Foto: “Monumente istorice ale României”. Tipuri din judeţele Argeş şi Muscel”. Anul 1893″, album conţinând fotografiile lui Ioan Niculescu.
Pe linie paternă, bunicul arhitectului Dimitrie Ionescu Berechet a fost pictorul de biserici Ion Gârniţă (1798-1853), renumit în Muscel. După cum remarcaţi, nepotul nu a purtat acelaşi nume de familie ca al bunicului patern, întrucât tatăl arhitectului, negustorul Nicolae Ionescu Berechet (1835-1905), a optat pentru schimbarea lui, pe cale oficială, în 1883. Nae Ionescu Berechet s-a căsătorit, în 1877, cu Maria Popescu şi a avut zece copii. Dimitrie, al nouălea, a venit pe lume pe când tatăl său avea 61 de ani. A mai trăit doar nouă după naşterea fiului, care avea să devină arhitectul Patriarhiei Române mai bine de trei decenii.
Aceste informaţii interesante – şi altele la fel, mai puţin cunoscute sau total necunoscute muscelenilor – au fost extrase dintr-o lucrare de memorii ale fiicei arhitectului D.I. Berechet, Măriuca Alexandrescu Berechet, redactate sub forma unui interviu acordat scriitoarei Victoria Dragu Dimitriu. Cartea „Din Armenească la Caşin”, apărută în 2025, la Editura Vremea Bucureşti, conţine secvenţe generoase legate de Câmpulung – „declaraţia sa de dragoste pentru Câmpulung”, după cum mărturisea -, pe care vă îndemnăm să le descoperiţi.
Meritul pentru „scormonirea” trecutului familiei, la propriu, în documentele rămase de la D.I. Berechet şi păstrate zeci de ani în podul casei, îi aparţine nepotului Ştefan Ionescu Berechet. Pe lângă cercetarea colosalei opere a bunicului arhitect, acesta a fost foarte preocupat de genealogia familiei.
- Măriuca Alexandrescu: „Pentru firea lui generoasă şi felul de a spune că are de toate în băcănia lui, câmpulungenii l-au poreclit pe bunicul meu „Berechet”, cuvânt pe care el îl repeta des”
În volumul lansat, în această toamnă, şi la Câmpulung, la Galeria „Arta”, după prezentarea lui la Salonul Internaţional de Carte Bookfest, doamna Măriuca Alexandrescu Berechet povesteşte despre străbunicul patern, Ion Gârniţă, pictor de biserici, şi bunicul Nicolae Ionescu Berechet, negustor. Acesta din urmă a fost tatăl arhitectului Dimitrie Ionescu Berechet. Măriuca Alexandrescu i-a dezvăluit scriitoarei Victoria Dragu Dimitriu, căreia i-a împărtăşit memoriile sale, cum s-a produs trecerea de la Gârniţă la Ionescu, „suplimentat” cu Berechet.
„Ion Gârniţă, „zugrav de subţire”, cum se numeau pictorii de biserici, se pare că era bine cunoscut în zona Muscelului.”, îi relata doamna Măriuca autoarei cărţii, în care veţi găsi şi amintiri legate de Câmpulung. „Numele de Gârniţă, care numeşte o specie de stejar, s-a pierdut în favoarea celui de Ionescu, derivat de la prenume, după obiceiul acelei epoci. Bunicul meu, tatăl Tatei, Nae, Nicolae, a renunţat la numele părintesc Gârniţă, pentru a-şi lua numele de Ionescu, după prenumele tatălui său, Ion.”, spunea descendenta celor menţionaţi în povestirea sa.
Întrebată „cum a apărut al doilea nume de familie, Berechet, care dă atâta culoare, doamna Măriuca a continuat depănarea amănuntelor savuroase, mai mult ca sigur, străine câmpulungenilor, în ciuda faptului că asociază arhitectura locală cu numele Berechet.
„Se povestea în familie: pentru firea lui generoasă şi felul de a spune că are de toate în băcănia lui, câmpulungenii l-au poreclit pe bunicul meu „Berechet”, cuvânt pe care el îl repeta des. În 1883, şi-a adăugat în mod oficial porecla la numele Ionescu şi aşa a apărut în acte, ca nume de familie, Ionescu Berechet. Un anunţ din Monitorul Oficial nr.228, 11/13 ianuarie 1883, preciza schimbarea: „Renunţând la numele de Gârniţă, Nicolae îşi derivă patronimul „Ionescu” de la prenumele tatălui său, Ion, la care adaugă porecla „Berechet”, conferită de concitadinii săi, oficializându-şi numele complet de Ionescu Berechet.” În 1891, fotograful Ioan Niculescu îi imortalizase imaginea într-o poză, în faţa prăvăliei pe care o construise în 1885, lângă Crucea încastrată în zidul casei, avându-l alături pe fiul cel mare, Costică, la acea vreme în vârstă de şase ani. Pe uşa prăvăliei se zărea o inscripţie pe care am descifrat-o cu emoţie: „Anul Nou, cu Berechet!”, a dezvăluit o istorisire inedită doamna Măriuca Alexandrescu.
