15.3 C
Campulung Muscel
24/04/2024

Rovana Plumb, la Câmpulung: „PNL şi USR susţin de la microfonul tribunei Parlamentului României că vor să stopeze creşterea salariului minim şi a salariilor tuturor celor care muncesc”

Itinerarul de campanie al Rovanei Plumb, în judeţul Argeş, a cuprins, în zona Muscel, trei localităţi: Câmpulung, Mihăeşti şi Stâlpeni. Însă municipiul nostru a constituit debutul acţiunilor electorale ale candidaţilor PSD la europarlamentare, luni, 6 mai 2019, consumându-se evenimentul politic cu cea mai puternică participare din ultimii cinci ani. Au asigurat forţa vizitei candidatului PSD care deschide lista partidului pentru europarlamentarele din 26 mai 2019 întreaga conducere a organizaţiei judeţene, căreia i s-au alăturat colegii din Câmpulung şi comunele din Nordul Argeşului. Primarii au adus din teritoriu delegaţii consistente, care au umplut până la refuz sala Casei de Cultură a Sindicatelor, ba chiar oamenii au stat şi în picioare, ca s-o vadă pe Rovana Plumb, un politician cu notorietate, a cărei prezenţă a stârnit numaidecât curiozitatea şi celor care nu se numără printre simpatizanţii partidului de la putere. S-au asigurat că manifestarea va ridica ştacheta la un nivel care să rămână de neatins în această campanie electorală, cel puţin la Câmpulung, senatorul Şerban Valeca, vicepreşedinte al Senatului şi preşedintele PSD Argeş, senatorul Gheorghe Marin, preşedintele PSD Câmpulung, deputatul Simona Bucura Oprescu, conducerea Consiliului Judeţean Argeş, Dan Manu, preşedinte, şi Ion Mânzână, vicepreşedinte, Ion Georgescu, primarul de la Mioveni, secretar executiv al partidului, Maria Lazăr, secretarul organizaţiei de femei la nivel naţional, şi secretarii de stat Constantin Ivan şi Nicolae Tudose. Aceştia le-au însoţit la Câmpulung şi în cele două localităţi muscelene, unde social-democraţii au avut programate întâlniri cu alegătorii, pe cele două candidate la Parlamentul European, Rovana Plumb şi reprezentanta Argeşului pe listă, pe un loc eligibil, actualul europarlamentar Gabriela Zoană. 

Toţi primarii şi preşedinţii de partid din Muscel au răspuns convocării  

În deschiderea evenimentului, intrat în rolul de gazdă şi moderator, senatorul Şerban Valeca a simţit nevoia să-şi arate gratitudinea, nominalizându-i, faţă de primarii şi şefii de organizaţii de partid din teritoriu, datorită cărora s-a văzut puterea PSD în zona de Nord a Argeşului: preşedinte executiv şi primar al Câmpulungului, Liviu Ţâroiu, şi preşedinţii organizaţiilor muscelene, Rucăr – primarul Ionel Dulamă, Lereşti – primarul Marian Toader, Dragoslavele – Paul Bosoiu, Bughea de Sus – Remus Boteanu, Bughea de Jos – Ion Eşanu, Albeştii de Muscel – Ion Stoica, Stoeneşti – primarul Paul Ion Marin, Cetăţeni – Ion Toader, Valea Mare Pravăţ – Nicolae Ceauşescu, însoţit de primarul Ion Boncoi, Dâmbovicioara – primarul Dumitru Secăreanu, Godeni – primarul Ion Pădureanu, Berevoeşti – primarul Florin Proca, Aninoasa – primarul Benonie Ştefan, Schitu Goleşti – Cosmin Balcă, Boteni – primarul Leau Vasile, Mioarele – primarul Damian Poştoacă. 

