Dacă viceprimarul Mărgărin Blidaru n-a participat la conferinţa de presă a partidului care l-a propulsat, politic şi profesional, în poziţia de adjunct al lui Liviu Ţâroiu, acesta nu s-a pus la curent cu intenţiile superiorului său în privinţa fostului Cinematograf „Balada”. Audiind, de curând, o declaraţie de presă a vicelui, care şi-a exprimat dorinţele legate de un simbol al cartierului, în care el însuşi a copilărit, am aflat că destinaţia ideală, în opinia sa, este tot de sală de proiecţii cinematografice. Investiţie pe care Blidaru o vede susţinută din bugetul local – lucru în privinţa căruia ne îndoim amarnic că este realizabil, întrucât bugetul abia face faţă cheltuielilor curente ale Primăriei, iar excedentul rămas este angrenat deja în lucrări – ori din sponsorizări. Variantă pe care iarăşi o privim cu ochi sceptici, căci şi dacă se vor găsi binevoitori în rândul apropiaţilor Primăriei şi ai partidului, care vor contribui, de milă, de silă, la proiectul cinematografic, sigur nu vor pompa bani la nesfârşit în întreţinerea lui.
Este adevărat că Mărgărin Blidaru n-a spus că 100% „Balada” va renaşte sub forma unui cinema modern, ci doar că asta ar fi dorinţa lui, generată de o nostalgie de acum mai bine de 30 de ani, când mersul la film era un ritual duminical. Rămâne să vedem destinaţia finală, a precizat colegul de echipă al lui Ţâroiu, care este decis să meargă la Bucureşti, la Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor „RomâniaFilm” (RADEF), deşi nu vedem ce poate rezolva în cadrul procedurii de insolvenţă, pe care o traversează Regia. Procedură prin care, teoretic, imobilele, printre care şi clădirea din Vişoi, i se scot la licitaţie, în vederea acoperirii datoriilor. Probabil că Mărgărin Blidaru intenţionează o preluare a imobilului de către municipalitate, pentru a-l valorifica într-un fel sau altul, nemaiputând fi lăsat de izbelişte, fiind şi urât, şi periculos. Degeaba investeşte Primăria în îmbunătăţirea aspectului zonei „Balada”, prin refacerea aleilor, esplanadei din dreptul magazinelor şi a scărilor, dacă în mijlocul lucrării tronează o construcţie de toată urâţenia, din care se desprind bucăţi de tencuială la intervale dese.
Starea de pericol a fost recunoscută public de coordonatorul ADP-ului, care le declara colegilor de la televiziune că, în timpul acţiunii de igienizare de săptămâna trecută, a inspectat zona „Balada” şi a rămas îngrozit de cele găsite. Evident, nefiind proprietatea Primăriei, viceprimarul şi colegii săi, responsabili ai ADP, n-au putut pătrunde în incinta care, la fel ca exteriorul, este un focar de infecţie. Acum că s-a defrişat salcia pletoasă, care îi masca faţada distrusă de anii mulţi trecuţi peste ea, se vede în toată „splendoarea” ruina, odinioară, un magnet pentru iubitorii de film, amplasat în centrul comercial al Vişoiului. Prin urmare, corespondenţa Primăriei cu Regia de Film s-a îngroşat cu încă o hârtie expediată de autorităţile locale către deţinătoarea fostului cinema, la care se aşteaptă un răspuns până cel târziu pe 31 martie 2019.
Potrivit comunicării lui Mărgărin Blidaru, cât incinta a fost ocupată de o activitate comercială adaptată vremurilor de restrişte post-decembriste – haine vechi pentru muşterii cu buzunare goale -, obligaţiile la bugetul local au fost onorate. Cum proprietara se află în insolvenţă, nu mai datorează impozite Primăriei, care figurează printre înscrişii la masa credală ai Regiei. „Ar trebui reabilitată clădirea, un simbol al cartierului. Acolo am crescut, am văzut foarte multe filme şi chiar am vrea să avem un cinematograf, pentru că, acum, în oraş n-avem un cinematograf ultramodern. Din bugetul local, din sponsorizări, o să vedem, deocamdată, să-l luăm, după aceea o să vedem destinaţia finală.”, le-a declarat Mărgărin Blidaru colegilor de la ClarTv.
Cele două decenii, diferenţa de vârstă între primar şi viceprimar, dar şi diferenţa de viziune se simt în năzuinţele conducătorilor Câmpulungului legate de fostul cinematograf. La conferinţa de presă a PSD Câmpulung, alt fel de planuri anunţa şeful Executivului, planuri adaptate etăţii populaţiei, predominant de vârsta a doua şi a treia. Vă amintim că Liviu Ţâroiu a vorbit despre o şedinţă foto în zonă, urmată de o nouă solicitare înaintată proprietarului de a ceda municipiului construcţia, pentru a o valorifica după renovare. „Aşteptăm un nou răspuns de la ei, i-am somat, i-am avertizat că-i amendăm şi, până la urmă, sper să cedeze acest locaş, fără mari pretenţii, şi să facem acolo un club, nu ne permitem un cinematograf. Vom face o investiţie, pentru a fi un club al pensionarilor, dat fiind faptul că tineret prea mult nu avem.”, reluăm cele mai recente declaraţii ale primarului legate de obiectivul care, odată primenit şi dat în folosinţă, are şanse să contribuie la creşterea calităţii vieţii, cum cerea colegul de partid Nicolae Dumitrescu. M.B.