Accident spectaculos, din fericire, fără urmări grave, miercuri după-amiază, în comuna Mihăeşti, sat Drăghici! Patru persoane au ajuns cu maşina în pârâul ce brăzdează localitatea, după ce şoferul a pierdut controlul volanului într-o curbă la dreapta. Iniţial, la 112 s-a anunţat că toţi ocupanţii maşinii sunt răniţi, însă doar un bărbat s-a ales cu leziuni uşoare la gât, fiind în afara oricărui pericol.
Accidentul a avut loc la ora 17.30, pe drumul judeţean ce leagă comunele Mihăeşti şi Poienarii de Muscel. Potrivit martorilor, şoferul unui autoturism Skoda Fabia, care se deplasa dinspre Jugur, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, în centrul satului Drăghici, într-o curbă la dreapta, înainte de podul peste pârâul ce trece prin localitate. Având şi ceva viteză, tânărul a „zburat” cu maşina direct în albia apei, de la o înălţime de 4-5 metri, oprindu-se într-o salcie. S-a dat alarma la 112 şi la locul accidentului au fost direcţionate un echipaj SMURD şi unul al SAJ Argeş. Din fericire, trei dintre persoanele aflate în maşină au scăpat doar cu o sperietură groaznică. Unul dintre pasageri, în vârstă de 48 de ani, tatăl şoferului, a fost preluat de către echipajul SMURD, cu leziuni uşoare la nivelul gâtului, şi transportat la Spitalul Câmpulung. Conducătorul auto, în vârstă de 26 de ani, din Mihăeşti, s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. El susţinea că a pierdut controlul vehiculului din cauza pietrişului de pe drum. Poliţiştii au demarat cercetările pentru a stabili cu certitudine circumstanţele producerii accidentului.