Restul primarilor musceleni, cu excepţia celor din vecinătatea Mioveniului, au făcut act de prezenţă în a doua parte a vizitei consumate la Mihăeşti şi Stâlpeni. Am remarcat, poate, şi datorită funcţiei de preşedintă a organizaţiei de femei a Rovanei Plumb, mobilizarea impecabilă a femeilor PSD-iste, într-un număr care a lăsat impresia de concurenţă la adresa bărbaţilor. 

Iată în continuare mesajele care au generat ropote de aplauze din partea publicului, prezent într-un număr care a depăşit capacitatea Clubului ARO. 

 

Şerban Valeca  

„Am considerat că este bine să avem în zonă o întâlnire cu doamna europarlamentar Rovana Plumb. Am votat-o în Comitetul Executiv Central prima pe listă, pentru că a dovedit că ceea ce a făcut până acum va face în continuare, adică să fie un membru loial partidului, un patriot pentru această ţară şi să ţină cu toţi oamenii din România, indiferent că ne vor vota sau nu. Eu sunt convins că, datorită prezenţei sale, voturile pentru PSD, la nivel naţional, vor creşte. Trebuie să ducem aceste mesaje la toţi oamenii din judeţul nostru, pentru că ei sunt contaminaţi de diverse mesaje negative. Dar într-un sondaj foarte mare, realizat de o firmă de specialitate, pe 20.000 de oameni, 68% dintre români sunt mulţumiţi de pensii şi salarii, 70% de nivelul de trai. Trebuie să alăturăm aceste lucruri deosebite de programul pe care partidul nostru l-a prezentat în campanie şi care s-a transformat în program de guvernare. În 2017, foarte mulţi spuneau “măcar să facă ăştia 50%, înseamnă că-i votăm din nou”. Suntem undeva la 70% din program îndeplinit. Că au fost două guverne, că au fost nişte schimbări de miniştri, asta este treaba noastră internă, pentru a eficientiza aplicarea programului. Dar să nu uităm că PNDL 1 şi PNDL 2 au fost gândite şi înfiinţate de preşedintele partidului nostru, domnul Liviu Dragnea. Cred că nu există nicio localitate din România – în judeţul Argeş, sigur nu există – care să nu fi beneficiat de un proiect pe aceste două programe, care au însemnat ridicarea nivelului satului românesc. Pentru acest lucru, cred că este obligatoriu să fim lângă Partidul Social Democrat.”

 

Gheorghe Marin

„Suntem la început de campanie. Avem pe scenă primari în funcţie şi în sală, foarte mulţi consilieri. Cu ei şi cu dumneavoastră, împreună, trebuie să începem această bătălie pentru câştigarea alegerilor europarlamentare. Ştiu că europarlamentarele nu sunt la fel de interesante cum sunt alegerile locale sau cele parlamentare. Dar ele constituie un barometru, după care ne vom ghida pentru celelalte bătălii. Şi avem încă trei destul de importante. Suntem validaţi în luptele electorale, cred că ştim ce avem de făcut. Trebuie să spunem mai departe ce am făcut, aşa cum spunea preşedintele. Când am fost votaţi în 2016, am fost votaţi pentru un program de guvernare. Totdeauna am fost cu faţa la program, la ceea ce am promis. Suntem, în privinţa programului de guvernare, la 70%. Am făcut foarte multe lucruri şi o parte dintre cetăţeni le-au simţit, au văzut că s-au făcut. Ce trebuie să facem noi? Să ştergem perdelele de fum pe care opoziţia le lansează, pentru a nu vedea lumea că, de fapt, ce am promis – mai mulţi bani în buzunarele oamenilor, un trai mai bun – am realizat. Şi pentru toate celelalte aspecte. Mă bazez pe experienţa noastră în campaniile electorale şi ce-mi doresc eu este să luăm un scor foarte bun la aceste europarlamentare. Avem toate şansele dacă reuşim să comunicăm cu oamenii, să le spunem ce am făcut. Spor la treabă şi să ne vedem învingători!”

