În februarie, la şedinţa de aprobare a bugetului, primarul Liviu Ţâroiu, sub presiunea opoziţiei, a trecut pe lista de investiţii şi suma de 159.000 de lei, pentru realizarea proiectului de extindere a Secţiei de Oncologie a Spitalului, care nu figura în planurile anului 2018.
Astfel, după dezbaterea proiectului de buget, unitatea medicală a primit finanţarea necesară înălţării cu un etaj a compartimentului în care sunt îngrijiţi bolnavii de cancer, în condiţiile în care au crescut solicitările, iar serviciile sale sunt destinate unei zone cu peste 100.000 de locuitori. În iarnă, spitalul avea întocmit DALI, în două variante, dar mai avea nevoie de bani ca să poată demara proiectul atât de necesar. Cu documentele gata şi banii în „buzunar”, Spitalul Municipal a organizat licitaţia de găsire a unei firme care să întocmească proiectul de consolidare, reabilitare şi extindere a Compartimentului Oncologie.
„În prezent, Compartimentul Oncologie funcţionează într-un corp de clădire impropriu din punct de vedere funcţional, tehnic şi nu asigură spaţiul necesar cazuisticii deservite de spital. Necesitatea încadrării în normele de acreditare ale spitalului; considerăm de maximă necesitate întocmirea unui proiect pentru consolidare, reabilitare şi extindere a Compartimentului Oncologie din Spitalul Municipal Câmpulung.”, a descris unitatea medicală achiziţia publică scoasă la mezat.
S-a pornit cu valoarea estimată a contractului de 159.000 lei (133.613 lei, fără TVA), exact cât i-a alocat Primăria. Firma câştigătoare a licitaţiei organizate de Spitalul Municipal Câmpulung a fost desemnată Hospital Project & Consultin SRL, din Bucureşti, care a oferit 154.700 lei (130.000 lei, fără TVA). Dacă anul acesta va fi gata proiectul, la anul este posibil să înceapă lucrările de extindere.
Spitalul a mai cumpărat patru echipamente pentru Compartimentul Oftalmologie
Tot prin licitaţie, Spitalul Municipal Câmpulung a cumpărat aparatură pentru Compartimentul Oftalmologie. La mijlocul lunii septembrie, după ce anunţul de intenţie al unităţii medicale a fost postat pe site-ul de licitaţii publice, în urma evaluării ofertelor, au fost desemnaţi câştigătorii. Au fost patru, pentru că şi contractul a fost împărţit în patru loturi.
Lotul I: Auto/Kerato/Refractometru, pentru care s-a estimat un cost de 42.000 lei (35.294 lei, fără TVA). În urma licitaţiei, aparatul va fi livrat de firma Romger General Trade & Consulting SRL, contra a 36.890 lei (31.000 lei, fără TVA).
Lotul II: Ecograf A scan, B scan, IOL calculator, pentru care s-au prevăzut 75.000 lei (63.025 lei, fără TVA). Medicare Technics SA a fost selectată să aducă echipamentul pentru 74.387 lei (62.510 lei, fără TVA).
Lotul III: Masă de operaţie oftalmologică, estimată la 33.000 lei (27.731 lei, fără TVA), va fi livrată de firma Kembli Med, contra sumei de 26.876 lei (22.585 lei, fără TVA).
Lotul IV: Scaun operator, pentru care s-a aproximat suma de 24.000 lei (20.168 lei, fără TVA), a fost desemnat să îl aducă Eyecon Medical SRL, pentru 19.028 lei (15.990 lei, fără TVA). „