Cu amărăciunea că prezentăm tratamentul inuman la care sunt supuse angajatele fabricii de cablaje Automotive Complete Systems tocmai în această perioadă în care este sărbătorită femeia, reluăm povestea tinerei care a vorbit pe şleau despre suferinţa cauzată de superiori. Ea a hotărât să plece şi să-şi facă un rost în altă parte, dar pentru angajatele care au rămas, constrânse de grija de a pune copiilor o pâine pe masă, numai a sărbătoare nu arată prima săptămână a lunii martie. Înainte de a intra în miezul relatării şocante despre purtarea dictatorială şi insultătoare a multora dintre şefi, nu ne putem abţine o remarcă generată de compasiunea faţă de situaţia acestor oameni, care muncesc în condiţii inacceptabile nu de plăcere, ci de nevoie. Dacă tot nu sunt motivaţi financiar – căci salariile sunt foarte mici la cablaje -, măcar să aibă parte de un tratament omenesc, chiar părintesc atunci când superiorii au vârsta părinţilor pentru nişte copii, aşa cum este şi interlocutoarea noastră. Încă sub imperiul emoţiilor puternice, care o fac să tremure din tot corpul atunci când deapănă experienţa şocantă de la cablaje, fata ne-a spus că în toată secţia se vorbeşte urât, dar campioana mahalagismelor împărţite cu generozitate tuturor este o femeie din Lereşti, pe nume Liliana Ceauşel, al cărei vocabular ar face invidioşi clienţii celui mai mizer bufet comunal. Tânăra, care abia a depăşit vârsta adolescenţei, a părăsit locul de muncă complet descurajată, traumatizată, chiar înspăimântată să nu păţească la fel în altă parte. Ea ne-a mărturisit că vrea ca povestea să-i fie prezentată public, ca viitorii candidaţi – în caz că se mai ivesc oameni suficient de disperaţi încât să bată la porţile acestui angajator – să ştie ce-i aşteaptă. Amănuntele furnizate de aceasta fac lumină în privinţa demisiilor pe bandă şi a deselor campanii de recrutare de personal ale firmei. Ca să aflăm ce are de spus şi cealaltă parte, noi l-am contactat telefonic pe directorul fabricii, i-am lăsat mesaj prin care l-am informat despre demersul nostru, am lansat public, prin ziar, invitaţia de a ne întâlni la sediul redacţiei, întârziind publicarea articolului, dar acesta nu a răspuns în niciun fel.
„Ceauşica”, din Lereşti, campioana mahalagismelor din fabrică
Alexandra Zărnescu, în vârstă de 21 de ani, angajata care a decis să rupă colaborarea cu firma de cablaje, la care muncea din 2017, a decis să rupă şi tăcerea, pentru a afla toată lumea cum vorbesc superiorii cu colegii din subordine. Ea susţine că a răbdat o vreme limbajul şefei sale directe, abundând în invective şocante, pe care le împarte tuturor subalternelor, fără deosebire de vârstă ori vechime, existând înregistrări cu telefonul în acest sens. Pentru ea, conform spuselor fetei, toţi sunt „proştii dracului” sau „proastele dracului”, depinde cine o irită în momentul în care simte nevoia să împroaşte insulte în dreapta şi-n stânga. Dar, cum cele mai multe sunt femei, jignirile sunt adaptate genului feminin: „curve”, „tute”, „nespălate” ş.a.m.d. Posesoarea vocabularului de mahala, exersat puternic pe răbdarea bietelor angajate care suportă artileria de jigniri, doar pentru a le asigura un trai copiilor, este, potrivit Alexandrei Zărnescu, Liliana Ceauşel. Zisă „Ceauşica” în colectivul de la cablaje, graţie temperamentului necontrolat şi atitudinii despotice în relaţia cu subordonatele.
