Un muscelean poate spune că a avut mare noroc săptămâna trecută. În timp ce şofa prin Lereşti, a pierdut controlul volanului şi s-a rostogolit de două ori, maşina oprindu-se pe roţi. Din fericire, şoferul a scăpat nevătămat.
Şoferul unei Dacia Logan, se deplasa joi seara, prin localitatea Lereşti, spre Câmpulung, iar într-o curbă uşoară la dreapta, a acroşat cu una dintre roţi bordura şi, când a vrut să redreseze maşina, aceasta s-a rostogolit de două ori prin aer şi a picat pe roţi. Din spusele martorilor, accidentul s-a produs la ora 22.30. Din incident, autoturismul a fost avariat destul de grav, însă, din fericire, tânărul, care are permisul din octombrie anul trecut, nu a suferit vătămări corporale.
La locul incidentului au sosit mai multe echipaje, de la Biroul Rutier Câmpulung, dar şi de la Secţia de Poliţie Rurală Valea Mare Pravăţ, acesta din urmă ocupându-se de investigarea accidentului. Conform poliţiştilor, lipsa de experienţă şi neadaptarea vitezei au stat la baza producerii evenimentului rutier. Alex BARBU