Consiliul Elevilor de la Colegiul Naţional Pedagogic „Carol I” din Câmpulung, împreună cu membrii voluntari ai Clubului „Leolution” Câmpulung, a organizat, sâmbătă, 27 octombrie, un bal de Halloween. Evenimentul nu a fost unul simplu, ci derulat în sprijinul elevului Alexandru Diaconu, elevul de la instituţia de învăţământ, care are nevoie de ajutor pentru o viaţă mai uşoară, din cauza unei boli necruţătoare.
De mult entuziasm, pregătire şi colegialitate au dat dovadă elevii Colegiului Naţional Pedagogic „Carol I” din Câmpulung şi Clubul „Leolution” Câmpulung, care nu ratează nicio ocazie pentru a organiza un eveniment caritabil, care să vină în sprijinul elevului Alex Diaconu. Costumaţi care mai de care şi sprijiniţi de părinţi şi rude, toţi copiii participanţi au organizat standuri cu produse spre vânzare. Toţi au tăiat, au lipit, au gătit şi au venit cu fel şi fel de produse pentru a strânge cât de puţin prin vânzarea lor, bani care să vină în sprijinul lui Alex.
„Doar două ore din viaţă împreună! Şi au fost strânşi 9.262 lei pentru un copil aflat în nevoie! În spate a stat mult entuziasm al celor de la Consiliul Elevilor din cadrul Colegiului Naţional Pedagogic „Carol I”, în parteneriat cu voluntarii de la LEO Club „Leolution”… ore în care mămici, bunici, vecine şi mătuşi au „prăjiturit”, au tăiat, lipit, croşetat, împletit, machiat, împreună cu copiii, tot felul de „obiecte”, care au întregit atmosfera de târg, mai degrabă. Nici nu a contat prea mult tema… mirosea peste tot a mere, scorţişoară, ciocolată, vanilie, popcorn şi… copilărie! S-a cântat, socializat – altfel decât prin device-uri, am făcut schimb de reţete dulci şi foarte dulci, s-au licitat obiectele scoase de director la taraba improvizată, s-a „încins prosteala” cu jucărelele câştigate la tombolă, a apărut chiar un salon ad-hoc de hair stilist”, aşa a descris evenimentul Carmen Bârloiu, de la Lions Câmpulung.
Banii strânşi ajung la Alex Diaconu, iar voluntarii de la Leo Club Leolution au ales ca prăjiturile şi dulciurile rămase să fie direcţionate spre oamenii nevoiaşi de la Biserica Mărcuş din Câmpulung. De asemenea, directorul Colegiului Naţional Pedagogic „Carol I”, George Radu a donat o mulţime de obiecte spre vindere, pentru ca banii strânşi să ajungă tot la Alexandru.
Oameni de bine şi cu suflet mare, viaţa unui copil care îşi doreşte să se întoarcă la şcoală stă în mâinile celor care pot da o mână de ajutor! Timpul trece, nu iartă şi nu se întoarce, iar cei care doresc să îl ajute pe Alex să aibă măcar o viaţă mai uşoară şi să suporte mai uşor boala necruţătoare, care îi ia din zile copilului, pot dona orice sumă în contul: RO03BRDE030SV83707890300