0.8 C
Campulung Muscel
19/04/2024

Simona Brătulescu, preşedinte al Ligii Aleşilor Locali ai ALDE

Biroul Politic Central al ALDE a propus şi aprobat, pe 28 august 2018, numirea Simonei Brătulescu, preşedintele ALDE Argeş şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, în funcția de preşedinte interimar al Ligii Aleşilor Locali (LAL). Până la acest moment, această poziţie era ocupată de către preşedintele ALDE Bistrița, Ioan Ţintean, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud. Acesta a fost chiar cel care a propus-o pe Simona Brătulescu pentru a ocupa această funcţie şi pentru a organiza alegerile Ligii Aleşilor Locali ALDE la nivel naţional.

De altfel, preşedintele ALDE Argeş şi-a manifestat în cursul acestui an intenţia de a intra în cursa pentru preşedinţia Ligii Aleşilor Locali, considerând că filiala argeşeană, una dintre cele mai importante la nivel central, merită să fie reprezentată într-o astfel de poziţie extrem de importantă. „Încrederea acordată de către colegii mei, în special de către parlamentarii ALDE Argeş, mă onorează şi mă bucură în acelaşi timp. Prin prisma acestei funcţii, vocea Argeşului va fi şi mai puternică la nivel central, iar interesele şi mai bine reprezentate. Experienţa administrativă acumulată în cadrul administraţiei centrale a Ministerului Economiei şi Energiei, precum cea dobândită prin prisma funcţiei de vicepreședinte al Consiliului Judeţean Argeş şi confruntarea directă cu hăţişurile birocratice constituie un important punct de plecare pentru a reuşi să-i înţeleg şi să fiu un sprijin real pentru cei aproximativ 4.000 de aleşi locali ai ALDE, 20 dintre aceştia fiind vicepreşedinţi de Consilii Judeţene. Prioritatea mea va fi să aduc în permanenţă la cunoştinţa conducerii partidului, a miniştrilor, secretarilor de stat şi parlamentarilor ALDE problemele şi greutăţile cu care ne confruntăm în actul administrativ. Cetăţenii care ne-au ales merită să beneficieze de servicii din ce în ce mai bune şi mai prompte din partea instituţiilor statului.”, a declarat preşedintele ALDE Argeş, Simona Brătulescu. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!