Alexandra Zărnescu ne-a povestit că a avut parte de o experienţă cutremurătoare, cât a avut-o şefă directă pe Liliana Ceauşel, în cazul căreia ne abţinem să folosim formula de politeţe „doamnă”, căci o contrazic manifestările verbale deviante şi pentru un bărbat, darămite pentru o femeie. Dar iată cum a început povestea tinerei, care s-a trezit, la un moment dat, că vine la serviciu ca să încaseze ocările vulgare ale unei cetăţene cu nervii nervoşi. „Când am început munca, în 2017, am crezut că este bine. La început, am fost pe o altă linie, unde nu se vorbea aşa… foarte urât ca aici. Acolo m-am înţeles bine cu lumea. După un timp, dacă oamenii n-au mai venit, ne-au desfiinţat linia. Şi şefa pe care am avut-o aici era mai dură, dar ne-am învăţat cu ea. Pe noi nu ne jignea, dar îi mai jignea pe colegii cei noi, care nu se descurcau… erau şi posturile foarte grele. Dar, oricum, nu era ca şefa pe care am avut-o după ea. Pe noi, care lucram acolo, ne-au chemat pe linii diferite. Eu am ajuns la această şefă, „Ceauşica”. Aşa îi zice toată lumea, dar o cheamă Liliana Ceauşel. Ea m-a jignit de la bun început.”, astfel a început experienţa amară a unei tinere căreia, în loc să fie ajutată să se acomodeze la noul post, i s-a dat direct în cap.
Pe linia aflată în răspunderea celei reclamate lucrează mai bine de 40 de persoane, care suportă acelaşi tratament tiranic. Cu postul în care fusese repartizată interlocutoarea noastră se deschidea linia. „Eu m-am descurcat bine, căci era post uşor şi niciodată n-am avut defecte. Însă ea mă jignea că nu mă ţin de linie. Îmi zicea că sunt „vagaboandă”, „jegoasă”, „nesimţită”, „proastă”. Şi pe celelalte fete, la fel, „curve”, „tute”, „nespălate”. Când mă aranjam, îmi zicea că nu e bine că mă aranjez, că sunt „jegoasă”. Când nu mă aranjam, mă făcea „nespălată”, „împuţită”… nu mai puteam suporta. După o vreme, i-am zis doamnei Corina, maestra, să mă mute pe altă linie şi a zis „nu”. Mi-a spus că pot să-mi bag demisia şi a doua zi, dacă vreau. Că n-au nevoie de mine. După acest moment, scandalul a continuat şi mai tare. N-ar fi trebuit să-mi facă toate acestea, căci sunt mică de vârstă… le pun la suflet şi eu nu jignesc oamenii.”, spunea fata, în privinţa căreia este lesne de înţeles că n-a ripostat faţă de şefa cu gura plină de mizerii. Doar le-a încasat tăcută până când n-a mai putut.
„Aşa face cu toată lumea. Ţipă că stăm degeaba la muncă, nu facem nimic, iar noi n-avem timp să respirăm. Aveam pauze puţine: una de 10 minute şi alta de 15 minute. Nu aveai timp să mănânci, mai ales dacă opreau linia mai târziu, pauza se scurta şi mai mult. Dacă-ţi venea rău pe linie, ne ziceau să nu dăm vina pe ei, căci nici doctori nu aveau acolo. Când a venit o dată Salvarea, ne-au spus să nu-i învinovăţim pe ei, că pot păţi lucruri urâte.”, a mai spus aceasta, cu menţiunea că, în general, fabrica, asta însemnând personal, cât şi condiţii de muncă, nu oferea salariatului sentimentul că este respectat. „Condiţiile de lucru sunt sub orice critică. Muncim în curent, ne îmbolnăvim şi nu ne crede nimeni. Pe cei care stăteau în medical îi acuzau că se relaxează. Plouă în secţie şi au utilajele acoperite cu celofan. Uitaţi ce ud este pe jos şi cum ne ţin!”, ne-a arătat tânăra o amintire imortalizată la fostul loc de muncă, pentru a vedea toată lumea de ce nu rezistă oamenii la cablaje. „Domnul inginer Ciprian, la care m-am dus să-mi bag demisia şi să-mi iau fişa de lichidare, m-a anunţat că ia măsuri. A fost un fel de ameninţare la adresa mea.”, povestea Alexandra Zărnescu momentul de după apariţia primelor reacţii în spaţiul public despre relaţiile deplasate ale şefilor cu subalternii, trataţi cu o desconsideraţie frapantă.
În ciuda eforturilor noastre de a obţine punctul de vedere al conducerii fabricii de cablaje, reprezentantul acesteia nu a dorit să dea curs apelurilor telefonice, mesajelor ori invitaţiei lansate public, prin intermediul ziarului nostru, de a purta un dialog la sediul redacţiei. “E.M.”