Dintre toate instituţiile de învăţământ, care oferă masă şcolarilor şi preşcolarilor instruiţi în cadrul lor, Grădiniţa cu program prelungit „Sfânta Marina” a întreprins, la început de an, cele mai multe achiziţii prin intermediul portalului de profil. Majoritatea cumpărăturilor efectuate de unitatea de învăţământ preşcolar au ca obiect produse alimentare, pentru hrana copiilor cazaţi la cămin, la programul de după amiază. Lecturând lista de achiziţii, am remarcat că doi sunt furnizorii constanţi, cel puţin ai acestui început de an.
Într-o singură zi, un magazin de pe I.C. Brătianu a vândut grădiniţei marfă de peste 9.600 lei
Firma câmpulungeană Geoserv Fics, reprezentată de Cristin Fianu, deschide seria livrărilor contractate, aproape în totalitate, la finalul lunii ianuarie, cu vânzări în sumă de 9.620 lei. Suma a fost folosită de instituţia condusă de Mariana Şerban pentru procurarea următoarelor mărfuri, toate comandate pe 30 ianuarie 2019:
=pachet de făinoase şi dulciuri (făină de grâu, zahăr, ceai, esenţă rom şi vanilie, spaghete, orez, mălai, fidea, cereale, rahat, cornuleţe, cacao şi biscuiţi), în sumă de 844,47 lei;
=legume şi fructe (ardei, ceapă, ţelină, păstârnac, pătrunjel, roşii, castravete, cartofi, banane, mere, lămâi, portocale), în valoare de 2.040 lei;
=produse conservate (roşii în bulion, fasole la borcan, tomate, dulceaţă, ulei, spanac, sare, pate, ficat şi ouă), la preţul de 1.141 lei;
=produse lactate (lapte praf la pungă de 250 gr., iaurt Danone, smântână, telemea, caşcaval, unt, brânză de vaci (kilogram), brânză de vaci (200 gr.), la preţul de 3.228 lei;
=produse din carne (piept de pui, muşchi file, salam Victoria şi şuncă de pui), la preţul de 2.366 lei.
În aceeaşi zi au fost contractate şi cele 500 de pâini (pâine albă, feliată, de 300 gr.), valoarea comenzii către Vel Pitar SA ridicându-se la 571 lei.
23 de comenzi de produse alimentare către o firmă din Piteşti
Alt furnizor aflat în relaţii comerciale constante cu instituţia din Vişoi este SC Rocada Office Grup SRL, din Piteşti. Cele 23 de contracte, parafate în acest an cu Grădiniţa cu program prelungit „Sfânta Marina”, s-au încheiat prin SICAP, pe 31 ianuarie 2019. Comenzile onorate de această firmă, în valoare de 3.478 lei, au constat în:
=6 kilograme de miere, la preţul de 32,74 lei kilogramul; total 196,44 lei;
=10 kilograme de mălai, la preţul de 3,5 lei kilogramul; total 35 lei;
=10 kilograme de caşcaval „Dalia”, la preţul de 36,03 lei kilogramul; total 360,30 lei;
=12 borcane de bulion „Sultan” (400 gr.), la preţul de 6 lei borcanul; total 72 lei;
=12 borcane de roşii decojite (400 gr.), la preţul de 3,05 lei borcanul; total 37 lei;
=12 borcane de compot de piersici decojite (720 gr.), la preţul de 7,21 lei borcanul; total 86,52 lei;
=10 plicuri de cacao (50 gr.), la preţul de 3,81 lei; total 38,10 lei;
=60 de ouă, la preţul de 0,71 lei oul; total 42,60 lei;
=20 kilograme de piept de pui, la preţul de 24 lei kilogramul; total 480 lei;
=11 kilograme de biscuiţi la ceai Tip-Top (cutie de 3,8 kg), la preţul de 8,73 lei kilogramul; total 96,03 lei;
=9 kilograme de turtă dulce vrac, la preţul de 20,74 lei kilogramul; total 186,66 lei;
=12 litri de ulei Unisol, la preţul de 7,24 lei litrul; total 90 lei;
=24 de borcane de fasole verde/galbenă (720 gr.), la preţul de 4,15 lei borcanul; total 100 lei;
=10 cutii de ciuperci (400 gr.), la preţul de 5 lei cutia; total 50 lei;
=24 de cutii de mazăre (800 gr.), la preţul de 8,38 lei cutia; total 201,12 lei;
=15 pungi de spanac congelat (400 gr.), la preţul de 5 lei punga; total 75 lei;
=64 de cutii de cereale Nestle Cheerios / Nesquick, Cini Minis (250 gr), la preţul de 8,29 lei cutia; total 530,56 lei;
=12 pungi de spaghete Pambac, la preţul de 4 lei bucata; total 48 lei;
=10 kilograme de brânză telemea vid Napolact, la preţul de 31,65 lei kilogramul; total 316,50 lei;
=20 de pachete de unt, grăsime 65% (200 gr.), la preţul de 8,73 lei pachetul; total 174,60 lei;
=10 kilograme de zahăr Coroniţa, la preţul de 4,15 lei kilogramul; total 41,5 lei;
=4 kilograme de salam Victoria, la preţul de 30,57 lei kilogramul; total 122,28 lei;
=12 borcane de dulceaţă de fructe, la preţul de 8,18 lei borcanul; total 98 lei.