De la sfârşitul lunii aprilie, Consiliul Local Câmpulung are un regulament în baza căruia va acorda titlul de „Cetăţean de Onoare”. Ce n-au fost în stare să facă aleşi de carieră, cu trei-patru mandate la activ, în ciuda orăcăielii pe la şedinţe, că este nevoie de un ansamblu de reguli în această materie, în lipsa cărora au fost propulsaţi o droaie de „neica-nimeni” între valorile municipiului, a putut să facă un consilier care n-are decât o vechime de doi ani în Legislativul municipal. În loc să dea lecţii Executivului ce şi cum trebuie să facă, profesorul Constantin Staicu s-a înhămat la o muncă nu foarte complicată, inspirându-se de la alte administraţii care îşi desemnează „Cetăţenii de Onoare” după criterii stricte, căci nu mai inventează nimeni roata în prezent. Astfel, colegul cel nou, care tace şi le face, preferând o campanie de imagine cu fapte, nu cu gălăgie, a pus punct falselor dispute în plen, unde curgeau acuzaţiile Legislativului la adresa Executivului, care, chipurile, forţa mâna legiuitorilor locali să voteze toate nominalizările. Iar consilierii, de ruşine să nu refuze pe nimeni, votau, chiar dacă propunerea merita sau nu distincţia. Cu tot tămbălăul care însoţea norma anuală de „Cetăţeni de Onoare”, produşi pe bandă, „fără număr”, vorba jelită a cugetătorilor cu buzunarele până la pământ, nimeni nu s-a învrednicit să facă ordine, stabilind nişte cerinţe pe care trebuie să le îndeplinească cel alăturat colecţiei de onorabili, celebraţi în cadrul festivităţii oficiale de Zilele Municipiului. Ca să pună capăt ciorovăielii ca la piaţă, declanşate de unii care doar comentau, nu şi corectau ori îmbunătăţeau, Liviu Ţâroiu a lansat o invitaţie consilierilor, ca aceia care se simt în stare să ajute la întocmirea unui regulament de desemnare a „Cetăţenilor de Onoare”.
Prudenţă la aleşi! Presa să nu afle cine sunt nominalizările la titlul de „Cetăţean de Onoare”!
Singurul consilier municipal care a dat curs apelului primarului a fost Constantin Staicu, ales din partea Partidului pentru Argeş şi Muscel, care şi-a dus angajamentul la îndeplinire într-un timp rezonabil, fără să facă valuri şi fără să-şi dorească paternitatea documentului a cărui lipsă a fost reclamată permanent de opoziţie, care, însă, n-a întreprins nimic pentru remedierea carenţei. Cum ansamblul de norme lucrate de fostul director al Liceului Sportiv a fost gata în timp util, proiectul a prins întrunirea ordinară de la sfârşitul lunii aprilie, când nimeni n-a mai avut nimic de cârtit. Deşi puteau să existe nişte felicitări că unul dintre cei mai noi aleşi, intrat cu ceva mai multă poftă de a face treabă decât colegii cu state (prea) vechi, a făcut un efort ca să merite indemnizaţia de ales. În momentul în care a trebuit să-şi prezinte realizarea, înainte de votul legiuitorilor locali, profesorul Staicu a mărturisit că a folosit ca sursă de informare regulamentele administraţiilor publice locale ale unor oraşe mari ale ţării. Lucru pe care îl puteau face de mult restul consilierilor, care au preferat scandalul ce umbrea momentul stabilirii onorabililor, în loc să pună osul la treabă. „(…) Am muncit şi nu vreau exclusivitate. (…) Am pledat pentru o mai bună sistematizare şi o mai clară prezentare a celor care sunt necesare. Regulamentul este structurat pe şapte capitole, clare, distincte, m-am consultat şi cu câţiva colegi. Cred că are o faţă modernă şi că e bine aşa.”, a descris pe scurt consilierul Staicu încercarea sa de a uşura munca Legislativului municipal.
Singurul care şi-a pus cenuşă în care pentru anii de vorbărie goală, în care n-au fost capabili să ia taurul de coarne, a fost liberalul Lucian Ionescu, recunoscând că regulamentul e binevenit. Şi că n-ar strica o completare a lui cu menţiunea clară a numărului maxim de „Cetăţeni de Onoare” aprobaţi într-un an. „Pentru a da greutate acestor titluri.”, şi-a argumentat Ionescu recomandarea de limitare a valorilor recunoscute şi recompensate cu cea mai înaltă distincţie civică a Consiliului Local la una-două pe an, nu cinci, şase, şapte, câte se obişnuise Primăria să premieze la recepţia oficială a sărbătorii municipiului. Ce greutate să mai dai titlului, după atâţia ani cu recoltă de „Cetăţeni de Onoare”, ca la raportările comuniste, căci la ritmul în care Primăria producea „Cetăţenii”, cu merite şi fără merite, şi Firezu avea şanse să devină unul dintre ei?! Deci, ce spunea liberalul că „pică în derizoriu ideea de „Cetăţean de Onoare”, asta s-a întâmplat de mult, intenţiile de reparare a greşelilor trecutului fiind tardive.
