8.7 C
Campulung Muscel
27/03/2025

Organizatorul Zilelor Câmpulungului vă aşteaptă cu sărmăluţe, pastramă, bulz şi alte bunătăţi tradiţionale

Oficial, Zilele Municipiului au debutat ieri, 19 iulie. Piaţa Primăriei şi centrul Câmpulungului s-au animat, iar muscelenii au venit să petreacă. Ca şi în anii trecuţi, zona centrală este punctul de atracţie al muscelenilor iubitori de distracţie, pentru că aici au fost amplasate terase de alimentaţie publică, cu produse tradiţionale româneşti, dar şi alte delicatese.

O parte a organizării Zilelor Municipiului Câmpulung revine firmei dâmboviţene Palmyra Events, care a adus parcul de distracţii şi terasele cu mici, pastramă, cârnaţi, mămăligă, chiar şi cu sarmale. Este al treilea an consecutiv când firma coordonată de Marinela Olei asigură distracţia câmpulungenilor şi muscelenilor de ziua lor. Societatea din Târgovişte este una cu tradiţie în organizarea evenimentelor de acest fel, având în palmares Zilele Municipiului Craiova, Târgovişte, Râmnicu Vâlcea, Lugoj, Calafat, Petrila, dar şi unele de mai mare anvergură, ca Oktoberfest (la Braşov), Liberty Parade, Europa FM (pe litoralul românesc), Padina Fest (pe platoul Bucegi), Fortza ZU (Bucureşti), Festivalul Peninsula (la Târgu Mureş), etc.

Firma lucrează cu o echipă profesionistă şi de încredere, cu experienţă şi flexibilitate, serviciile oferite fiind unele de calitate, atât în organizare, cât şi în ceea ce priveşte bucătăria. 

Cu toate că manifestările prilejuite de Zilele Oraşului au început de la sfârşitul săptămânii trecute, cu competiţii sportive, oficial, sărbătoarea Câmpulungului a fost declarată deschisă joi, în Piaţa Primăriei, de către primarul Liviu Ţâroiu şi reprezentanta firmei Palmyra Events, Marinela Olei. „Bine aţi venit la cea de-a XX-a ediţie a Zilelor Municipiului Câmpulung, care debutează cu partea de prezentare de alimentaţie publică, vânzări, partea comercială a sărbătorii. Tot de astăzi debutează şi evenimentele culturale, sportive, cu toate că au mai fost şi acum câteva zile alte competiţii sportive. Câştigătoarea licitaţiei pentru organizarea acestui eveniment a fost firma Palmyra Events, reprezentată de Marinela Olei. Caietul de sarcini a fost cumpărat de două firme, una din Braşov şi alta din Târgovişte, şi a mai fost o solicitare de închiriere a 40 de metri, de la o firmă din Câmpulung. Cei de la Braşov nu au mai prezentat oferta, iar organizarea a fost dată în totalitate firmei Palmyra Events, cea cu care am început colaborarea în urmă cu doi ani şi, după părerea mea, a fost una bună. Sperăm să avem zile frumoase, să ne ajute şi timpul, iar câmpulungenii să se simtă bine şi să petreacă în mod cât mai plăcut.”, a spus primarul Liviu Ţâroiu.

Datorită Palmyra Events, în această seară vor urca pe scena amenajată în Piaţa Primăriei, începând cu ora 20.00, artişti locali, iar după ora 21.00, până la miezul nopţii, vor concerta Marcel Pavel, Monica Anghel şi Nicola. Sâmbătă, artiştii locali vor cânta în deschiderea concertului lui Ştefan Bănică junior, Riff şi Mira. Duminică este ziua dedicată folclorului, cu recitaluri susţinute de formaţiilor locale ale Casei de Cultură „Tudor Muşatescu”; de Ansamblul Folcloric „Doina Bascovului”; plus concertele susţinute de Maria Dragomiroiu, Ciprian Roman, Marcela Fota, Cristina Turcu Preda, Ilie Dură, Cristina Drăgan Diaconescu, Gavriil Prunoiu şi Grupul Volac Folcloric Bărbătesc „Doruri Muscelene”, acompaniaţi de orchestra condusă de prof. Cătălin Iancu. Tot duminică, de la ora 18.00, va fi făcută şi premierea câştigătorilor Festivalului „Sus la munte, la Muscel!”.

Din partea organizatorului, Marinela Olei a transmis muscelenilor: „Suntem onoraţi să fim alături de câmpulungeni la această ediţie aniversară. Am venit cu o paletă variată de produse tradiţionale. Suntem axaţi pe bucătărie tradiţional românească, tocmai de aceea, anul acesta ne lăudăm cu bunătăţi, ca sărmăluţe, pastramă la grătar şi la ceaun, bulzul cu brânză de burduf şi mămăliguţă, atât de cerut în această zonă a Câmpulungului. Avem comercianţi veniţi din toate colţurile ţării cu produse alimentare, cu clătite uriaşe, cu dulceţuri, cu ciocolată de casă, cu gogoşele. Chiar dacă vremea nu ne ajută întru-totul, noi vă aşteptăm cu drag.”

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!