02/07/2026

Una dintre firmele agreate de Boncoi a colaborat, anul trecut, şi cu Liviu Ţâroiu

La fel ca în 2017, anul trecut a continuat, mai timid, programul de reparaţii ale locuinţelor disponibile ale Primăriei, înainte de a le repartiza unor familii aflate pe lista de aşteptare. În 2018, constructorul a fost o firmă câmpulungeană, căreia i-a mers bine graţie contractelor încredinţate direct de primarul Ion Boncoi. Mai precis, opt contracte pentru lucrări, este adevărat, de valoare redusă, totalizând 78.500 lei, dar care i-au asigurat de lucru într-un domeniu lipsit de riscuri: colaborarea cu statul, care plăteşte bine şi la timp, indiferent de calitatea rezultatului. Elvamar Struktur SRL a câştigat câteva lucrări şi la Câmpulung, anul trecut, unde a avut de renovat apartamente ale Primăriei, care nu întruneau condiţii potrivite pentru a caza chiriaşi. Una dintre locuinţele care au făcut obiectul relaţiilor contractuale ale executantului amintit cu autorităţile locale este amplasată în blocul 17, la parterul scării C, scara renovată, care avea nevoie de reparaţii interioare. Achiziţia directă, întreprinsă de subalternii lui Liviu Ţâroiu, toamna trecută, s-a făcut la preţul de 11.684,30 lei, în contul căruia constructorului i se cereau reparaţii, tencuieli, zugrăveli şi instalaţii interioare în locuinţa cu regim social. 

Cu o lună înainte, aceleiaşi societăţi din Câmpulung i se atribuise o altă lucrare de reabilitare a unui apartament, poziţionat, de data aceasta, într-un bloc cu pretenţii, ANL-ul D22, scara B. Pentru apartamentul nr.14 din strada Carpaţi, nr.91, cu o suprafaţă de aproximativ 62 de metri pătraţi, Primăria a oferit un preţ de 27.005,66 lei, plătit firmei Elvamar Struktur, pentru aceleaşi tipuri de intervenţii enumerate mai înainte. 

Amintim că Elvamar Struktur a câştigat, în decembrie, anul trecut, lucrarea de reabilitare a dispensarului uman din comuna Mihăeşti, la preţul de 327.333,50 lei. Preţ care include materialele, manopera, utilajele, transportul, taxele legale, cheltuielile indirecte şi profitul societăţii. 

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!