2.1 C
Campulung Muscel
08/12/2024

Numele tinerei, care a murit după ce o căruţă a fost spulberată, parte în trei dosare! Trei etnici din Nămăeşti, condamnaţi după ce victima a decedat

La începutul anului, o tânără de 26 de ani şi-a pierdut viaţa după ce un autoturism a intrat în căruţa în care aceasta se afla. Incidentul s-a derulat pe 12 ianuarie 2018, pe DN 73, pe raza comunei Schitu Goleşti. Pe lângă femeia care a murit, alte opt persoane au fost rănite (cinci din căruţă şi trei din maşină), iar animalele care trăgeau atelajul au murit.

Accidentul s-a produs în jurul orei 22.30, pe o porţiune de drum drept, când Ştefan Cristian Marin, de 23 de ani, din Schitu Goleşti, şoferul unui Opel Astra, înmatriculat în Bulgaria, n-a văzut la timp căruţa din Valea Mare Pravăţ, nesemnalizată corespunzător, ce rula pe acelaşi sens de mers, dinspre Piteşti spre Câmpulung. Impactul a fost inevitabil şi violent. În urma coliziunii, autoturismul s-a răsucit la 360 de grade pe şosea, iar, în final, s-a oprit în apropierea unui panou de pe marginea şoselei care indica Pârâul Dragnea. 

Din accident a rezultat decesul tinerei de 26 de ani, Roxana Florina Luca, aflată în căruţă, şi vătămarea corporală a altor opt persoane aflate în atelaj şi maşină. Ambele vehicule au fost avariate, în timp ce caii au suferit răni grave şi au murit, unul pe loc, iar celălalt, eutanasiat, după ce a agonizat, cu piciorul rupt, mai multe ore pe marginea drumului. Poliţia Rutieră a deschis un dosar de cercetare penală care, ulterior, a ajuns la Parchetul Câmpulung.

În legătură sau nu cu cazul descris, numele tinerei moarte apare ca parte vătămată în trei dosare, definitivate de Judecătoria Câmpulung, după ce trei inculpaţi şi-au recunoscut vina. Aceştia din urmă au primit amenzi penale pentru infracţiuni de lovire sau alte violenţe, după ce pronunţările au fost date în aceeaşi zi, 13 decembrie. Ca părţi vătămate, sunt consemnate numele Roxanei Florina Luca (decedată) şi a moştenitorilor ei, Elena Grancea, Nicuşor Francisco Grance, Alexandra Florina Grancea, Leonardo George Narcis Luca şi Nicolae Grancea.

În primul dosar, Ionuţ Mădălin Liţă a parafat cu Parchetul Câmpulung un acord de recunoaştere a vinovăţiei. Bărbatul a primit două condamnări, care, cumulate, au ajuns la 180 de zile amendă a câte 15 lei pe zi. Adică trebuie să achite suma de 2.700 de lei. Instanţa i-a pus în vedere inculpatului că dacă nu plăteşte suma stabilită, numărul de zile amendă se va înlocui cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. Ionuţ Mădălin Liţă trebuie să suporte şi contravaloarea sumei de 500 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Următoarea condamnare a venit în contul lui Lidoraş Liţă, tot pentru două infracţiuni de lovire sau alte violenţe, care a primit aceeaşi amendă penală de 2.700 de lei, contravaloarea a 180 de zile, calculată cu 15 lei pe zi. Inclusiv el a fost pus să achite 500 de lei, cheltuieli judiciare către stat.

Ultimul dosar a avut-o ca învinuită pe Isaura Tudoriţa Liţă. Femeia a primit o condamnare mai uşoară pentru cele două capete de acuzare de lovire, asta după ce şi-a recunoscut vina. În final, are de executat 240 de zile amendă, calculate la 10 lei pe zi, respectiv 2.400 de lei. În contul ei au mai fost puse şi cheltuielile judiciare, în sumă de 500 de lei. Toate sentinţele pot fi atacate cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!