-1.2 C
Campulung Muscel
14/02/2025

Echipa firmei din Stoeneşti execută rigola pe Bărăci. 25 de metri în capătul străzii aparţin CNAIR, dar Boncoi îi rezolvă pe banii comunei

Cea mai scumpă lucrare de infrastructură rutieră, în acest an, la Valea Mare Pravăţ, pare a fi, conform prevederii bugetare de 2.217.000 lei, reabilitarea drumului local Calea Pietroasă, pe două tronsoane, cu asigurarea scurgerii apelor pluviale, şi a drumului Ion Creangă, intervenţie conexată celei principale, care a debutat cu execuţia racordurilor la reţeaua de apă şi canalizare. Următoarea pe lista de investiţii de modernizare stradală constă în execuţia lucrărilor pentru asigurarea scurgerii apelor pluviale pe drumuri locale, în punctele Măcărescu – Neacşu, Manolescu – DN73, Gura Pravăţ (principala), Rădulescu – Răcăşanu, inclusiv reparaţii ale îmbrăcămintei bituminoase, ale cărei costuri au fost prevăzute la valoarea de 380.000 de lei. Şi nu sunt singurele şantiere instalate pe teritoriul comunei în acest an, deoarece programul de asfaltări şi realizare de şanţuri pereate conţine şi alte căi de acces, pe care le vom puncta în conţinutul acestui articol. Însă de interes rămâne Calea Pietroasă, cea mai importantă care va intra în reparaţii, aflată în stadiul predării amplasamentului către constructor. Cel puţin, astfel am fost informaţi de către primarul Ion Boncoi, pe care, săptămână trecută, l-am găsit, împreună cu viceprimarul Nicolae Ceauşescu, supraveghind altă zonă de lucru ocupată de muncitori şi utilaje: una dintre cele trei străzi denumite Bărăci, pe care echipa firmei din Stoeneşti execută rigola şi podeţele. 

Lucrarea n-a mulţumit chiar pe toată lumea 

Străzile care ies în principala ce străbate comuna Valea Mare Pravăţ, Bărăci I, II şi III, sunt cuprinse într-un proiect menit să protejeze asfaltul de scurgerea apelor provenite din precipitaţii, mai cu seamă că ne referim la o zonă în pantă, pe care şuvoaiele o mătură serios, când plouă abundent. Problema lui Boncoi este că C.N.A.I.R. – Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere nu-l lasă să-şi ducă lucrarea până în capătul străzii, pe motiv că 25 de metri sunt ai Companiei. Măcar de i-ar face Compania, care sigur nu deplasează logistica de lucru la Valea Mare pentru un petic de drum. Şi-atunci, primarul este croit să facă pe banii comunei şi ce aparţine societăţii naţionale de drumuri. „Eu nu las nefăcut, pentru că ei n-o fac. Ratelen lucrează foarte bine, sunt foarte mulţumit de ei. Am început toate străzile de la strada principală. Avem diriginte responsabil de lucrare, nu-mi pun problema asta, dar mi-a plăcut să-mi bag nasul, ca să meargă treburile bine, să fie lumea mulţumită.”, ne spunea acesta.

Că se întâmplă să nu mulţumească chiar pe toată lumea o demonstrează reacţia unei sătence supărate foc de apariţia în dreptul proprietăţii a unei podişti curbate, care nu este deloc pe placul său. Şi n-a fost singurul cusur găsit lucrării. Primarul Ion Boncoi a profitat de trecerea pe stradă a patru cetăţeni, pentru a le cere opinia despre investiţia care se conturează frumos în peisaj. Cu siguranţă, e altceva şi e incomparabil mai bine decât lipsa şanţului pe marginile străduţei. Numai că nu s-a lucrat după cum a vrut fiecare, ci după un proiect şi asta a declanşat îmbufnarea unora. Printre care şi doamna Mioara, care, spre deosebire de consătenii mai potoliţi, veniţi să-şi supravegheze „moşia” şi lucrările din dreptul lor, s-a stropşit cu nerv la edilul şef. 

„A făcut, dar la mine a făcut o cârcală! N-aţi văzut ce încovoiată e?! Lasă-mă cu terenul! Numai să veniţi să vedeţi! Să vă uitaţi la podişcă, la cât e de încovoiată!”, i s-a plâns femeia primarului. „De aia e bine să nu faci nimic. De ce nu i-aţi spus atunci pe loc?”, a întrebat-o Boncoi pe consăteană. „N-am fost aici! Am stat noi lângă oameni?! Dincolo parcă nici cât a fost poarta n-a făcut-o!”, creştea tensiunea din vocea cetăţenei, pe care Boncoi a căutat s-o liniştească: „Mioara, se respectă proiectul. Eu am lucrat 30 de ani la ARO, la Proiectare şi la Normare. Şi eu ştiu cum se face un proiect. O rezolvăm!”

Şi ca s-o rezolve, după cum s-a angajat în faţa votantei, i-a comunicat cerinţa acesteia şefului de lucrări, care era în temă cu doleanţa. Ba chiar a fost dispus să-i soluţioneze pretenţiile înainte de a i le sesiza primarului, însă femeia n-ar fi vrut în stilul lor de lucru. „Dacă ea nu mă înţelege! I-am spus că trebuie făcută umplutură, că altfel nu se poate. Dar ea… nu. I-am spus că, după ce termină maşina de încărcat şi pleacă, mă duc eu şi încarc două bascule şi-i bag.”, a redat responsabilul de lucrare dialogul avut deja cu petenta. „Parcă e după ei! Facem umplutură şi gata! E bine.”, a conchis Boncoi.

Întrucât am punctat în deschiderea articolului două dintre planurile de investiţii pe partea de infrastructură stradală, continuăm cu alte propuneri ale listei lui 2018, cu alocările aferente: studiu de fezabilitate, proiect şi execuţie a asfaltării străzii Motoci – 187.000 lei; studiu de fezabilitate, proiect şi execuţie a asfaltării străzii Soceanu Aleodor, Nămăeşti – 110.000 lei;  studiu de fezabilitate, proiect şi execuţie a asfaltării străzii Tămaş-Moldoveanu, Bilceşti (100 metri) – 80.000 lei; studiu de fezabilitate şi proiect pentru şanţuri pereate pe strada Bilceşti – 50.000 lei; proiect de modernizare şi execuţie a asfaltării drumului local în satul Fântânea – 510.000 lei; proiect de modernizare a drumului local în satul Gura Pravăţ (malul drept al Râului Argeşel, 650 metri) – 30.000 lei; studiu de fezabilitate şi proiect pentru zidul de sprijin în punctul Ene (Bărăci) – 10.000 lei.

 Lucrarea pe Calea Pietroasă, care va fi reparată pe două tronsoane, presupune, pe lângă asfaltare, şi asigurarea scurgerii apelor pluviale, aceleaşi operaţiuni urmând să fie puse în operă şi pe strada Ion Creangă. Societatea câştigătoare a contractului, care a oferit preţul cel mai scăzut, Group Concif SRL, cu sediul în satul Bădeni, comuna Stoeneşti, va executa lucrările pe străzile aflate la graniţa cu Câmpulungul contra sumei de 1.372.585,73 lei, fără TVA, faţă de 1.726.418 lei, fără TVA, cât estimase proiectantul. Conform anunţului de licitaţie, în sumă sunt incluse şi cheltuielile diverse şi neprevăzute. 

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!