14.6 C
Campulung Muscel
28/05/2023

Profesorul Radu Jugureanu, de la SIVECO România, autorul unei enciclopedii animate a Marelui Război, va veni la Slove Muscelene

Anunţul prezenţei distinsului profesor Radu Jugureanu, director Content educaţional în cadrul SIVECO România, la Simpozionul „Slove Muscelene”, un eveniment cu caracter internaţional începând din acest an, a fost făcut de prof.univ.dr. Doina Banciu cu ocazia inaugurării Cafenelei Literare „Zeto Slove”. Noul proiect iniţiat de Doina Banciu şi Asociaţia „DigiLib Muscel” îşi are inspiraţia în cea mai elevată manifestare din programul Zilelor Municipiului, desfăşurată în colaborare cu instituţii de renume din ţară, Universitatea Bucureşti, Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare în Informatică, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”. „Pe parcursul a zece ani, numeroase personalităţi au participat la „Slove Muscelene”, de la vicepreşedintele Academiei de la acea vreme, până la preşedintele Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, directori de instituţii, în special directori de biblioteci, rectori şi foarte mulţi colegi câmpulungeni.”, spunea profesorul Doina Banciu despre evenimentul de suflet, pregătit, de un deceniu încoace, împreună cu preotul Ştefan Ştefănescu, directorul Bibliotecii Municipale „Ion Barbu”. „Deşi n-am învăţat nicio oră în acest judeţ, deşi n-am locuit niciodată aici permanent, mă simt profund legată şi foarte mândră de judeţul Muscel.”, li se confesa Doina Banciu câmpulungenilor.  

Şi în acest an va fi premiat un tânăr cu preocupări scriitoriceşti  

În faţa publicului invitat la deschiderea cafenelei literare, prof.univ.dr. Doina Banciu a dezvăluit câteva amănunte interesante legate de a zecea ediţie a „Slovelor Muscelene”. Primul este cel punctat în deschiderea articolului. „L-am invitat pe profesorul Radu Jugureanu, de la SIVECO, şi a acceptat invitaţia de a fi prezent aici. Domnia sa a realizat o enciclopedie animată a Războiului de la 1918, extrem de interesantă, prezentată în multe locuri.”, a afirmat profesorul Doina Banciu, care le-a făcut o mărturisire în spiritul evenimentului pe care îl marcăm în Anul Centenar. „Bunica soţului meu l-a primit pe generalul Berthelot. Am pozele. Dar nădăjduiesc să avem ocazia să putem face mai mult pentru Câmpulung.”, spunea Doina Banciu, în sensul de a acorda atenţia cuvenită zonei Muscel în viitoare realizări editoriale pe tema Primului Război Mondial. 

A doua noutate a „Slovelor Muscelene”: „Tot atunci, am să-l rog pe domnul profesor de Matematică de la Coteşti să ne prezinte o lucrare a domniei sale, despre veteranii din acea zonă, pentru care a şi fost premiat. Sunt iniţiative mici, care nu sunt subvenţionate, susţinute financiar de administraţiile publice, dar ele contribuie într-un ansamblu general la o imagine cât mai reală asupra a ceea ce suntem noi, ceea ce înseamnă România şi acest judeţ.”, a continuat gazda evenimentului. 

Şi o a treia informaţie care sigur îi interesează pe cei cu preocupări scriitoriceşti. Asociaţia „DigiLib Muscel” şi Fundaţia „Carol I”, prezidată de Mireille Rădoi, directorul general al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, au decis ca în fiecare an, de Zilele Municipiului, să acorde un premiu literar al primei capitale a Ţării Româneşti, tradiţie menţinută şi în 2018, la „Slove Muscelene”. Iniţiatorii premiului vor participa cu substratul material, iar desemnarea premiantului – câmpulungean cu domiciliul sau cu origini câmpulungene – va fi sarcina oamenilor de litere ai municipiului.    

Ca exemplu că ne aflăm într-o zonă cu oameni aplecaţi către arte şi către scris, Doina Banciu a prezentat-o pe Carina Niţulescu, ale cărei rădăcini sunt la Câmpulung. Tânăra poetă, al cărei debut literar s-a produs la Cafeneaua Literară „Zeto Slove”, deţine premii importante obţinute la manifestările de gen. Una dintre acestea a avut loc la Iaşi, în 2018, sub o egidă onorantă – spunea prof. Doina Banciu -, Facultatea de Arte Vizuale şi Design a Universităţii Naţionale „George Enescu” Iaşi şi Facultatea de Limbi Moderne a Universităţii de Studii Europene din Republica Moldova. „Pentru că suntem la Câmpulung şi ne propunem să promovăm tinerii şi cultura şi din această zonă, pentru că oraşul acesta a dat atât de multe culturii române – în primul rând, prima scrisoare în Limba română – am invitat-o pentru debutul literar pe domnişoara Carina Niţulescu. Are rădăcinile aici, bunicii sunt de aici. Elevă în clasa a V-a, la Bucureşti, a încheiat anul cu 10. Tatăl este câmpulungean, mama este conferenţiar la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Litere, şi eu cred că talentul, fie sămânţa cosmică a zonei, fie împrumutat de la mama sa, a făcut ca fetiţa să fie un copil talentat.”, este prezentarea realizată de Doina Banciu tinerei sale invitate, care a delectat publicul cu câteva dintre creaţiile proprii. 

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!