,PE MUNTELE FERICIRILOR”
I.Fericiţi cei săraci în duh Matei 5:3
Alt exemplu îl oferă Nicodim, care a venit înaintea Domnului Hristos cu un duh mare, înalt. „Învăţătorule, ştim că eşti un învăţător venit de la Dumnezeu” Ioan 3:2, spunea el, încercând să-L flateze pe Domnul Hristos, scoţând în evidenţă ce ştia despre El, dar Domnul Hristos a trecut peste aceste convenienţe şi i-a spus simplu: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea împărăţia lui Dumnezeu” Ioan 3:3; a lăsat deoparte tot ce ştia Nicodim şi i-a propus să gândească altfel, potrivit cerului, dacă vrea să intre cu adevărat în cer. Nicodim a venit cu un anumit fel de gândire, dar pe parcursul discuţiei cu Domnul Hristos a aflat de oferta deosebită a harului lui Dumnezeu şi în urmă a plecat fericit, schimbându-şi gândirea, privind spre Acela care a fost înălţat precum şarpele de aramă în pustie.
Alt exemplu îl oferă femeia samariteancă. Deşi săracă, ea avea atâta orgoliu în inima ei, încât I s-a adresat Domnului Isus: „Doamne, n-ai cu ce să scoţi apă şi fântâna este adâncă; de unde ai putea să ai această apă vie? Eşti Tu oare mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna aceasta …?” Ioan 4:11-12. Nu s-a jenat să-L umilească pe Fiul cerului ea, o femeie samariteancă: „n-ai cu ce”, „eşti mai mic decât părinţii noştri”; ea părea că ştie mai mult decât Domnul Hristos, cunoştea chiar şi despre rostul închinării, însă ignora păcatul din fiinţa ei. Dar Domnul Hristos a pus degetul în adâncul fiinţei şi a făcut-o dintr-o dată mică, săracă „mi-a spus tot ce am făcut” Ioan 4:29, iar din momentul acela a devenit alta şi a plecat acasă fericită să spună şi altora despre felul cum a decurs întâlnirea cu Domnul Hristos şi cum, discutând cu El, şi-a schimbat gândirea, a trăit experienţa metanoiei şi a ajuns fericită primind împărăţia cerurilor.
Împăratul David spune: „Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul acoperit! Ferice de omul căruia nu-i tine în seamă Domnul nelegiuirea …” şi adaugă: „Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate. Căci zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii” Psalmul 32:1-4. Este un alt sens, alături de cele cinci, pentru ceea ce poate însemna „sărac în duh“. David era un împărat vestit, dar în palatul său, în care totul era minunat, avea inima zdrobită si în starea aceasta s-a apropiat de Dumnezeu, ştiind că lui Dumnezeu Îi plac acele jertfe care sunt „un duh zdrobit”. Iar după aceea a ajuns fericit şi a spus şi altora că fericiţi nu sunt nici cei bogaţi, nici cei săraci, nici cei care au păcătuit, nici cei care n-au păcătuit. Dacă cineva n-a păcătuit, nu va ajunge niciodată fericit, pentru că nu va ajunge niciodată la zdrobirea de inimă, la un „duh sărac”. Ferice de cel care, păcătuind, şi-a recunoscut starea şi a ajuns cu păcatele iertate, cu fărădelegea acoperită!
A doua condiţie, cea divină, este de o simplitate impresionantă: „a lor este împărăţia cerurilor”. Dumnezeu o oferă pentru că vrea să dea o împărăţie! Ce favoare, ce har trebuie să însemne lucrul acesta! „Pocăiţi-vă, căci împărăţia cerurilor este aproape” înseamnă că, dacă te-ai pocăit, adică dacă gândeşti aşa cum se potriveşte cerurilor, numai pentru o schimbare a atitudinii de inimă, a ta este această împărăţie! O inimă smerită are deci pentru sine gloria, binecuvântările, bogăţiile împărăţiei cerurilor. După o definiţie simplă, împărăţia cerurilor este neprihănire, adică dreptate, pace în inimă şi bucurie Romani 14:17, iar împreună, acestea sunt într-un mod detaliat fericirea în sensul Domnului Hristos, rostită atunci pe munte. (continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea ,,Pe muntele fericirilor” de Ion Socoteanu şi cu acordul autorului.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3.
Telefon contact: 0745.021.424