 

Simona Bucura Oprescu

„Bine ne-am regăsit cu toţii, PSD-işti adevăraţi din Argeş, la Câmpulung, capitala Muscelului! Fiecare dintre cele două doamne pe care le vedem aici reprezintă o parte din noi, din PSD-ul adevărat, care au mai mult de 20 de ani în acest partid, cu care împreună am purtat bătălii pe care, de fiecare dată, le-am câştigat. Aşa cum vom câştiga şi această bătălie! Este o mare onoare s-o avem la Câmpulung pe doamna Rovana Plumb, preşedintele organizaţiei naţionale de femei a PSD, un ministru performant şi o PSD-istă adevărată. Este important pentru noi, argeşenii, să arătăm că avem o argeşeancă pe listă, care ne aparţine şi pentru care ne batem. Astăzi, suntem aici, preşedinta şi vicepreşedinta organizaţiei judeţene de femei, împreună cu secretarul general al organizaţiilor. Dacă Cristina (n.r. Cristina Popa), însărcinată în opt luni, a venit la Câmpulung, fiindcă este PSD-istă şi încearcă să dea un mesaj prin fiecare lucru pe care îl face, în interiorul şi în afara organizaţiei, cred că fiecare dintre noi, până la data alegerilor şi în ziua alegerilor, vom convinge fiecare muscelean că, dacă cu adevărat este român şi ţine cu România, dacă cu adevărat îşi doreşte patrioţi în Europa, trebuie să meargă la vot şi să voteze poziţia 1 pe buletinul de vot, adică PSD. Vă mulţumesc şi să ne revedem sănătoşi şi, de fiecare dată, învingători! 

 

Dan Manu

„Doamnelor şi domnilor, de ce trebuie să votăm PSD? Nu că n-am şti noi, cei din sală, dar trebuie să ne aliniem tuturor celor cu care ne vedem. Pentru că suntem cei mai buni. S-a dovedit de foarte multe ori acest lucru. Pentru că ştim să ne organizăm. Pentru că trebuie, datorită muncii noastre, să arătăm încă o dată că suntem pe primul loc după alegerile europarlamentare. Pentru că avem pe listă, pe loc eligibil, pe distinsa doamnă Rovana Plumb. Pentru că doamna Rovana Plumb are o experienţă cum nimeni din alte partide nu are, fost europarlamentar, fost vicepremier, ministru în mai multe guverne şi, de asemenea, ministru al Fondurilor Europene. Pentru că Gabi Zoană, colega noastră, ştie foarte bine să-şi vândă marfa şi să ne reprezinte. Aseară şi alaltăieri seară, a încheiat cu succes disputele televizate. Pentru ce? Simplu. Cel puţin două chestiuni. Eliminarea dublului standard din comunitatea europeană. Trebuie să fim la o masă rotundă cu toate statele europene şi România, în egală măsură, să beneficieze de aceleaşi drepturi, pentru că suntem cetăţeni europeni. Pentru că, săptămâna trecută, procurorul general al Germaniei a fost demis de ministrul Justiţiei din Germania. Noi de ce să nu beneficiem de aceeaşi lege, de acelaşi act normativ, ca toate statele europene? Vă spun ce voi face eu pe 26 mai. Mă voi duce la vot, voi lua buletinul de vot pentru alegeri europarlamentare şi voi vota partidul meu. Voi refuza buletinul de la referendum, pentru că, săptămâna trecută, preşedintele statului, care trebuie să fie un moderator şi mediator, s-a angajat într-o competiţie politică inadmisibilă şi a spus: „Veniţi la referendum ca să votaţi împotriva PSD!” Succes, distinse doamne!”

 

Ion Georgescu 

„Suntem la Câmpulung, în prima ieşire mare a partidului, pentru a da semnalul de a câştiga alegerile europarlamentare în judeţul Argeş cu cel puţin 60%. Prin votul dumneavoastră, mandatat ca şef de campanie, fac apel la infanteriştii partidului, însemnând primari, preşedinţi de organizaţii, şi la dumneavoastră, să ne mobilizăm, pentru că putem să câştigăm cu mai mult de 60% la nivelul judeţului Argeş. Aşa să ne ajute Dumnezeu şi să ne întâlnim învingători, să începem tot de la Câmpulung, după ce vom câştiga.”

