, aşa că a oprit să “alimenteze”. Două ursărese şi un plod zburdalnic au purces la shopping de-ale gurii, împingând cu toţii un cărucior din cele mari, nefiindu-le de folos coşurile mici, la ce armată de pasageri aveau de hrănit. Cu o lentoare care i-a făcut mai vigilenţi – din reflex, nu din raţiuni discriminatorii – pe agenţii de pază de serviciu în ziua respectivă, clientele şi puiul nărăvaş s-au plimbat agale printre rafturile strâmte, părând mai degrabă că se bucură de răcoarea magazinului decât de oferta variată şi avantajoasă. Odată aprovizionarea gătată – mezeluri de mai multe feluri, pâine neambalată, pe care nu s-au obosit s-o pună într-o pungă, ci au trântit-o direct pe bandă, snacks-uri, banane şi ce-or mai
fi cumpărat -, femeile s-au aşezat la coadă, la casă. În timp ce sporovăiau aşteptând să le vină rândul, una a realizat că a pierdut puradelul, care, auzindu-se strigat, pe ţigăneşte, a ţâşnit dintre rafturi, lipăind cu tălpile goale pe cimentul rece al supermarketului. În faţa casierei, gestionara finanţelor grupului a făcut un gest care a stârnit un val de zâmbete. Prima care s-a chinuit zadarnic să-şi reţină veselia a fost casiera, iar după ea, agentul de pază, căruia i s-a înseninat ziua la vederea găştii pitoreşti. Când să plătească, ursăreasa a tras de elasticul fustei, ca să-şi facă loc ca să îndese mâna şi din budigăi a extras portofelul, spre stupefacţia asistenţei, care a dat rapid din consternare în amuzament. Câteva bancnote au plutit din portofelul neînchis cum trebuie pe podea, posesoarea fiind mai atentă să-şi aranjeze elasticul la loc peste burtă. Băieţelul le-a adunat repede cu mânuţele murdare şi, odată achitat prânzul, femeile s-au alăturat “şatrei” aşezate roată, în faţa supermarketului, pe spaţiul verde. Acolo au umplut iarba de pungi şi hârtii, pe care s-au aşezat hălcile de salam şi pâine, fără să le pese de martorii mai atenţi la “picnic” decât la portbagajele în care îşi aşezau cumpărăturile. Musceleanul de pe bulevard