18.8 C
Campulung Muscel
29/03/2024

VIP-urile ANL-iste, înghesuite între socialii şi boschetarii duşi de Ţâroiu

 

Tentă discriminatorie a dezbaterii din Consiliul Local la adresa sărmanilor care, cel mai adesea, din vina lor, nu sunt în stare să-şi croiască un drum în viaţă. O discernere simţită de toată lumea, dar liberalii, într-un acces de onestitate soră cu lipsa de tact, au comis imprudenţa de a se manifesta cu voce tare, în public. În cazul blocului catalogat „social”, au dreptate şi unii, şi alţii. În primul rând, Ţâroiu face un lucru bun că nu-i mai bagă printre familiile decente, care trăiesc respectând dreptul la linişte în propria casă al celorlalţi. Cu toată controversa iscată în jurul investiţiei, care se face şi pentru a ferici un constructor, punându-i plocon în braţe o construcţie cu trei scări, primarul a gândit bine să strângă sub acelaşi acoperiş scăpătaţii târgului. Acum, nu vrem să cădem în păcatul liberalilor, care, printre cuvinte, spuse şi nespuse, au lăsat să se înţeleagă ce fel de oameni sunt „socialii” apelanţi la ajutorul Primăriei. Departe de noi vreo intenţie de a-i desconsidera pe nevoiaşii cărora veniturile de-abia le ajung de-ale gurii, darămite să-şi permită să cumpere o locuinţă sau să închirieze una la preţul pieţei! Dar cine n-are chiriaşi ai Primăriei ca vecini nici nu-şi dă seama ce norocos este, fiindcă prea puţini aflaţi în situaţii dramatice sunt demni de compasiune din cauza vreunui beteşug fizic, a vârstei înaintate ori a unei afecţiuni psihice.    

Prea puţini dintre cei consideraţi cazuri sociale au serviciu, deşi, pentru cei apţi de muncă, slujbe se găsesc pe alese. Doar n-or avea pretenţii de job-uri la birou, la cartea şi calificarea pe care le au! Dar în construcţii, în bucătăriile restaurantelor, la spălătorii, la cablaje, patronii nu contenesc să caute personal. Şi dacă nu muncesc, în ciuda faptului că sunt zdraveni ca taurii, „obosesc” petrecând sub ferestrele proştilor care plătesc construcţia unui bloc, pe care un proiectant rupt de realitatea câmpulungeană l-a estimat la 4 milioane de euro! 

Noi, cei încadraţi într-un serviciu, bine plătit ori prost plătit, suportăm din salariile noastre nota de plată a imobilului în care vor fi cazaţi îndărătnicii care nu se lasă duşi la muncă nici morţi. Chiar dacă-l finanţează Ministerul Dezvoltării, cum a anunţat primarul, în bugetul ministerului tot banii noştri sunt. Dacă printre locatari s-ar regăsi numai bolnavi, bătrâni, mame singure, familii cu copii, fără probleme de comportament, îţi reţii revolta faţă de consumarea neproductivă a banului public. Dar când ştii că tu, cel cocoşat de muncă, veşnic obosit şi apatic, îi plăteşti casa unui puturos cu suficientă energie cât să te ţină treaz noaptea cu orăcăiala lui la băutură… cum să nu gândeşti discriminatoriu la adresa socialului, un etern deranj pentru societate?! Şi că puturosul acesta va avea o casă incomparabil mai spaţioasă ca a ta, mirosind a nou, cu vecinătăţi potolite, cu vedere spre munţii din jur, construită în condiţii de lux, la cât şi-au propus jonglorii banului public să cheltuiască, cum să nu-ţi vină să strigi din baierele sufletului de atâta nedreptate?!

Din acest punct de vedere, nu sunt de condamnat autorii mesajelor din Consiliu care convergeau în acest sens: ce caută nişte prăpădiţi într-un bloc mai scump decât în centrul Bucureştiului? Dar ca să îndulcească nuanţa de injustă deosebire făcută între categoriile sociale, cum că săracii n-ar merita şi ei să trăiască în confort, s-a pretextat că o persoană limitată financiar – de regulă, şi educaţional – nu poate întreţine un apartament de lux. Şi nu-l întreţine nici ca funcţionalitate, nici ca plată a utilităţilor. Aici aveau dreptate liberalii când spuneau că modestia veniturilor îi împinge pe solicitanţii de locuinţe să ceară spaţii cât mai mici, ca să nu plătească mult pentru încălzire. Or în locuinţele sociale ale Primăriei, cele care există, ai loc să întorci maşina, atât de largi sunt. 

Dacă tot am pomenit de averea auto a nevoiaşilor, noul bloc va avea parcare subterană. Pentru ce, întreabă opoziţia? Căci dacă ai maşină, nu te încadrezi la social. Oare, oamenii aceştia din Consiliu n-au trecut niciodată pe lângă blocurile sociale 9 şi 10 din Vişoi? Căci ar fi observat parcările din faţă şi din spate gemând de autoturismele oropsiţilor cu case sociale, unii dintre ei bugetari cu salarii neruşinate! Aşa că… să fie şi garaj subteran, dacă Ţâroiu cocoaţă blocul în Grui. Ce vor aceşti consilieri insensibili? Să li se facă rău amărâţilor mergând cu maxi-taxi până la Kaufland?! 

Fiindcă am ajuns la amplasamentul imobilului, programat a se înălţa între mini-cartierul ANL şi bazinul de înot, acest punct al dezbaterii aleşilor noştri a accentuat linia trasată imaginar între bogaţi şi săraci. De când conduce Liviu Ţâroiu Câmpulungul, consilierii PNL l-au bătut la cap să facă un teren sintetic de sport pe generosul spaţiu dintre ANL-uri şi bazin. Idee pe care primarul a acceptat-o, ca să pară dispus că ascultă şi partea adversă, punând în bugetul a doi ani consecutivi sumele necesare întocmirii documentaţiei pentru baza sportivă. Pe la jumătatea acestui an, pixul directoarei economice Iarca a retezat cele 400 de milioane de lei vechi, cât costau studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic pentru terenul de fotbal. Economicul Primăriei era disperat să găsească în buget capitolele de la care putea tăia fonduri, ca să achite integral, în 2018, preţul amenajării Pieţei Primăriei. La începutul anului, s-au pus de-o parte numai 28 de miliarde, ori lucrarea multianuală, restrânsă la o jumătate de an, costă peste 64 de miliarde. Aşa că printre dezideratele sacrificate s-a numărat şi propunerea liberalilor. 

Totuşi, în timpul şedinţei, Liviu Ţâroiu a anunţat că nu abandonează dorinţa fotbaliştilor şi că… vede el cu ce bani îl face. Numai că, între timp, s-a ivit şi dilema unde îl face, căci pe suprafaţa bazei sportive se trânteşte blocul social. Legat de amplasarea nefericită a clădirii populate de o lume mizeră lângă feţele domneşti, unul dintre liberali a stârnit zâmbete cu maniera amuzantă în care şi-a apărat grămada de prieteni şi colegi de partid din ANL-uri. Se degradează, domnule, zona, mutându-i pe nenorociţii urbei lângă boierimea grupată în cel mai select cartier. Chiar e de râs ce li se întâmplă ANL-iştilor. Vă daţi seama ce sfori au tras, ce uşi or fi deschis cu capul, ce cumetrii de familie ori politice s-au pus în mişcare ca să prindă un ANL, ca, după ani de tihnă, să se trezească cu „ciumaţii” târgului lângă ei?! Şi tot lângă ANL-uri, în Piaţa Grui, Ţâroiu face şi adăpostul pentru boschetari. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!