 

Gabriela Zoană

„Suntem acasă, e cel mai frumos să fii acasă! Suntem argeşeni, 100% PSD-işti, sângele roşu ne curge prin vine şi vom vota PSD! Aţi văzut cât de important este să avem un reprezentant argeşean în Parlamentul European. 70% din legislaţia naţională este, de fapt, legislaţie europeană. România, ca orice stat membru, transpune legislaţia europeană în legislaţie naţională. Mai devreme sau mai târziu, munca mea şi a colegilor mei PSD-işti din Parlamentul European se vede aici, acasă. Aţi văzut cât de important este, într-un an şi jumătate de mandat, am reuşit să aduc fonduri pentru agricultură mărite cu 22% şi se vor mări subvenţiile în exerciţiul financiar viitor, pentru agricultori. Am reuşit să respingem propunerea Comisiei Europene de plafonarea fondurilor europene. În Argeş avem nevoie de infrastructură, de bani pentru drumuri, spitale, şcoli, tot felul de instituţii, toate acestea se fac cu fonduri de coeziune. M-am focusat pe agricultură şi pe fondurile de coeziune, aceste două comisii au fost comisiile mele principale. 85% va fi cofinanţare europeană în exerciţiul financiar viitor pentru România. România va veni doar cu 15%, bani mai mulţi pentru infrastructură şi bani mai ieftini. Vedeţi cât de multe s-au putut realiza într-un an şi jumătate dacă am fost cu sufletul acolo, dar cu gândul acasă. Aşadar, este extrem de important să continuăm împreună, să avem Argeşul în Parlamentul European, să înflorească judeţul nostru! Doamne, ajută!”

 

Rovana Plumb

„Vă mulţumesc din suflet pentru primirea călduroasă, care mă emoţionează şi mă bucur enorm de mult că suntem aici, toţi, împreună. Vreau să transmit tot respectul meu primarilor judeţului Argeş, dumneavoastră, din partea organizaţiei PSD Dâmboviţa, a cărei preşedintă sunt, şi să vă spun că noi, împreună, construim România. Datorită seriozităţii noastre, responsabilităţii noastre, a faptului că, întotdeauna, PSD a fost şi va rămâne singurul partid politic alături de oameni. Am demonstrat, în doi ani de guvernare, prin punerea în aplicare a măsurilor din acest program construit, coordonat de către preşedintele Liviu Dragnea, că România se dezvoltă, că putem să aducem bunăstare fiecărei familii din România. Am demonstrat, în aceşti doi ani de guvernare, prin munca noastră, că am reuşit să creştem veniturile. Haideţi să ne gândim că, în doi ani de guvernare, am crescut, pe medie, cu 30% salariile. Ne-am ţinut de cuvânt şi am crescut salariul minim pe economie. Opoziţia, reprezentanţii PNL şi USR susţin de la microfonul tribunei Parlamentului României că vor să stopeze atât creşterea salariului minim, cât şi creşterea salariilor tuturor celor care muncesc. 

În doi ani de guvernare, ne-am ţinut de cuvânt şi am crescut pensiile. Ştiu că mai avem multe de făcut. Ştim că este încă mică pensia socială, care, astăzi, este 640 lei şi care va ajunge, la 1 septembrie, la 704 lei. Dar am elaborat împreună, noi, PSD-iştii, o lege a pensiilor, coordonată de Liviu Dragnea, care, de la anul, prin implementare, va asigura echitate în sistemul de pensii din România. Pentru că PSD i-a respectat întotdeauna pe cei care au muncit o viaţă întreagă. Şi pentru ei trebuie să ne luptăm în continuare, ca drepturile lor să fie respectate.” 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!