-5.9 C
Campulung Muscel
10/02/2025

Nu mai găsesc liberalii candidat la Primărie precum Călin Andrei

Retro candidaţi PNL. Chiar dacă suferă din pricina lipsei membrilor de partid valoroşi, măcar PSD are omul la Primărie, în 2020   

După analiza candidaturilor social-democraţilor câmpulungeni de-a lungul ultimelor patru mandate, din care a reieşit prezenţa unor membri din ce în ce mai slabi, politic vorbind, de la un scrutin la altul, să aruncăm un ochi în „bătătura” PNL, unde lucrurile stau mai prost decât la PSD. Măcar PSD Câmpulung are candidatul principal, omul pentru cea mai importantă funcţie în administraţia publică locală fiind ocupantul actual. Liviu Ţâroiu este convins că va obţine al doilea mandat de primar, certitudine alimentată de absenţa cu desăvârşire a contracandidaţilor care, cu doi ani înainte de 2020, ar fi trebuit să înceapă să se manifeste. Lipsa unor membri demni de încrederea şi votul românilor în partidele mari, la nivel naţional, se resimte şi în teritoriu. Este greu de crezut că organizaţia municipală a PSD va retrăi visul frumos din 2016. O dată, din cauza scârbei electoratului faţă de manifestările şocante ale social-democraţiei pe scena politică românească. Prin urmare, scăderea partidului în ochii alegătorilor la nivel naţional va zgudui şi procentele partidului la Câmpulung. A doua oară, formaţiunea locală va pierde prin lipsa oamenilor capabili să repete experienţa istorică de acum doi ani, în contextul unei imagini nefavorabile a partidului. Altfel spus, chiar dacă partidul se duce în jos la nivel naţional, dacă avea un primar bun şi consilieri de toată isprava, cei din organizaţia locală n-aveau de ce să se teamă de o traiectorie descendentă la Câmpulung. Or, până în acest moment, nici primarul n-a arătat cât de bun este şi nici consilierii că sunt altceva decât nişte marionete utile a vota propunerile Executivului.
Vor profita, oare, liberalii de alunecarea certă a social-democraţilor pe panta antipatiei multora dintre votanţii din 2016, răzgândiţi între timp?! Parcă trebuia să avem un candidat anunţat la jumătatea anului 2018, dar pe cine să anunţe dacă nu-l au?! Faţă de PSD care, în 2016, a câştigat la Câmpulung pe fondul dezgustului naţional faţă de PNL şi „derivatele” sale, PNL a avut cel mai bun politician şi cel mai bun candidat din ultimii 30 de ani, capabil să tragă partidul după el în administraţia publică locală. Pe Călin Andrei nu partidul l-a propulsat la conducerea municipiului, ci el, cu carisma sa, cu discursul fără egal în rândul politicienilor locali, cu priza la votanţi, a adus şi a menţinut, 12 ani, PNL în conducerea Câmpulungului.
Fără liderul puternic, de care PSD a scăpat cu ajutorul condamnării penale pentru reparaţia Colegiului „Dinicu Golescu”, un monument istoric în care ploua, în alte condiţii – meteo şi nu numai – decât cele acceptate de finanţator, liberalii încearcă o regrupare, dar, aidoma rivalilor, n-au cu cine să se regrupeze. Nu mai sunt oameni buni la Câmpulung, oameni cunoscuţi, apreciaţi, iar puţinii cu conştiinţă nu vor să fie părtaşi îngropării definitive a orăşelului. Căci asta se va întâmpla, în condiţiile în care Liviu Ţâroiu a hotărât, cu o lipsă totală de grijă pentru ziua de mâine, să mărească salariile în Primărie. Până se vor hotărî politicienii noştri să ne gâdile auzul cu numele membrilor „racolaţi”, pe care se bazează în 2020, să ne amintim cine au fost oamenii cu care PNL a încercat să-i convingă pe câmpulungeni că merită să administreze urbea.