Întrucât în documentele folosite de autorul regulamentului ca sursă de inspiraţie nu există un număr limită, aleşii s-au pus de acord ca pragul maxim să fie o înţelegere tacită între ei. Pot exista excepţii, a sărit Sergiu Cicu, dând ca exemplu perspectiva câştigării Campionatului Naţional de către echipa de volei.
Spre deosebire de „cantitatea” de „Cetăţeni de Onoare”, lăsată „în aer”, a existat, totuşi, o propunere de termen până la care se primesc cererile: 1 iunie 2018. După această dată şi până la şedinţa de Consiliu care precede Zilele Municipiului Câmpulung, candidaturile, care pot fi şi douăzeci la număr, vor fi analizate şi selectate de membrii a două dintre comisiile de specialitate ale Consiliului Local, la dezbaterea cărora va asista şi cel care propune candidatul. „Poate rămâne unul, poate nu rămâne niciunul.”, a anticipat liberalul Ionel State verdictul Comisiilor de Cultură şi Juridică, care vor aduce în plen alegerea, pentru comunicare şi confirmare. Fără a mai fi supusă la vot.
Discuţiile nu s-au încheiat înainte ca Lucian Ionescu să lanseze un apel la colegii responsabili de alegerea „Cetăţeanului de Onoare” să asigure confidenţialitatea propunerilor care ajung pe masa celor două comisii reunite. „Să nu se supere cei din presă, zice Ionescu, dar numele să nu fie făcute publice.” Nu ne supărăm, tot aşa cum nici el şi ceilalţi nu se vor supăra dacă, totuşi, vom afla cine şi pe cine a propus.
Cine poate deveni „Cetăţean de Onoare” şi ce avantaje are
Regulamentul preia, în deschiderea lui, o prevedere a legii, potrivit căreia „titlul se acordă din iniţiativa: primarului, consilierilor locali (individual sau în grup), persoanelor juridice care desfăşoară activitate în domeniul/domeniile în care s-a afirmat cel propus sau a unui număr de cel puţin 5% din populaţia cu drept de vot a municipiului Câmpulung, pe baza unui tabel semnat de către aceştia, care va sta la baza unui proiect de hotărâre promovat de un consilier sau un grup de consilieri locali.”
Categoriile de personalităţi îndreptăţite a fi propuse pentru acordarea titlului sunt: cele a căror activitate profesională, cultural-artistică şi sportivă, a primit recunoaştere naţională sau internaţională; cele care, prin activitatea lor cotidiană, creează, în ţară sau peste hotare, o imagine deosebită a municipiului Câmpulung, având ca rezultate imediate realizarea unor puternice legături economico-sociale sau de altă natură, în beneficiul cetăţenilor comunităţilor respective; cetăţenii români sau străini, care desfăşoară activităţi caritabile deosebite pe teritoriul municipiului Câmpulung, beneficiari ai acestor activităţi fiind: orfanii, bătrânii, copiii abandonaţi sau handicapaţi ori instituţiile care adăpostesc şi îngrijesc aceşti defavorizaţi ai sorţii; foştii deţinuţi politic sau veterani de război care, prin activitatea lor ulterioară, au adus o contribuţie deosebită la realizarea unei imagini pozitive a municipiului Câmpulung în lume şi au contribuit la realizarea unor legături diverse între municipiu şi alte comunităţi.
Nu pot primi titlul persoanele care se găsesc în una din următoarele situaţii: condamnare prin hotărâre judecătorească definitivă, pentru infracţiuni contra statului, crime împotriva umanităţii, fapte penale; au dosare pe rol, în cauze care ar leza imaginea titlului (în acest caz, propunerea se va face după clarificarea situaţiei juridice).
În cazul în care vă întrebaţi dacă cei desemnaţi în calitate de „Cetăţean de Onoare” au şi beneficii materiale, acestea lipsesc cu desăvârşire. Regulamentul prevede ce avantaje sau drepturi au titularii distincţiei, cărora li se acordă posibilitatea de susţinere a unei alocuţiuni, scrise sau verbale, cu acordul organizatorilor manifestării, în situaţia în care manifestările sau festivităţile fac referire la municipiul Câmpulung. Totodată, pot beneficia de asistenţă medicală gratuită în unităţile sanitare de specialitate finanţate din bugetul local şi pot fi cazaţi gratuit în imobilele cu această destinaţie care aparţin Consiliului Local.