-1.2 C
Campulung Muscel
07/02/2025

“Moromeţii 2”, prezentat şi la Câmpulung

Cel mai râvnit film românesc de la acest moment, „Moromeţii 2”, a fost prezentat şi la Câmpulung. Casa de Cultură a Sindicatelor „C.D. Aricescu” a găzduit proiecţia dramei, în regia lui Stere Gulea, realizat în prim plan cu Horaţiu Mălăele, Dana Dogaru şi Iosif Paştina. 

„Moromeţii 2” continuă povestea familiei lui Ilie Moromete, din satul din Câmpia Dunării, şi-l are în prim-plan pe mezinul Niculae. Peste lumea pe care o cunoșteau, în care cel mai important lucru era să ai pământ pe care să-l muncești, trecuse un război. Toată ordinea vieții lor se schimbă odată cu venirea noului regim, care propovăduiește egalitatea. Se șterg diferențele într-un mod forțat și violent, iar albul devine negru și invers. Este o dramă cu impact puternic, o continuare a primului film”Moromeţii”, inspirată din „Viaţa ca o pradă” şi din alte publicaţii ale lui Marin Preda, iar muscelenii au gustat din plin acest eveniment de prezentare a filmului, fiind prezenţi într-un număr foarte mare în sala de spectacole a Casei de Cultură „C.D. Aricescu”.

 

sursa foto: Facebook

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!