Lista de doleanţe a continuat cu cea a lui Constantin Dorcioman, care a povestit că, în zona de blocuri din satul Coteşti, trebuie rezolvat iluminatul public. „Sunt cetăţeni care merg la serviciu. Să se stabilească şi să se respecte o regulă pentru montarea lămpilor.”, a cerut acesta. „Diverselor” le-a pus punct viceprimarul Dorel Rumînescu, a cărui alocuţiune a adus în atenţia colegilor faptul că pe strada Miriţeşti, din satul Capu Piscului, sunt nişte stâlpi de curent din lemn şi că unul dintre ei este ancorat de un tei. „Eu am sunat la cei de la Electrica şi am prezentat situaţia.”, a anunţat primarul Pădureanu. Cu o lună înainte, s-a îndreptat stâlpul de electricitate din dreptul proprietăţii Dîrdea, care era aplecat. Ion Tănase avea cunoştinţă de un stâlp de electricitate pe strada Popeşti, care era pe cale să cadă. Dar primarul anunţase deja compania în privinţa acelui stâlp dezafectat.
Sunt veşti şi despre iluminatul public, care va continua cu montarea de becuri LED, nu pe fiecare stâlp, căci nici în municipiu, exceptând străzile principale, nu sunt corpuri de iluminat pe fiecare stâlp. „În zona şcolii, la Coteşti, la Tomeşti, la Gosav Tudor, ar trebui schimbate nişte becuri.”, a precizat Bogdan Sandu, numai că Primăria epuizase stocul, aşa că, până la refacerea rezervelor de becuri, solicitarea consilierului rămânea în aşteptare.