Scandal într-un parc de joacă, de faţă cu copiii! S-a întâmplat vineri după-amiază, în cartierul Vişoi, unde părinţii a două fete i-au cerut socoteală unui bărbat care le-ar fi agresat verbal odraslele. Lucrurile au degenerat şi, dintr-o simplă ceartă despre locul de joacă al copiilor, totul s-a transformat într-o bătaie de zile mari, cu pumni, cuvinte grele şi ameninţări. Încăierarea a fost aplanată de două echipaje de Poliţie, care i-au amendat pe combatanţi pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice.
Totul s-a petrecut în părculeţul amenajat în imediata apropiere a blocurilor sociale din zona Rotunda, sub privirile curioase ale vecinilor, care au ieşit să filmeze totul, dar şi sub ochii speriaţi ai copiilor aflaţi la momentul respectiv la joacă. Deranjat de gălăgia pe care o făceau două fete, un bărbat care locuieşte într-un bloc din zonă a ieşit din locuinţă, c-o falcă-n cer şi cu alta-n pământ, şi le-a muştruluit zdravăn pe copile, mai să le lovească. Scena a fost observată de părinţii fetelor, cu care bărbatul, pare-se, avea nişte conturi mai vechi de reglat, şi scandalul s-a amplificat. Adulţii s-au luat mai întâi la ceartă, fiecare tabără încercând să-şi impună punctul de vedere, cu vorbe de ocară şi ameninţări, după care s-a trecut la lucruri serioase, împărţindu-se pumni de-o parte şi de-alta. Cineva a sunat la 112, iar în scurt timp la faţa locului au sosit, cu sirenele şi girofarurile pornite, două echipaje de la Biroul Ordine Publică din cadrul Poliţiei Câmpulung, care au pus capăt ostilităţilor. În final, protagoniştii s-au ales cu sancţiuni contravenţionale pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice. „Un bărbat a luat la ceartă nişte fete, sub justificarea că ar face gălăgie, pe fondul unei stări conflictuale preexistente cu părinţii lor. Mai sunt şi specimene din astea, deşi nu avem de unde şti dacă nu or fi fost şi copiii gălăgioşi.”, este poziţia purtătorului de cuvânt al IPJ Argeş.
Alex BARBU