26.3 C
Campulung Muscel
07/09/2024

În 2017, consilierul Manuel Zenovie şi-a cumpărat două hectare de pădure

 

În această ediţie, vă aducem în atenţie ce şi-au consemnat în declaraţiile de avere şi interese alţi consilieri locali. Este vorba despre Sergiu Cicu şi Manuel Zenovie, aleşi din partea Partidului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor, Constantin Staicu, de la Partidul pentru Argeş şi Muscel, şi Nicolae Dumitrescu, de la Partidul Social Democrat. În prezent, faţă de documentele publicate în 2016, la începutul mandatului, în cazul acestor patru consilieri nu au survenit schimbări semnificative.

Manuel Zenovie

Directorul Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, Filiala Teritorială Argeş-Dâmboviţa, deţine patru terenuri, două intravilane şi două forestiere. Din prima categorie are suprafeţele de 6.035 metri pătraţi, în Valea Mare Pravăţ, cumpărat împreună cu soţia, Raluca Zenovie, în anul 2007, şi 1.073 metri pătraţi, în Câmpulung, achiziţionat tot cu soţia, în anul 2005. Suprafeţele forestiere au 19.000 metri pătraţi şi 18.887 metri pătraţi, ambele fiind în zona Bughea de Sus, fiind dobândite prin contract de vânzare-cumpărare, împreună cu partenera, în 2017.

Mai are un apartament în Câmpulung, de 70,11 metri pătraţi, cumpărat în 1999, împreună cu soţia, cu care a mai intrat în posesia unei case de vacanţă, în Valea Mare Pravăţ, de 46,70 metri pătraţi, în 2007, şi a unei alte case, de 246,23 metri pătraţi, în Câmpulung, din anul 2012. Singur, a moştenit o a treia casă, în 2004, de 55 metri pătraţi, tot în Câmpulung.

Deţine două autoturisme cumpărate, un ARO Spartana, fabricat în 1998, şi un Daewoo Matiz, din 2001.

Are de returnat la bănci trei sume de bani. 35.000 de euro, către BRD, credit contractat în 2008 şi scadent în 2033; 5.754 de lei, bani primiţi în 2016 de la Raiffeisen Bank, pe care trebuie să-i restituie până în 2021; şi 74.765 lei, luaţi anul acesta de la UniCredit Bank, cu scadenţa în 2021.

Anul trecut, veniturile familiei au fost formate din salariului de director la ANIF Filiala Argeş – Dâmboviţa al lui Manuel Zenovie, de 69.332 lei (5.778 lei pe lună), indemnizaţia de consilier local, de 6.978 lei (581 lei lunar), şi retribuţia soţiei, Raluca Zenovie, de 25.068 lei (2.089 lei pe lună), de administrator financiar de patrimoniu la Şcoala Gimnazială Stoeneşti.

În declaraţia de interese, depusă în acelaşi timp cu cea de avere, pe 14 iunie 2018, are trecute calităţile de acţionar la două firme, Zeco Prodconstruct SRL, cu jumătate din părţile sociale, în valoare de 500 lei, şi la societatea Zenom Grup 2003 SRL, unde are întreg pachetul de părţi sociale, în sumă de 200 lei. Mai are calitatea de membru al Sindicatului de Îmbunătăţiri Funciare, membru ALDE Argeş şi vicepreşedinte ALDE Câmpulung.

Sergiu Valeriu Cicu

După declaraţia depusă pe 15 iunie 2018, are în proprietate trei suprafeţe de teren moştenite în anul 2010. Este vorba despre 9.000 metri pătraţi teren forestier, 7.200 metri pătraţi agricol şi 867 metri pătraţi intravilan.

Tot prin moştenire, în 2010, a intrat şi în posesia unei case în Câmpulung, de 110 metri pătraţi.

Mai are cumpărate două autoturisme, o Honda CRV, fabricată în 2004, şi un Fiat Punto, din 1995.

Până în 2019, are de restituit 30.000 de lei, primiţi credit de la Banca Cooperatistă „Piatra Craiului”, în 2014.

Veniturile realizate anul trecut de familia consilierului au constat din salariul de director al lui Sergiu Cicu la Casa de Cultură a Sindicatelor „C.D. Aricescu”, de 22.800 lei (1.900 lei pe lună), indemnizaţia lui de ales local, de 7.331 lei (611 lei pe lună), dar şi din retribuţia soţiei, referent la Casa de Cultură a Sindicatelor „C.D. Aricescu”.

Aşa cum şi-a consemnat în declaraţia de interese, Sergiu Cicu este membru al Clubului „Lions”, al Asociaţiei „Iezer-Muscel”, Asociaţiei „22 Decembrie” şi al Asociaţiei „Salvaţi Câmpulungul şi Muscelul”. Politic, este vicepreşedinte ALDE Argeş.

Gheorghe Constantin Staicu

Gheorghe Constantin Staicu a fost printre primii care şi-au înregistrat la Primăria Câmpulung documentele de avere şi interese, pe 7 iunie 2018. Conform acestora, are un apartament în Câmpulung, de 62,47 metri pătraţi, cumpărat în anul 1973.

Ca bunuri mobile, are un Peugeot 107, fabricat în 2007, dobândit prin cumpărare.

În 2017, Constantin Staicu a înregistrat venituri din pensie, de 33.656 lei (2.805 lei pe lună), şi din diurna de consilier local, de 6.489 lei (541 lei pe lună).

În declaraţia de interese nu are trecută nicio calitate, nici chiar cea de membru al partidului din partea căruia a fost ales.

Nicolae Dumitru Dumitrescu

Pesedistul are două terenuri intravilane în Câmpulung, de 2.280 şi 1.001 metri pătraţi, moştenite în 1993 şi 2013. Pe Legea 18/1991, deţine împreună cu Liviu Dan Dumitrescu 19.000 metri pătraţi, teren extravilan în Valea Mare Pravăţ, Valea Argeşelului – „Clăci”.

Are moştenită din 2013 o casă în Câmpulung, de 113 metri pătraţi, iar împreună cu soţia are alte trei bunuri imobile. O casă de 240 metri pătraţi, construită în 1996, un apartament de 60 metri pătraţi, achiziţionat prin licitaţie, în 1997, ambele în Câmpulung, iar din 2016, sunt proprietarii altui apartament, de 60 metri pătraţi, achiziţionat prin licitaţie, în Germania.

Se foloseşte de două autoturisme, cumpărate, un Mazda 6, fabricaţie 2006, şi un Opel Frontera, din 2003.

Până în 2019, are de restituit un credit, luat în 2015 de la Unicredit Ţiriac, de 80.000 lei.

Ca venituri ale familiei, Nicolae Dumitrescu şi-a notat salariul de inspector control trafic rutier la ISCTR Bucureşti, de 49.767 lei (4.147 lei lunar), indemnizaţia de consilier local, de 7.526 lei (627 lei lunar), şi retribuţia soţiei, Daniela Dumitrescu, de 73.781 lei (6.148 lei lunar), de şef Serviciu Registrul Contribuabilului din cadrul ANAF Câmpulung.

În declaraţia de interese, semnată şi depusă pe 15 iunie 2018, se poate citi că este vicepreşedinte al Sindicatului ISCTR, dar şi vicepreşedinte al Organizaţiei Municipale a PSD Câmpulung. „E.M.”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!