13 C
Campulung Muscel
04/10/2024

Din cauza viscolului de săptămâna trecută, Panoul publicitar de la Turn risca să se dezmembreze

Pe lângă faptul că a doborât mai mulţi copaci, a dereglat reţeaua electrică şi a smuls acoperişurile a două blocuri, care, în cădere, au avariat câteva maşini şi gardul unei gospodării, viscolul de la sfârşitul săptămânii trecute a afectat şi un panou publicitar din zona Turn. Rafalele de vânt au desprins mai multe elemente ale acestuia care stăteau gata să cadă şi să rănească pe cineva.

„Situaţia e de vineri, de când a fost vijelia la Câmpulung. De atunci, puterea vântului a desprins ramele metalice de pe cele două feţe, care erau prinse cu nimicuri din alea de plastic, cu care se prind capacele la roţile maşinilor. Miercuri (n.r. 27 februarie), din cauza vântului care s-a înteţit, au început să se zgâlţâie, făcând un zgomot apocaliptic. Lumea auzea, se uita în sus, dar tot trecea pe lângă el. Nimeni nu a făcut nimic. Aşa că v-am sunat pe dumneavoastră!”, ne-a sesizat despre situaţia creată Gheorghe Tolbaş, managerul localului din zona blocurilor Turn. La rândul nostru, am reclamat incidentul la Poliţia Locală, care a luat legătura cu conducerea ADP. Toţi s-au mişcat exemplar, iar, în vreo 15 minute, muncitorii Primăriei deja se cocoţau să prindă elementele „rebele”. Panoul publicitar s-a mai aflat în atenţia publică în campania electorală pentru alegerile locale din 2016. Atunci, acolo stătea la loc de cinste un afiş mare cu unul dintre candidaţi, însă chipul acestuia era umbrit de creanga unui plop. Pentru ca imaginea să fie perfectă şi să dea bine la alegători, ADP-iştii au tăiat respectiva creangă, spre nemulţumirea lui Tolbaş, care plantase plopul, rămas de-atunci ciuntit.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!