22.9 C
Campulung Muscel
16/06/2025

A plecat înapoi în Afganistan pentru a-i salva viaţa fiului său!

A trecut prin clipe de cumpănă, acum patru ani, când doar Dumnezeu a putut să îl scoată din ghearele morţii din Afganistan, iar acum s-a întors în Teatrul de Operaţii din Kandahar pentru altă misiune. Este vorba despre un militar care a fost alături de colegii de la Batalionul 30 Vânători de Munte „Dragoslavele” pe toată perioada misiunii, iar pe 10 august s-a întors acasă. Nu pentru mult timp, asta din cauză că a ales să meargă în Afganistan şi alături de Batalionul de la Bistriţa, care înlocuieşte Câmpulungul, pentru o misiune de încă 6 luni, toate astea făcându-le pentru a-i salva viaţa fiului său.

Vasile Mihalcia este militarul care a participat în ultimele şase luni la misiunea din Afganistan desfăşurată de militarii musceleni. După ce s-a întors acasă pentru a-şi vedea familia, tânărul a ales să plece încă o dată, pentru alte şase luni, asta pentru a strânge banii necesari unui tratament pentru fiul său, un copil de câţiva anişori, cu care viaţa nu a fost chiar corectă. Afganistanul pentru Vasile nu este un loc necunoscut, el trecând acum patru ani prin mari momente de cumpănă, însă iubirea pentru familie l-a făcut să se întoarcă în ţara în care liniştea şi pacea nu sunt tocmai prietene cu oamenii.

În prima misiune, în seara zilei de 8 august 2014, pe timpul executării unei misiuni de patrulare, vehiculul în care se afla acesta a fost atacat cu un dispozitiv explozibil improvizat. În urma exploziei, maşina a fost proiectată într-un canal de irigaţie, apa intrând în interiorul vehiculului, fiind o mare problemă pentru vieţile militarilor amorţiţi de explozie. Chiar dacă era rănit, Vasile i-a scos din maşină pe colegii săi înainte ca apa să inunde întreaga maşină. Pentru tot ceea ce a făcut, el a fost declarat “Omul anului” în Forţele Terestre la secţiunea credinţă şi altruism. În primăvara acestui an, militarul a plecat împreună cu batalionul de la Câmpulung în altă misiune în Afganistan. A executat, în cadrul Companiei 4 Infanterie, misiunea de securizare a punctului de control numărul 5 (ECP-5), având ca principală sarcină verificarea tuturor vehiculelor și persoanelor care intră în Baza militară aeriană Kandahar.

Caporalul Vasile Mihalcia are trei copii, iar dorul de familie îl face ca tot timpul liber să și-l aloce familiei. Veteranul luptă zi de zi pentru a înfrunta destinul ce a fost hărăzit pentru unul dintre copii săi. Este vorba despre Darius, băiatul de doar trei anişori, care suferă de o boală cruntă, tetrapareză spastică şi epilepsie. Vasile şi soția lui s-au luptat încă de la primele semne ale bolii lui Darius, pentru a-i acorda acestuia o şansă la o viață normală. Au fost trei ani grei, cu controale medicale, internări în spitale, tratamente de recuperare, însă progresele sunt nesemnificative. La vârsta de trei ani, Darius nu poate merge și nu vorbește. Timpul trece foarte repede, iar Darius are nevoie de un consult în străinătate și o intervenție chirurgicală complicată.

Văzând toate acestea, după ce a venit acasă pentru a-şi vedea familia, pe micuţul pe care nu l-a auzit niciodată chicotind sau alergând după jucării, Vasile Mihalcea s-a întors în teatrul de operaţii din Kandahar, pentru a executa încă o misiune alături de militarii de la Bistriţa care i-au înlocuit pe câmpulungeni, asta pentru a strânge banii necesari pentru fiul său. Greu pentru un om, după ce şi-a văzut moartea cu ochii, să mai petreacă atâtea luni iar departe de casă, însă acesta este singurul lucru pe care îl poate face pentru a-şi vedea copilul trăind normal, la fel ca şi ceilalţi. Sprijin pentru micuţul Darius poate acorda orice persoană care doreşte, în următoarele conturi:

Lei – RO49 RZBR 0000 0600 2006 3282 România

Euro – RO92 RZBR 0000 0600 2006 3284

Codul BIC RZBRROBU – Mihalcia Vasile, România

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!