2004

Spre deosebire de PSD, care, permanent, a strecurat pe lista sa de candidaţi şi oameni ai „clasei muncitoare”, pentru atragerea electoratului cu pregătire medie – grosul votanţilor, de altfel, licenţiaţii nenumărându-se printre cei care îşi dau coate la cabinele de vot -, PNL a mers pe mâna intelectualilor. Numai profesori, ingineri, avocaţi, un economist şi un medic şi-au găsit loc după Călin Andrei, care candida pentru prima oară la funcţia de primar. La câtă repulsie faţă de PSD încerca Câmpulungul în perioada de final a Uzinei ARO, Andrei putea prezenta alegătorilor o ceată de mături drept candidaţi la Consiliul Local, căci lumea le-ar fi votat. Datorită omului ales de PNL pentru localele de acum 14 ani, au intrat în Consiliul Local şapte liberali: Bundoiu, Cârstea, David, Filip Popescu, Stănescu, Tarnok, Vlădescu, acompaniaţi, până la ruperea lanţului de iubire în Alianţa D.A., de democraţii lui Sorin Buta: Dan Ştefan, Dumitraşcu, Mihăilă şi Ţăranu. Partidul de la putere, trimis în opoziţie, a rămas în cinci oameni în Consiliul Local: Bălan, Cotenescu, Hirică, Oancea, Sârbu. Pe atunci, PRM încă avea suficienţi oameni în Consiliul Local încât să formeze un grup: Fologea, Lămbescu, Poteraşu.
Iată cum a arătat lista de candidaţi a PNL în 2004:
1.Călin Andrei, inginer
2.Lucian Bundoiu, profesor
3.Corneliu Cârstea, economist
4.Iustinian Stănescu, inginer
5.Filip Popescu, avocat
6.Ionel Vlădescu, inginer
7.Bogdan David, inginer
8.Tiberiu Tarnok, avocat
9.Liana Iacomin, profesor
10.Dan Voicu, inginer
11.Victor Zaharescu, profesor
12.Mihaela Hera, medic
13.Daniel Irava, profesor
14.Doina Simescu, profesor
15.Ioan Stana, profesor
16.Dănuţ Matei, inginer
17.Mihaela Zărnescu, profesor
18.Anghel Peti, inginer
19.Adrian Nicolaescu, profesor
20.Ion Calangiu, profesor
21.Gheorghe Ilie, profesor
22.Adriana Oncioiu, profesor
23.Laurenţiu Pârşe, inginer                             

2008

Sub sloganul „ANDREI e prima oară PRIMAR a doua oară”, semn că la vorbe nu l-a întrecut nimeni pe candidatul PNL, în 2008, puterea liberală a încropit o listă de candidaţi cu noutăţi în zona neeligibilă. În rest, în partea superioară a enumerării i-a menţinut pe cei cu care a colaborat în primul său mandat de primar. Consemnăm pierderea unui loc în Consiliul Local de către PNL, care şi-a redus forţele de la şapte la şase oameni: Bundoiu, Bogdan David, Emilian David, Anca Dumitrescu, Ionescu, Stănescu. Le suflau în ceafă PD-L-iştii lui Buta, care a ratat funcţia de primar al Câmpulungului în faţa fostului aliat devenit duşman, dar câmpulungenii l-au dorit deputat, la finalul aceluiaşi an: Istrate, Cargol, Dobrescu, Dumitraşcu, Fulger. PSD continua să intre la apă, cu patru locuri în Consiliul Local, ocupate de Bălan, Cotenescu, Oancea, Ţâroiu, în timp ce numărul PRM-ului continua să respecte cerinţa minimă, de trei inşi, pentru a putea forma un grup: Fologea, Şipoteanu şi Lucaciuc.
Oamenii PNL-ului, mai vechi ori mai noi, aliniaţi la startul unei curse categoric mai palpitante decât ceea ce au ajuns astăzi alegerile la Câmpulung, erau următorii:
1.Călin Andrei
2.Constantin Polexe
3.Lucian Bundoiu
4.Bogdan David
5.Lucian Ionescu
6.Iustinian Stănescu
7.Emil David
8.Anca Dumitrescu
9.Filip Popescu
10.Ionel Vlădescu
11.Vasile Dobre
12.Liana Iacomin
13.Nicolae Benga
14.Mihai Vasilescu
15.Mihaela Zărnescu
16.Ion Calangiu
17.Ioana Flintea
18.Adrian Nicolaescu
19.Elena Rădulescu
20.Marian Tuţă
21.Elvis Neagoe
22.Marcel Vintilă
23.Laurenţiu Pârşe
24.Tiberiu Tarnok

