13.8 C
Campulung Muscel
16/03/2025

Lăsaţi nesupravegheaţi, s-au jucat cu chibriturile Într-o lună, copiii unei familii din Bughea au dat foc de două ori locuinţei

Pentru a doua oară, în decurs de o lună, copiii unei familii din Bughea de Jos au incendiat anexele casei. Pompierii Detaşamentului Câmpulung au intervenit marţi, 1 august, la familia Ştirbu, din zona Poenadre, acolo unde au găsit arzând fânarul. Chiar dacă au ajuns în scurt timp de la anunţarea incendiului, flăcările au mistuit aproximativ cinci tone de fân şi fânarul pe o suprafaţă de 50 de metri pătraţi. Militarii au concluzionat că focul a fost generat de copiii lăsaţi nesupravegheaţi, care s-au jucat cu chibriturile. După incidentul de marţi, primarul comunei, Dorel Tănăsescu, a lansat pe Facebook un apel către toţi părinţii din localitate şi nu numai: „Bună seara. Mă adresez şi pe această cale părinţilor din comună şi de pretutindeni, să asigure atenţia cuvenită copiilor, să le asigure o supraveghere permanentă şi să nu le lase la îndemână obiecte provocatoare de incendii, cu care să se joace, având în vedere că, în orice moment, pot declanşa pagube devastatoare, chiar cu victime, prin incendierea unor bunuri (locuinţe, anexe gospodăreşti, etc.). Un exemplu trist este familia Ştirbu Ion, din zona Poenandre, din comuna noastră, care lasă copiii nesupravegheaţi permanent. Numai într-o lună s-au confruntat cu două incendii în gospodărie. La primul le-a ars magazia, iar în cel de-al doilea, din această seară, le-au ars grajdul de animale şi fânarul. Cauza: „jocul copiilor cu chibritul”. Personal, mulţumesc tuturor locuitorilor şi copiilor care au dat o mână de ajutor pompierilor militari din Câmpulung, prezenţi la incendiu în cel mai scurt timp de la anunţ. ATENŢIE, ATENŢIE MARE, DRAGI PĂRINŢI! O seară bună tuturor, cu multă sănătate şi evenimente numai plăcute.”

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!