Pentru creşterea gradului de siguranţă şi continuitate în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor, dar şi pentru îmbunătăţirea parametrilor de calitate ai acesteia, Distribuţie Oltenia a anunţat lucrări programate pentru săptămâna viitoare, ocazie cu care va fi întreruptă furnizarea energiei electrice la consumatorii casnici şi agenţii economici. În perioada 11-17 iunie 2018, nu va fi curent în şase comune din Muscel.
8Luni, 11 iunie, între orele 13.00 şi 16.00, nu va fi energie electrică în Berevoeşti (în totalitate, inclusiv hala producţie SILDVB şi SMA Berevoeşti) şi Godeni, satul Godeni;
8Marţi, 12 iunie, se opreşte alimentarea cu energie electrică, între orele 10.00 şi 16.00, în satele Poienari, Groşani, Brebeneşti, iar între 13.00 şi 16.00, în Valea Îndărăt şi Jugur, din comuna Poienarii de Muscel;
8Miercuri, 13 iunie, de la ora 11.00 la 13.00, nu va fi curent în satul Valea Bădenilor, iar între 13.00 şi 16.00, în satul Bădeni, ambele din comuna Stoeneşti. În aceeaşi zi, în satul Bucşeneşti, din comuna Ţiţeşti, nu va fi curent între orele 9.00 şi 12.00;
8Vineri, 16 iunie, de la ora 9.00 la 16.30, va fi oprită alimentarea cu energie electrică la Ţiţeşti, în satele Lotaşi, Valea Stânii (inclusiv la SMA Ţiţeşti şi Smart Plast).
În cazul în care condiţiile meteo sunt nefavorabile, lucrările pot fi reprogramate.