Scene desprinse parcă din filmele de acţiune, duminica trecută, la marginea municipiului Câmpulung! Patru indivizi de etnie romă, aflaţi într-un autoturism înmatriculat în Bulgaria, au fost urmăriţi mai mulţi kilometri şi prinşi în cele din urmă de un echipaj de Poliţie, după ce au furat un telefon mobil dintr-o maşină staţionată pe dealul Godeni. Păgubiţii şi-au recuperat bunul sustras, însă au refuzat să depună plângere.
S-au dus să admire priveliştea şi au rămas fără telefon
Incidentul s-a petrecut aproape de ora 18.00. Un echipaj mobil de la Secţia de Poliţie Rurală nr. 14 Schitu Goleşti urca dealul Godeni, pe drumul dinspre Curtea de Argeş, pentru a ajunge la o speţă, la care fusese solicitat să intervină, în urma unui apel la numărul unic de urgenţă 112, la Schitu. În dreptul Popasului „Căprioara”, cei doi agenţi aflaţi în autospeciala de Poliţie au observat o maşină staţionată în afara părţii carosabile, pe sensul opus de mers, iar lângă ea se aflau un bărbat şi o femeie care făceau disperate semne cu mâinile. Echipajul a oprit, iar cei doi, soţ şi soţie, din Piteşti, le-au spus că, în urmă cu câteva minute, în timp ce ei au coborât să admire priveliştea, la câţiva metri depărtare de autoturismul lor, a oprit un Mercedes argintiu, cu numere de Bulgaria, iar un bărbat a coborât, a băgat mâna pe geamul maşinii, care era deschis şi a luat telefonul mobil al şoferului. Imediat, cei doi poliţişti au plecat în urmărirea maşinii, solicitând în acelaşi timp ajutorul colegilor de la Biroul Rutier Câmpulung. Indivizii au fost ajunşi din urmă la pasarela de la Pescăreasa, iar poliţiştii au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea autoturismului, folosind mijloacele acustice şi sonore, însă conducătorul auto le-a ignorat, continuându-şi deplasarea pe DN 73, spre Piteşti. Oamenii legii au pornit din nou în urmărirea lor şi, într-un final, după ce au parcurs câţiva kilometri, la Schitu Goleşti, în dreptul uliţei Tănăseşti, cea cu celebrul cuib de barză relocat, şoferul Mercedesului a tras pe dreapta.
Indivizii, opriţi lângă uliţa cu celebrul cuib de barză
Fiind o maşină suspectă, în care se aflau indivizi dubioşi, cei doi poliţişti au coborât din autospecială cu pistoalele pregătite pentru a interveni, spre uluirea celorlalţi participanţi la trafic, cărora nu le vedea să creadă că se întâmplă aşa ceva într-o localitate de la ţară! Până au ajuns oamenii legii la „Merţan”, cei patru pasageri au făcut schimb de haine între ei, unii fiind chiar la bustul gol, posibil chiar să se fi schimbat şi şoferul, pentru că la volan a fost găsit un puştan de 15 ani. Ceilalţi indivizi au 18, 23, respectiv 26 de ani şi sunt originari din Băiculeşti şi Bascov. Niciunul nu poseda permis de conducere, aşa că, cel mai probabil, l-au pus pe băiat la volan, sperând că acesta, fiind minor, va scăpa mai ieftin.
După ce au fost legitimaţi, tinerii au fost conduşi la Secţia de Poliţie Rurală nr. 14 Schitu Goleşti pentru a da cu subsemnatul. S-a stabilit că maşina cu care se deplasau aparţinea unei firme, însă unul dintre ei a declarat că e a lui, dar nu a perfectat actele. Telefonul furat a fost găsit asupra lor şi înapoiat proprietarului căruia nu-i venea să creadă că, la ţară, Poliţia e aşa operativă. Le-a transmis mii de mulţumiri celor doi poliţişti! La Secţia de Poliţie, tânărul de 18 ani a recunoscut că el a luat telefonul, dar păgubitul, pentru că şi-a recuperat bunul, nu a mai depus plângere, considerându-se ca o împăcare a părţilor, motiv pentru care, cel mai probabil, nu va debuta acţiunea penală. Cei patru indivizi sunt de etnie romă şi fac parte din familii care au mai comis şi comit în continuare furturi în zona Câmpulung, ţintele lor fiind animalele din gospodăriile oamenilor. De altfel, unul dintre poliţişti, recunoscând adresa unuia dintre cei patru indivizi, l-a întrebat dacă nu e vecin cu cutare, care a furat o oaie de la un cioban din Berevoeşti. Acesta a râs şi a recunoscut senin: nu una, cred că vreo 40!
În cauză a fost deschis dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.