Scandal cu iz de telenovelă ieftină, miercuri seara, în comuna Mihăeşti! Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din localitate, a ajuns la Spitalul Municipal Câmpulung, pentru a primi îngrijiri medicale de urgenţă, după ce a fost lovit în cap cu o bâtă de baseball de soţul amantei sale. Agresorul, în vârstă de 32 de ani, şi-a lăsat victima inconştientă şi s-a făcut nevăzut, fiind căutat acum de poliţişti pentru a da socoteală în faţa legii.
I-a blocat calea cu maşina
Incidentul s-a petrecut în jurul orei 21.00, în plină stradă, în cătunul de rudari Rudeni. Potrivit martorilor, soţul încornorat, aflat la volanul unui Volkswagen Touareg, i-a blocat calea cu maşina amantului soţiei sale, care conducea o autoutilitară Ford Tranzit, apoi a coborât din autovehicul înarmat cu o bâtă de baseball, hotărât să-i aplice o corecţie rivalului său. Agresorul a lovit o singură dată, la cap, însă suficient de tare cât să-l lase inconştient, la pământ, pe tânărul de 27 de ani, după care s-a pus cu bâta şi pe maşina acestuia, provocându-i avarii serioase. „Ăsta, agresorul, a aflat că nevastă-sa îl înşeală. Are pe unul mai tânăr, care-o „pingeleşte” de ceva timp. Acum, ca să se răzbune, l-a pândit pe drum şi a intrat cu Touaregul în camioneta lui. S-a dat jos apoi şi l-a luat la bătaie. L-a lovit cu o bâtă în cap şi l-a lăsat lat. I-a lovit şi camioneta, i-a spart parbrizul… E fugit acum, îl caută Poliţia.”, ne-a declarat un localnic. După ce şi-a potolit setea de răzbunare, agresorul s-a urcat în maşină şi a dispărut. Câţiva martori au sunat la 112, iar la faţa locului a ajuns o ambulanţă care l-a transportat pe tânărul rănit la spital. A fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral şi, după ce a primit îngrijirile care se impuneau, la Compartimentul de Primiri Urgenţe, a rămas internat pentru a i se face investigaţii medicale amănunţite, starea lui de sănătate fiind momentan stabilă, fără alte riscuri. La locul incidentului a ajuns şi un echipaj de Poliţie, care a asigurat liniştea şi ordinea publică în zonă, în condiţiile în care rudele celor doi protagonişti ai scandalului riscau să declanşeze o încăierare generală. Oricum, de pe patul spitalului, victima i-a transmis agresorului că lucrurile nu vor rămâne aşa, jurând să se răzbune cu vârf şi îndesat, în legea lor ţigănească, pe cel care l-a băgat în spital. Deocamdată, bărbatul de 32 de ani e de negăsit, existând ipoteza că acesta s-ar ascunde la nişte rude, la Cetăţeni.