În schimb, Ionel Vlădescu a ratat şansa de a deveni inspector la Investiţii-Achiziţii, fiindu-i respins dosarul. Prin urmare, rămâne şef al Pieţelor, de unde Liviu Ţâroiu nu se îndură să-l dea la o parte
S-au afişat rezultatele după selecţia dosarelor depuse de candidaţii care s-au înscris la cele trei concursuri organizate de Primăria Câmpulung, dar şi rezultatele după prima probă, cea scrisă. Este vorba de un inspector la Compartimentul Transport Public Local, şi doi consilieri la Compartimentul Investiţii şi Achiziţii Publice. Toate concursurile s-au desfăşurat în acelaşi timp, examinarea scrisă fiind susţinută de cei cărora le-au fost admise dosarele miercuri, 12 septembrie, iar ieri, 13 septembrie, au fost afişate rezultatele. Cei care au luat peste 50 de puncte la testul grilă vor merge la interviu, pe 17 septembrie. Printre cei care au vizat unul dintre locurile scoase la concurs s-au numărat şi Liviu Daniel Popescu, şeful ADP, şi Ionel Vlădescu, managerul de la Pieţe-Servicii Comunitare Muscel SRL. Liviu Popescu a trecut inclusiv de proba scrisă, dar Vlădescu nu a îndeplinit toate condiţiile de participare, aşa că i-a fost respins dosarul. Vlădescu şi-a mai încercat norocul şi la Spital, pe unul dintre posturile scoase la concurs, la Administrativ, dar nu s-a prezentat la examen.
=Pentru inspector, clasa I, grad superior, la Direcţia Tehnică şi Urbanism, Compartimentul Transport Public Local şi-au depus dosarele şapte candidaţi. Au avut documentele complete: Ion Mitu, Petre Popescu, Adrian Stelian Popescu, Ion Mihail Ghinescu, Liviu Daniel Popescu, Gheorghe Vasile. Lui Florin Dascălu i-a fost respins dosarul pe motiv că nu a îndeplinit condiţia prevăzută la articolul 9, litera a) şi articolul 54, litera f), din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, adică nu a îndeplinit condiţiile de studii prevăzute pentru această funcţie.
La prima probă s-au prezentat doar doi concurenţi, Liviu Daniel Popescu, admis cu 77 puncte, şi Adrian Stelian Popescu, respins cu 36,66 puncte. Aşa că Liviu Popescu va fi singurul care se va prezenta la interviu. Dacă promovează examenul, serviciul ADP rămâne fără şef.
=Concursul pentru locul de consilier, clasa I, grad superior, Compartiment Investiţii şi Achiziţii Publice, a adunat şapte pretendenţi, trei fiind respinşi din start pentru neîndeplinirea condiţiilor impuse. Marian Bădescu, Sorina Trandafir, Nicoleta Cristina Filote, Anca Elena Horbaniuc au avut toate actele în ordine, fiindu-le respinse dosarelor lui Stelian Geanini Eftene, Ionel Vlădescu, Adrian Stelian Popescu, conform articolului 54, literele f) şi g), din Legea 188/1999, în speţă, nu au îndeplinit condiţiile de studii şi condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice.
Au susţinut testarea scrisă trei candidaţi, dar doar unul a fost admis să meargă mai departe la interviu, Marian Bădescu, care a primit 57,66 puncte. Au picat Sorina Trandafir, cu 42,33 puncte, şi Nicoleta Cristina Filote, cu 30,66 puncte.
=Cinci inşi şi-au dorit postul de consilier, clasa I, grad asistent, la Compartimentul Investiţii şi Achiziţii Publice, doar două doamne îndeplinind condiţiile specifice: Nicoleta Cristina Filote şi Rozalia Popa. Pentru că a fost admisă să participe la concursul pentru două posturi, Nicoleta Cristina Filote l-a ales pe cel dinainte, superior, aşa că Rozalia Popa a fost singură la testul scris, fiind notată cu 51,33 puncte, suficient pentru promovarea la a doua testare, cea orală.
Pe lista de înscrişi au mai fost Elena Laura Tiţa, respinsă pentru că nu s-a încadrat la condiţiile specifice stabilite; Cristian George Ciurea, care nu a prezentat documente care să ateste vechimea în specialitatea studiilor, de minim un an; Lorena Mădălina Nichita, nu a adus la termen toate actele. „E.M.”