- Fratele generosului „Berechet” primise o poreclă în antiteză: „zgârcitul”. Motivul: îşi hrănea ucenicii cu mămăligă şi zeamă de varză
Foto: “Prin Câmpulung şi pe muscelele lui”. Fotografii de Nicolae Th. Ştefănescu
Dacă lui Nae Ionescu i s-a potrivit supranumele „Berechet”, în schimb, fratele său s-a ales, în mod nedorit, cu opusul acestuia. În acest punct încredinţăm naraţiunea fiului Măriucăi, profesorul Ştefan Ionescu Berechet, teolog şi istoric, pasionat de cercetare genealogică. „Străbunicul meu s-a numit din naştere, dacă îi luăm certificatul de botez, Nicolae Gârniţă. Dacă un genealogist neavizat ar cerceta lucrurile mult mai târziu, ar spune că este imposibil de corelat certificatul de deces al lui Nicolae Ionescu Berechet cu certificatul de naştere al lui Nicolae Gârniţă. În momentul în care a apărut moda cu „escu” în coadă, derivat de la prenumele tatălui – tatăl lui, zugravul Ion Gârniţă -, şi-a zis că el se va numi Ionescu. În Câmpulung era un nume relativ comun şi mai erau şi alţi comersanţi cu acest nume. Şi-atunci a trebuit să se diferenţieze cumva. Circula porecla „Berechet” – aici este în antiteză cu un frate al lui, celebru şi el, dar astăzi uitat -, pe care şi-a oficializat-o prin publicare în Monitorul Oficial în 1883. Astfel, este autorul familiei Ionescu Berechet din Câmpulung. A avut un frate, Petre Ionescu, şi el comersant, poreclit, însă, „Chesat”, însemnând „zgârcit”. În legendele familiei circula o snoavă, care spunea că era foarte zgârcit cu ucenicii. Un ucenic a început să se vaite că este ţinut numai cu zeamă de varză şi un codru de mămăligă. „Mama lui de chesat!” Şi i-a rămas această poreclă, pe care nu şi-a oficializat-o. În toate documentele pe care le-am urmărit nu apare nicăieri. Doar în nişte memorii ale unor călători, care au trecut prin Câmpulung, pe la 1900, apare „venerabilul Petre Chesat”, dar doar acolo. În scripte… nimic. Nu spun că a fost poreclit neapărat „Berechet” în antiteză cu fratele său, dar aceasta este povestea numelui. Şi originea lui.”, a povestit Ştefan Ionescu Berechet în două ocazii recente. O dată, ca invitat al managerului Alexandru Oprea, în cadrul seriei de interviuri „O seară la Muzeu”. A doua oară, la evenimentul de lansare a volumului mamei sale, la Galeria Arta, pe 27 septembrie 2025.
Petre Ionescu, din câte îşi amintea acesta, avea prăvălia în zona Bărăţiei şi fusese răsplătit cu distincţia „Coroana României în grad de mare ofiţer”, lucru specificat în actul de deces. Fapt care nu l-a scăpat de porecla atribuită de calfele nemulţumite de hrana modestă constând în mămăligă şi zeamă de varză.
- Negustorul Nae Ionescu a încastrat Crucea Jurământului în faţada casei ridicate în 1885
Casa de lângă Piaţa Jurământului, în care este încastrată Crucea Jurământului, are şi ea o istorie interesantă, pe care o aflăm din aceeaşi lucrare. A fost construită în urmă cu 140 de ani. Într-un articol publicat în „Historia”, scris de Ştefan Ionescu Berechet, fiul Măriucăi, este prezentat istoricul casei, pe care fiica arhitectului D.I. Berechet îl reia, în rezumat, în dialogul cu scriitoarea Victoria Dragu Dimitriu.
„Aflată în inima oraşului, pe terenul care adăpostise faimoasa Şcoală Domnească a lui Antonie Vodă din Popeşti (1669) şi ridicată, pare-se, chiar pe temelia uneia dintre clădirile avariate ale şcolii, casa a avut mai mulţi proprietari, de la Sterie postelnicul, judeţ (primar) al Câmpulungului la finele secolului al XVIII-lea, până la bogatul negustor câmpulungean Nicolae Nicolau, care o va vinde nepotului lui de soră, Nae Ionescu Berechet, tatăl tatălui meu, în jurul anului 1860.
În mai multe rânduri, existenţa crucii este semnalată în scrieri diverse, de Dimitrie Papazoglu, în 1874, şi, în 1889, de Grigore Tocilescu. Până în 1874 inclusiv, crucea se afla fixată în zidul împrejmuitor al casei. Dar, între cele două semnalări, gardul se prăbuşise, antrenând în căderea lui şi Crucea Jurământului.
În 1885, bunicul meu construieşte o clădire nouă, cu etaj la stradă, care comunica printr-o scară cu cerdacul casei vechi, existente de pe vremea lui Sterie. În faţada noii case, Nae Berechet încastrează Crucea Jurământului, cea originală de la 1674, copia din 1790 ajungând, în cele din urmă, în Piaţa oraşului.”, a relatat doamna Măriuca pentru lucrarea „Din Armenească la Caşin”.
În „casa cu Cruce” s-a născut, în 1896, Dimitrie Ionescu Berechet – care venea aici, în vacanţă, în timpul verilor – şi tot în această casă locuieşte în prezent doamna Măriuca. Aceste rânduri, în afară de intenţia de a-i informa şi a-i delecta pe cei care îşi apleacă privirea asupra lor, sunt şi o invitaţie de a procura interesanta carte de memorii, pentru a descoperi universul familiei Ionescu Berechet, care conţine o abundenţă de lucruri neştiute.