Capitolul II
4.Ilustraţii scripturistice ale relaţiilor dintre soţi
1 Samuel 25:2-3, 23-35
2 Samuel 6:15-23
Mical, cea dintâi iubită a lui David, pentru care el se expune cu riscul vieţii şi al ruşinii, nu se comportă totuşi ca o femeie credincioasă. La fel apare ea şi atunci când l-a salvat pe David de la moarte, folosind minciuni. Când solii tatălui său, ai împăratului Saul, ajung la ea, Mical le va spune: „este bolnav, doarme”, deşi el de mult plecase, căci însă ea îl coborâse pe fereastră; acolo, în patul despre care vorbea, nu mai era decât un obiect. Solii se întorc ca să-l ducă aşa cum era, dar îi vor duce lui Saul doar un obiect. Ea din nou apelează la minciună: „mi-a spus că mă omoară dacă nu-l las să plece”. Erau invenţii de-ale ei, pregătite de o inimă care apela la minciuni spre a salva situaţia. Dar din această împrejurare, care deschide o fereastră spre sufletul ei, înţelegem cum şi-l imagina ea pe David: „un obiect” căruia îi dă dispoziţii şi pe care-l oblojeşte, un obiect în seama căruia pune anumite atitudini, întâi că n-are înţelepciunea să plece când trebuie şi apoi, atitudinea de o violenţă extremă: „mi-a zis că mă omoară dacă nu-l las să plece”. Nu era o femeie credincioasă, iar pe acest teren nepotrivit, manifestat în momentele anterioare, reapare izvorul amar al dispreţului de inimă.
Stările nepotrivite în relaţiile între soţi nu apar spontan, ele au rădăcini din care, la o vreme prielnică vor ieşi roade amare. Poate până atunci nimeni nu ştia ce este de fapt în această inimă; dar iată un prilej ca să iasă la iveală adevărul. Oricât de atenţi şi corecţi am fi în relaţiile dintre soţi, mai mult contează grija de a fi corecţi în relaţiile faţă de Dumnezeu. O atitudine de credincioşie faţă de Dumnezeu Îl va angaja pe Dumnezeu să ne ajute, prin har, la o atitudine de credincioşie şi în relaţiile dintre noi, şi aceasta ca Dumnezeu să fie slăvit chiar cu preţul umilinţelor şi a coborârii noastre.
Familia nu este un loc unde să se înalţe soţu1 faţă de soţie sau soţia faţă de soţ; familia este locul în care trebuie să fie înălţat Dumnezeu sau cadrul în care şi soţu1 şi soţia trebuie să coboare, ca să strălucească singur Dumnezeu.
Cap. III
COPIII ÎN CĂMINUL CREDINŢEI
Răspunderea faţă de copii este al doilea aspect din răspunderea unei familii alcătuite pe temeiul Cuvântului lui Dumnezeu, primul fiind răspunderea faţă de mărturia Cuvântului Sfânt. Este foarte important ca familia să fie reglementată de Cuvântul lui Dumnezeu, chiar până a avea copii sau chiar fără a avea copii, pentru ca atunci când apar aceştia, ei să găsească o familie exersată în ascultarea ţi respectul faţă de Cuvânt, astfel ca nu numai forţaţi de problemele dificile pe care le pun deseori copiii, părinţii să apeleze la ajutorul Său. Răspunderea faţă de Cuvântul lui Dumnezeu rămâne astfel o obligaţie generală, chiar şi pentru familiile care nu au copii, şi primordială în ce priveşte răspunderea familiei pe terenul Scripturii.
Faţă de copii, din multele lucruri care ne-ar putea reţine atenţia, putem observa patru aspecte mai însemnate:
1.Rostul sau poziţia copiilor în familie, în lumina Scripturii.
2.Răspunderea familiei pentru naşterea copiilor.
3.Răspunderea familiei pentru creşterea sau educaţia copiilor.
4.Răspunderea familiei în ce priveşte mântuirea copiilor.
Este necesar să avem în atenţie aceste aspecte, întrucât doar simpla prezenţă a copiilor nu înseamnă o datorie împlinită, ci numai asumarea unor răspunderi care să se poată împlini în timp. Fiecare vreme din creşterea copiilor este o etapă de împlinire. Astfel, când sunt mici, avem răspunderea pentru creşterea şi educarea lor, dar acestea trebuie împlinite în sensul răspunderii pentru mântuirea lor. Deci, pentru mântuirea lor, ei trebuie întâi născuţi şi apoi crescuţi, educaţi şi învăţaţi în această privinţă.
(continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea ,,Căminul credinţei sau familia” de Ion Socoteanu şi cu acordul autorului.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3,
Câmpulung Muscel.
Telefon contact: 0745.021.424