5.4 C
Campulung Muscel
18/04/2024

Peste 100.000 lei trebuie să achite firma de asigurări lereşteanului accidentat lângă târgul din Voineşti

În toamna anului trecut, vă relatam faptul că s-a finalizat dosarul penal în care a fost condamnat un şofer, care a accidentat cu maşina un consătean, în timp ce acesta din urmă discuta cu o şoferiţă care îi rupsese gardul cu maşina.

Ambele accidente s-au petrecut la finele lunii noiembrie 2016, pe drumul judeţean Lereşti – Voina, în apropierea târgului săptămânal din Voineşti. Din cauza poleiului de pe carosabil, într-o cursă, şoferiţa unui autoturism Skoda Octavia, Popescu M., de 42 de ani, din Lereşti, a pierdut controlul volanului, iar maşina s-a oprit în gardul unului localnic, Nicolae Şendroiu, de 75 de ani. Acesta din urmă a ieşit afară, să vadă ce s-a întâmplat, şi, în timp ce discuta cu şoferiţa, un autoturism Logan, condus de Viorel Cicu, de 50 de ani, din Lereşti, a derapat în acelaşi loc şi l-a accidentat pe Nicolae Şendroiu.

Pe numele lui Viorel Cicu a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, infracţiune pentru care a fost şi condamnat, asta după ce a încheiat cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung un acord de recunoaştere a vinovăţiei. Instanţa de la Câmpulung l-a pedepsit cu un an de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei pe durata a doi ani, termen de supraveghere, timp în care trebuie să respecte mai multe măsuri. Viorel Cicu a fost pus să suporte cheltuielile judiciare către stat, în sumă de 400 lei.

După procesul penal, a urmat cel pe latură civilă, prin care Nicolae Şendroiu, bărbatul accidentat, a avut mai multe pretenţii de la partea responsabilă civilmente, firma de asigurări Euroins România Asigurare-Reasigurare SA. Suma s-a ridicat la 196.000 de lei, formată din 6.000 lei, daune materiale; 150.000 lei, daune morale; şi 40.000 lei, prejudiciu de agrement (prejudiciu fiziologic, constând în privarea reclamantului de avantajele unei vieţi normale, inclusiv prejudiciu dat de efortul suplimentar pe care acesta trebuie să-l facă pentru a-şi păstra condiţiile de viaţă pe care le-a avut anterior vătămării, condiţii pe care nu le va recăpăta în timp). Cuantumul acestor revendicări au fost comunicate de Judecătoria Câmpulung la termenul din 13 februarie 2019, când s-a luat act că persoana vătămată, Nicolae Şendroiu, a redus nivelul lor. Aşa că, pe 15 martie, la ultima înfăţişare, instanţa a obligat firma de asigurări să-i plătească lui Nicolae Şendroiu, noua sumă, care a rămas la 101.803,75 lei, reprezentând 3.803,75 lei, daune materiale; 95.000 lei, daune morale; şi 3.000 lei, cheltuieli de judecată. Decizia poate fi atacată cu apel. Adrian TĂNASE

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!