2012

În 2012, „Anul Victoriei USL”, candidatul PNL a fost sigur ce-şi doresc câmpulungenii pentru a treia oară: „Vrei Călin Andrei!” Şi aşa a fost. Lista comună PNL – PSD+PC a propulsat în Consiliul Local 11 oameni, aproape cât a reuşit PSD de unul singur, patru ani mai târziu. Reamintim cum a arătat diversitatea din Consiliul Local, în care regăseam şase formaţiuni politice: PNL: David, Ionescu, Anca Dumitrescu, Stănescu, Emilian David, Chiţulescu; PSD: Ţâroiu, Cotenescu, Dumitrescu, Hirică; PC: Zenovie; PDL: Creţu, State, Dutcă, Dumitraşcu; PRM: Bălan, Şipoteanu; PPDD: Udrea, Ciobanu.
În ceea ce priveşte lista PNL-ului, îi putem spune, deşi combinată cu PSD, înşiruirea de candidaturi, mai multe liberale decât social-democrate în jumătatea eligibilă, a arătat cine este şeful: Călin Andrei. Pe parcursul mandatului, PSD a mai pierdut un loc, în favoarea fostului aliat, PNL.                            
1.Călin Ioan Andrei, inginer
2.Liviu Ioan Ţâroiu, inginer
3.Bogdan Angelin David, inginer
4.Lucian Mihai Ionescu, informatician
5.Maria Cotenescu, economist
6.Anca Florentina Dumitrescu, medic
7.Iustinian Stănescu, inginer
8.Nicolae Dumitrescu, inginer
9.Emilian David, artist plastic
10.Constantin Chiţulescu, ofiţer
11.Iuliana Cristina Hirică, economist
12.Manuel Zenovie, inginer
13.Adrian Verde, economist
14.Radu Costin Sălcescu, inginer
15.Laurenţiu Durdun, profesor
16.Alexandru Ionuţ Handoca, economist
17.Gabriel Marian Tărăgoi, jurist
18.Mihaela Odi Zărnescu, economist
19.Caromel Ciobanu, ofiţer
20.Mihai Vasilescu, inginer
21.Grigore Ion Stănescu, medic
22.Dan Voicu, subinginer
23.Constantin Miriţă, inginer
24.Mihai Ion Duţă, economist
25.Ionel Dumitrache, agent pază şi ordine publică

2016

Rămaşi fără lider, 2016 n-a fost să fie anul unui nou început pentru PNL, care s-a prăbuşit brutal. Practic, în Consiliul Local pierderea a fost de numai un loc, căci, la data alegerilor, majoritatea n-a mai fost cea de la începuturi, prin spargerea USL. Însă cel mai dureros pentru liberalii care au stat prea mult, nepermis de mult, la conducerea municipiului, judecând după „performanţele” reflectate în imaginea municipiului, a fost pierderea funcţiei de primar. Iar recuperarea ei în 2020, în contextul în care PNL, în acest moment, nu are candidat cert, echivalează cu o misiune imposibilă. Asta deşi Liviu Ţâroiu îi ajută destul de mult prin inacţiunea manifestată în jumătate de mandat. În ceea ce priveşte Consiliul Local, şase locuri obţinute de PNL nu reprezintă neapărat un rezultat dezastruos, căci acesta a fost „ritmul”, şase-şapte inşi, şi cât partidul a fost ţinut la putere de magia lui Călin Andrei asupra electoratului. Vă reamintim candidaţii de acum doi ani:
1.Bogdan Angelin David, 38 ani, de profesie inginer, viceprimar
2.Constantin Cristinel Creţu, 46 ani, profesor
3.Ionel State, 44 ani, tehnolog energetician, şef formaţie
4.Anca Florentina Dumitrescu, 58 ani, medic, şef secţie Spitalul TBC
5.Emilian Silviu Mănescu, 53 ani, medic primar neurolog
6.Lucian Mihai Ionescu, 34 ani, informatician, manager tehnic
7.Radu Costin Sălcescu, 47 ani, inginer, director
8.Andrei Dobrescu, 36 ani, jurist, avocat
9.Minu Stelian Năstase, 58 ani, inginer, manager fabrică
10.Constantin Chiţulescu, 51 ani, ofiţer MAN, pensionar
11.Adriana Mălăncioiu, 45 ani, asistent igienă
12.Iustinian Stănescu, 58 ani, inginer, pensionar
13.Dan Voicu, 61 ani, inginer, şef staţie
14.Sorin Ion Măţăuanu, 43 ani, profesor, redactor radio-tv
15.Dănuţ Sorin Cargol, 58 ani, inginer, administrator
16.Ion Dumitraşcu, 74 ani, profesor, pensionar
17.Lucian Bundoiu, 73 ani, profesor, pensionar
18.Ionuţ Cosmin Ungureanu, 41 ani, economist, formator
19.Mona Lucia Ganea, 53 ani, inginer, manager
20.Mihail Stan, 36 ani, profesor
21.Andreea Ioana Flintea, 36 ani, jurist, director
22.Marian Vlad, 59 ani, tehnician, administrator
23.Ionel Vlădescu, 55 ani, inginer, administrator
24.Emilian David, 50 ani, artist plastic.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!